Majestate, ce mesaj ati adresa romanilor cu ocazia zilei de 10 mai?
10 Mai, am spus deja ce inseamna asta. Am intalnit foarte multi studenti si oameni tineri si am vazut foarte clar ca ei cauta ceva si nu gasesc. Fiindca, din cate stiu eu, in manualele scolare si in universitati de abia daca a inceput sa se mai spuna ceva despre familia noastra si despre Regat, dar prea putin. Am vorbit studentilor si la Timisoara si la Iasi si le-am spus sa invete bine istoria noastra romaneasca. Pentru ca o tara fara trecut si istorie n-are nici un viitor. Asta le doresc foarte mult celor tineri, pe cat se poate sa invete adevarata istorie a noastra si de acolo pot sa invete foarte bine cum s-o poarte mai departe. (...) Nu sa se bage in politica, dar sa stie cum functioneaza un stat, mecanismul constitutional. Si daca ei pot sa invete si sa aduca si ei din greutatea lor acolo, o sa fie bine. Sa dea Dumnezeu sa fie asa!
"Tara noastra este satul"
Dupa 1990 v-ati reintors, nu fara unele piedici ale autoritatilor, in Romania. Cum apreciati evolutia Romaniei in acesti ani si implicarea Casei Regale in problemele reintoarcerii Romaniei in marea familie a natiunilor libere si democrate ale lumii?
Cand m-am intors in anii '90 da, dar prima data nu am putut sa vin. Pe urma am venit pentru trei zile (aprilie 1992 - n.r.) si de atunci s-au speriat asa de tare, din cate am inteles, ca nu m-au mai lasat sa vin deloc. Am mai incercat o data, trebuia sa particip la un simpozion pentru 23 august, in 1994. Ne-au oprit la aeroport si ne-au dat afara din nou.(...) Esenta era ca daca eu vin in Romania am sa destabilizez tara si ca acest lucru este inadmisibil. Fel de fel motive prostesti. Mi-am luat la revedere si am plecat.
Cand a venit presedintia lui Constantinescu, atunci am reusit prima data sa vin mai mult sau mai putin oficial.(...) Ca sa pot sa fac efectiv ceva este inca foarte greu. Numai ca cel putin acum pot sa umblu prin tara, sa merg pe la sate. Orasele sunt ca toate orasele, dar tara noastra este satul. Si acolo pot sa umblu liber, pot sa vorbesc cu oamenii, fara discursuri si fara fel de fel de ceremonii. Nu asta conteaza asa de mult. In fine, asa facem ce putem, in felul acesta.
"Nu mi s-a retrocedat nimic"
Statul roman a retrocedat o parte din proprietatile casei regale. Veti mentine destinatia actuala pentru cele care se afla in circuitul turistic? Am in vedere, in special, Castelul Peles.
Aici n-as vrea sa ofensez pe cineva, dar cred ca oamenii care pun aceasta problema nu prea cunosc adevarul. Pana acum nu mi s-a retrocedat nimic. Ceea ce am capatat inapoi este Savarsinul, stie toata lumea, dar au fost doi ani de proces si l-am castigat. Mai sunt doua case in Bucuresti pe care le-am recastigat tot prin actiuni juridice. Nu mi-a fost dat nimic. Partea principala pentru care ne batem acum, pot sa spun ca aceasta dureaza de peste sapte ani, este chestiunea de la Sinaia. Am vazut anumite lucruri foarte prostesti spuse. Fiindca se zice: "daca ia inapoi asta, ce ne facem noi ca o sa ne dea pe toti afara si pierdem turismul si pierdem nu stiu mai ce si muzee". Astea nu stiu de unde le-au scos. (...) Din timpul regelui Ferdinand a fost muzeu si am spus de nu stiu cate ori: a fost muzeu si muzeu ramane! Gata! Ce sa mai discutam! Pelesul este ceva special pentru ca este si sediul familiei noastre. Unor persoane cred ca nu prea le convine, dar asta este. Regele Carol I, care l-a facut, a cumparat aceasta proprietate din banii lui personali din Germania, nu cum s-a spus, asa de mizerabil, ca a supt sangele poporului roman. Este dureros sa auzi asemenea lucruri, nu doar revoltator, dar si dureros. Inseamna ca nu este complet terminata toata chestiunea si este in curs, de sapte ani a fost si acum sa speram ca poate sa avansam ceva mai mult.
"Eu nu fac politica. Politica mea este Romania"
Majestate, un sondaj de opinie realizat de Institutul Roman de Cercetari Economico- Sociale si Sondaje IRECSON releva faptul ca aproape jumatate dintre romani (48,80%) cred ca este bine ca principele Radu sa accepte o functie in stat, iar 38,26% dintre subiectii sondajului considera ca principele ar trebui sa aiba o functie politica si chiar sa candideze la alegeri. Apreciati ca familia regala ar trebui sa se implice mai activ in viata politica?
Aici e un lucru pe care majoritatea populatiei cred ca nu il cunoaste, nu il stie. O familie regala, chiar daca domneste sau nu domneste, nu trebuie sa se amestece in politica; asta nu exista. N-a existat niciodata.(...) Ca printul Radu sa se implice mai mult, se implica deja destul, foarte mult, dar ca sa fie ceva in politica, sau sa aiba o pozitie in Guvern, sa fie ales sau asa ceva, nu se poate. Vorbind de implicarea familiei noastre in politica, am fost intrebat de mai multe ori, si de romani si de straini, ce politica fac eu. Le-am spus foarte clar, eu nu fac politica, dar daca e vorba de politica, politica mea este Romania.
Acelasi sondaj indica faptul ca marea majoritate a romanilor, 66,24%, doresc o implicare mai activa a Casei Regale in democratizarea Romaniei. Care este, in acest moment, contributia Casei Regale, a Dumneavoastra personal, la dezvoltarea societatii romanesti.
Nu este o chestie personala, este familia noastra care conteaza impreuna. S-a intamplat un lucru care m-a mirat la inceput. Dupa ce fiica mea s-a casatorit cu Radu Duda, cum era cunoscut, Guvernul a cerut ca el sa fie un fel de reprezentat al tarii pentru o serie de actiuni, nu politice, ci pentru a se intelege mai bine ce este Romania. (Reprezentant special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila - nr.). El, avand o oarecare situatie oficiala, daca se poate spune asa, este un pas mai mult decat pot eu sa fac direct. Pentru ca el umbla foarte mult, a facut enorm si in strainatate. Eu am continuat, ori de cate ori am avut ocazia, sa ma vad cu ambasadori, cu toata lumea, sa explic continuu. N-am incetat nici un moment acest lucru! Implicarea mea a culminat prin cererea Guvernului sa incercam sa facem ceva pentru NATO si asa a aparut primul meu turneu pe care l-am facut in Europa (turneu efectuat in perioada martie - iunie 1997 - nr). Din pacate nu am reusit atunci, dar totusi a fost un pas mare. (...) Pana la urma s-a intamplat a doua oara, (turneu in SUA, in anul 2000 - nr) si de aceasta data a mers. Si au fost lucruri destul de frumoase, cand in voiajele pe care le-am facut am fost in diverse parlamente, fapt de neinchipuit. (...)
Puteti sa ne vorbiti mai mult despre actiunile in plan international pe care Casa Regala le intreprinde pentru promovarea imaginii Romaniei? Eventual unele proiecte.
Este tocmai ceea ce face principele Radu. Fiindca el se plimba in foarte multe locuri, a ajuns pana si in India si Japonia. A facut contracte foarte importante, chiar si economice, nu numai pe politica, asta in sensul de contact politic, dar nu de a face politica. (...) Aici incercam sa facem foarte mult si este in special fiica mea, principesa Margareta, cu fundatia ei, pe care am facut-o impreuna cu ea deja in anii 1990 in Elvetia. Merge greu, deoarece lucrurile acestea costa o gramada de bani, dar totusi principesa are birouri acum in cinci tari, pe langa Bucuresti, in Elvetia, America, Anglia, Franta, Belgia. Merge, si acolo se vorbeste foarte mult despre Romania. (...)
Principele Radu a lansat volumul "Palatul Elisabeta"
Principele Radu de Hohenzollern Veringen a lansat ieri, in prezenta Familiei Regale, albumul "Palatul Elisabeta". Volumul, aparut la Editura Humanitas, prezinta in text si imagini resedinta Regelui Mihai I si a familiei sale. "Albumul nu este un volum inocent, ci unul strategic", a spus principele Radu. El a explicat ca aceasta carte reprezinta un exercitiu patriotic, nu unul de literatura, care intareste ideea securitatii nationale. "In securitatea nationala intra si traditiile, si mandria nationala, si continuitatea noastra. Albumul contine un sir de argumente pentru ceea ce familia regala poate face in acest moment pentru dezvoltarea romaneasca", a afirmat autorul. El a sustinut ca volumul este o replica la rezultatele unui recent sondaj de opinie, potrivit caruia 66% din populatia Romaniei considera ca familia regala trebuie sa fie mai implicata in dezvoltarea tarii. (R.P.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro