Caracterizata prin decaderea autoritatii si in sensul capacitatii de actiune, dar mai ales in plan moral, reprezentanti ai autoritatii fiind complici cu infractorii sau chiar capi ai infractiunii, perioada postdecembrista a pus in evidenta un intreg arsenal de metode si forme de devalizare a banului si avutului public, unele rudimentare si brutale, altele mai sofisticate si rafinate, dar la fel daca nu chiar si mai nocive.
In mare, s-au putut consemna doua categorii de devalizari ale banului si avutului public. Ambele - trebuie subliniat clar - comporta complicitatea administratorilor si aparatorilor banului si avutului public (primari, consilieri administrativi, conducatori de intreprinderi si institutii de stat, functionari publici, demnitari, politisti, procurori, judecatori) daca nu chiar printre acestia se afla organizatori ai operatiunilor de devalizare.
Prima dintre categorii a constituit-o (si o constituie) subevaluarea activelor publice la instrainarea acestora, cea care a reprezentat de altfel formula standard a privatizarilor din Romania. Directori la stat, care n-au avut a raspunde de nimic si in fata nimanui in perioada postdecembrista pentru gestiunea unitatilor economice pe care le conduceau, au falimentat din incompetenta sau mai ales cu rea-credinta intreprinderi si afaceri de stat pentru ca acestea sa poata fi instrainate pe te miri ce acolitilor lor, daca nu cumva in spate se aflau ei insisi. Nemaivorbind de faptul ca un comision serios a coborat si mai mult pretul obtinut de statul-proprietar la instrainare. Pentru un cumparator nu este de ici de colo sa ia o intreprindere de cateva ori mai ieftin decat face doar dand o spaga celui care este imputernicit sa aprobe tranzactia.
A doua categorie de devalizari o constituie supraevaluarea achizitiilor facute de diverse intreprinderi si institutii de stat, achizitii platite din bani publici. Tragicomica operatiune, devenita insa sistematica, de reabilitare a bordurilor pe strazi laturalnice, unde reabilitarea trotuarelor si carosabilului nu va ajunge niciodata, este emblematica. Orice asemenea operatiune care se desfasoara este semn ca primarii, consilierii locali sau partidele din care fac parte mai vor sa scoata un ban bun, desigur din banul public. O bordura se achizitioneaza cu 7-8 dolari bucata, in timp ce de costat nu costa decat vreo 50 de centi. Castigul aparut in contul celui care a obtinut contractul de a reabilita bordurile este imens. Se imparte cu cel care a aprobat atribuirea contractului. Unde se duc banii este de presupus. Bordurile achizitionate de primarii la preturi piperate fata de costuri sunt insa numai unul din miile de exemple. Controale ale Curtii de Conturi au evidentiat sute de cazuri in care pe seama banului public s-au facut achizitii la preturi pur si simplu imense.
De pilda, la CFR - o institutie altfel falimentara financiar - preturile de achizitie au fost in unele cazuri de peste 100 de ori mai mari decat cele uzuale din piata. Supraevaluarea este si hiba multora din contractele de valori mari. Specialisti spun ca retehnologizarea grupurilor electrogene de la Portile de Fier s-a facut la preturi duble fata de cele ale pietei mondiale. Contractele pentru tronsoane de sosele si autostrazi apar aproape toate umflate prin comparatie cu normele uzuale pe plan international. O adevarata tesatura, mai mult sau mai putin maiastra, de proceduri pentru licitatii montate sau trucate s-a dezvoltat. Cei implicati nu pot scapa, in aceste conditii, de suspiciuni de comisioane ilegale, mai ales cand firmele, inclusiv straine, castigatoare ale licitatiilor nu se dau in laturi de a folosi spaga, chiar daca se tot plang prin rapoarte confidentiale de coruptia generalizata din Romania. Si nu se dau in laturi, pentru ca din astfel de contracte supraevaluate incaseaza mai mult decat din contracte la preturile pietei, chiar daca trebuie sa cedeze din castig o parte oficialilor romani care le inlesnesc asemenea castiguri. Singurul pierzator este contribuabilul roman. Fraierul de contribuabil roman!