Biblioteca este pentru scriitorul roman un fel de centru al universului. Ea a fost construita de el, dar ea l-a modelat pe cel care a devenit intelectualul Octavian Paler.

Din antreu pana in ultima camera, cartile ocupa locul central al existentei lui Octavian Paler, de parca peretii, mobilele aferente si toate obiectele care constituie viata unui om s-ar fi evaporat. Aici locuiesc doar memoria, valoarea si eternitatea. Sunt coordonate pe care le imprima integrala Albert Camus, ""directorul de constiinta"" al scriitorului roman, sau integralele Dostoievski, Unamuno etc. Marii filosofi ai lumii, de la cei ai antichitatii pana la cei ai secolului al XX-lea, nu lipsesc din rafturile vilei cochete. Dar biblioteca mai inseamna si fuga de durerea particulara a omului parasit fara preaviz. ""Este pentru mine un decor obligatoriu. Daca n-ar fi peretii captusiti cu carti ar fi pustiu in casa asta, unde locuiesc singur, pentru ca sotia mea a murit, mi-ar fi foarte frig, teribil. Asa, imi asigura o intimitate foarte agreabila, cordiala, ma relaxeaza"".
EUFORIE. ""Filozofia s-a nascut in clipa in care din doi oameni, unul a privit in jos, spre lucrurile practice, pentru ca cel de alaturi sa poata privi stelele"". Este ideea pe care insista Octavian Paler si imi dau seama ca imensa sa biblioteca il decontextualizeaza pe scriitor din citatul lui Unamuno drept cel care a vrut sa priveasca spre stele.
Pentru Octavian Paler cautarea febrila de personalitati-modele a insemnat in primul rand cautarea unor raspunsuri despre propriile anxietati, singuratati, inadaptari. Un tanar care traia intr-un secol, acela al satului in care s-a nascut, s-a trezit deodata in alt secol, acela al Bucurestiului cosmopolit. Bresa produsa intre doua lumi, una a refugiului, a permanentei, a parintilor si strabunilor si una noua, straina, a fost umpluta de autorii care i-au iesit in intampinare. Cartile substituiau si lipsa prietenilor, a banilor necesari pentru teatru, film. Cartile au fost si au ramas dictatorul gustului estetic si al evolutiei spirituale. Au inceput astfel calatoriile imaginare pe oceanele lumii, in dramele zeitatilor antice. A fost perioada de delir a lecturii care s-a cuplat cu euforia adolescentei. ""Intr-o zi am descoperit niste biblioteci cu carti de imprumut, care au fost pentru mine mana cereasca. Plecam de acolo cu bratele incarcate. Acum nu mai stiu sa citesc ca atunci, in sensul ca nu mai am bucuria aia virginala a lecturii. Acum, cand iau o carte, o sfaram. Sunt atent la virtutile stilistice. Atunci eram liber de orice fel de prejudecata in fata cartilor. Citeam cum respiram.""
MEMORIA. ""Pe masura ce avansezi in varsta, ai tot mai mult trecut si tot mai putin viitor. Amintirile incep sa joace rolul balastului pe care-l joaca la vapoare. La un moment dat devii chiar un fel de secretar al propriei memorii"", imi spune scriitorul. Fac apel la aceasta memorie impresionanta care, in studentia petrecuta la trei universitati - Filosofie, Drept si Litere - , inregistra doar printr-o simpla privire pagini intregi de
CURSURI. Taiata parca de rauri mici, serpuitoare, fata tradeaza fiecare expresie a trecutului, cel putin in ceea ce priveste trairile interioare pe care le-a generat incursiunea in universul cartilor. Vorbeste cand de suferinta, cand de teama, cand de iubire, cand de tacere. Albert Camus este primul care iese din memorie. La 30 de ani devenea pentru Octavian Paler, nu intamplator prin ""Strainul"", principalul reper axiologic. ""Am in biblioteca tot ce a scris el si ceea ce s-a scris despre el. Mi-am procurat si volumele lui de articole in perioada cand a fost gazetar, dupa eliberarea Parisului. La noi nu au aparut inca."" Unamuno a fost un alt fel de descoperire. L-a fascinat cu analizele sale pertinente despre Don Quijote, al lui Cervantes. ""Cavalerul tristei figuri"" este un alt personaj, de data aceasta fictiv, care l-a impresionat pe autorul roman. A inceput el insusi sa sufere de ""donquijotism"", asa cum reiese din eseurile sau editoriale sale din ziare.

CONTINUT. Volumele adunate ii reflecta personalitatea