Intr-una din emisiunile alea tv cu impacari
si stropseli, o domnisoara voioasa tare ii povestea moderatorului ca iubitul ei face pace zicandu-i plin de duiosie: ""Fa, vaco!"".

Fata nu se indoia deloc ca golania poate fi o forma de tandrete. Probabil ca a devenit, fiindca nici sentimentele nu ne sunt date pe vecie. Nu stiu sa se fi scris o istorie a devenirii sentimentalelor. Poate istorii ale unui singur simtamant. Nu numai individului i se atrofiaza reactiile afective, ci si societatii. Cu toate acestea, continuam sa facem caz de absolutul unor trairi - ca de pilda mandria de a ne naste romani - ca si cum le-am primit de la natura in mod echitabil, iar cand ni se tocesc e numai din vina anturajului, a societatii, a celorlalti. Nu-i nici o noutate ca Romania se golaneste frenetic. Intr-un cartier, bandele locului s-au dus la slujba de Inviere ca la discoteca si noaptea sacra a devenit o destrabalare de hoarda. Cuvantul piosenie s-a pierdut. Nu stiu cati tineri dintr-o mie ar sti sa-l desluseasca. N-ar fi exclus sa-i realizeze intelesul, in felul in care isi calmeaza iubirea de Divinitate exaltatul patriot Gigi: vindicativ, abuziv, ca pe un beneficiu feudal si de partid, ca pe o afacere mai plina de castig chiar si decat tranzactiile imobiliare. Rar lider politic care in cariera sa nu bifeze, in regim populist, macar o golanie de patrimoniu. Problema nu e care golanie, ci cand. Oricum, una mare.
E mai mult decat semnificativ, e caracteristic vietii publice romanesti faptul ca nici un om de stat nu se simte dator intr-un mandat cu cel putin o vorba frumoasa si de tinut minte peste generatii. Putem alcatui o antologie a marlaniilor spuse si scrise la nivel inalt, dar nu si una de zicale destepte, spirituale, cultivate, sustinute de sentimente cordiale. ""Bula demnitarului"", din Academia Catavencu, ramane baza istorica a vorbelor de capatai din harnica, fudula si cinstita noastra patrie de tranzitie, nu ""Trofeul Socrate"", din Adevarul. E drept ca in destule adunari parlamentare din lumea larga limbajul nu-i cel mai rafinat cu putinta, iar daca discutam incarcatura sentimentala, dominanta nu-i in nici un caz iubirea de aproape. Numai ca proportiile cu abjectia sunt acolo sub control social.
Ar trebui sa intocmim o lista a sentimentelor care si-au pierdut consistenta, cele pe care le-a stricat secolul si cele cu afectiuni strict nationale. Sa iubesti, sa-i zici femeii adorate ""Fa, vaco!"", iar ea sa se incinga de incantare si de aici sa simta devotament, inamorare, vraja, admiratie - mai mult nu se poate.
Sau se poate?