La Biblioteca, in ragazul pentru cea de-a doua cafea, de seara, cea care ma desteapta pana la biciuire, caut ceva de citit.
In cele doua dulapuri cu periodicele, lasate pentru a doua zi de cititori, nu gasesc nimic. Sau, mai bine zis, nimic interesant.
Evident, toata tevatura asta n-ar fi fost daca as fi luat, la plecarea de acasa, cartea despre Tudor Vladimirescu. Am uitat-o si acum platesc. Umblu la raftul cu carti predate. Gasesc ceva. Nicolae Iorga, ""Oameni care au fost"", vol. I, Biblioteca pentru toti, 1967.
Ma opresc mai intai la ""Doamna Elena Cuza"", text intalnit in bibliografia despre Domnitor, citat cand vine vorba de posteritatea lui Cuza. Din cate-mi amintesc, a fost publicat in 1909 si foloseste amintirea vizitei lui Nicolae Iorga la casuta din Piatra-Neamt, unde-si ducea zilele (ultimele!) fosta prima doamna a tarii.
Retin cateva imagini, marturisind un posibil scriitor: ""femeie ideal de buna si modesta""; ""zilele serbarilor amintitoare ale Unirii""; ""multa cuviinta rezervata, multa liniste rece""; ""vorbi cu un glas care n-avea indoieli si zabavi""; ""orbitele adanci sapate, pline afund de o umbra trista"". Ma opresc insa pentru a transcrie scena in care Elena, Doamna, isi aminteste de iesirile lui Cuza in multime: "" - Si-i ziceam uneori... - Sta si se opreste, cautind cuvintul: «maria ta» i se pare prea solemn, ca nu-i zicea astfel. Nu, sa spuie cum ii spunea: - Si-i ziceam uneori: «Omule, de ce nu te pazesti? Se gaseste poate vreun nebun care sa traga asupra ta». Da el dadea din umeri, lui nu-i pasa...»"".
Intre timp a fiert cafeaua. S-a si racit nitel. Gasesc ragaz pentru o alta tableta: ""La mormintul lui Kogalniceanu"", izvorata dintr-un fapt, cum sta bine lucrului gazetaresc de mana: ""O parte din liderii din Iasi au facut drumul pina la cimitir pentru a se inchina amintirii lui Mihail Kogalniceanu"". Sunt, evident, imagini destule. Retin in graba stiloului: ""Prin aceasta (nationalism - n.n.) gasesti de la sine drumuri, pe care nu le poti descoperi cu felinarul, chiar si fumegator, al formulei liberale, ori cu iasca seaca a datinei conservatoare""; ""miscind din loc piedicile"".
AMOR SI POLITICA. Importanta, de retinut neaparat din acest text aparut in 1906, mi se pare o povata iorghista plecand de la slabiciunile omenesti ale lui Kogalniceanu. (Una dintre ele: era muieratic rau, rau de tot. Sabina Cantacuzino, fiica lui Ion C. Bratianu scria: ""Acelasi farmec il exercita asupra femeilor, care in mare parte au fost cauza nelinistitei sale vieti si deselor nevoi de bani"". In volumul 1 al ""Istoriei loviturilor de stat din Romania"", Alex Mihai Stoenescu dezvaluie ca marele barbat de stat, cantat de manuale, tinea un carnet in care-si nota riguros intalnirile amoroase. Potrivit documentului, descoperit la Arhivele Nationale din Iasi, Mihai Kogalniceanu se culcase cu 700 de femei. (Printre picaturi, facuse si politica!):
""Si, din ce n-a facut el, acum se desface si aceasta ultima invatatura: ca un om politic trebuie sa-si sprijine fapta pe o viata personala cu desavirsire curata, caci altfel va fi invins usor, stapinit si intrebuintat de altii, mai slabi, mai putin chemati decit dinsul, cari insa n-au pacate sau stiu sa le ascunda mai bine. Si astfel, din nenorocire, o tara, un neam vor pierde pe cirmaciul cel mai bun cind ar avea mai multa nevoie de dinsul"". Pledoarie seducatoare pentru asceza la care un adevarat om politic e obligat. Seducatoare prin trimiterea la raul produs de pacatele individuale, nu atat insului, cat mai ales natiei. Incheie Nicolae Iorga: ""Pentru cine poate auzi acestea le spune mormintul lui Mihail Kogalniceanu"". Drept pentru care inchei si eu. La fel ca Nicolae Iorga: Viata personala a lui Kogalniceanu n-a fost cu ""desavarsire curata"".

LUMEA PRIN CARE TREC