Dezastru intr-un sat din Gorj. Peste 500 de localnici din satul Seciuri, comuna Rosia de Amaradia au fost evacuati ieri, dupa ce, cu o noapte inainte, o falie de teren de peste patru kilometri a luat-o la vale. 12 case s-au prabusit deja, iar alt
Dezastru intr-un sat din Gorj. Peste 500 de localnici din satul Seciuri, comuna Rosia de Amaradia au fost evacuati ieri, dupa ce, cu o noapte inainte, o falie de teren de peste patru kilometri a luat-o la vale. 12 case s-au prabusit deja, iar alte 180 stau sa cada. Ele au fost grav afectate, fiind crapate si unele chiar inghitite pe jumatate de pamant. Localitatea este acum izolata, pentru ca drumul judetean care facea legatura intre Seciuri si restul satelor din comuna Rosia de Amaradia s-a rupt si el. Sunt cele mai grave alunecari de teren produse in aceasta zona. Si se pare ca ele au fost provocate de exploatarile miniere. VIZITA OFICIALA. Vicepremierul Gheorghe Pogea a vazut cu ochii lui dezastrul produs in satul Seciuri. Acesta se afla intr-o vizita oficiala la Complexul Energetic Turceni si dorea sa afle si mai multe informatii despre alunecarile de teren produse din cauza exploatarilor miniere facute in apropierea unor comune din Gorj. Oamenii si-au petrecut noaptea in fata portilor, ingroziti de zgomotul produs de surparile de teren.
Cu ochii in lacrimi, ei si-au strans lucrurile si s-au mutat in corturile amenjate de armata intr-o fosta unitate din Tg. Jiu.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.