La un recent taifas tv cu Marius Tuca am cazut de acord ca noi, jurnalistii, ne ocupam aproape exclusiv de politica. E un repros valabil mai ales pentru editorialisti. Scriem numai si numai despre spatiul stramt, deseori artificial, al politicii, deseori facand din tot felul de fleacuri evenimente cruciale. Dincolo de aceasta lume stramta, se desfasoara insa, in toata splendoarea sa, viata de fiecare zi. Viata Romaniei reale. Tinand cont de observatia lui Marius Tuca si amintindu-mi ca sunt, printre altele, si reporter, m-am gandit sa public din cand in cand si tablete inspirate din realitate. Moto
Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.
Mircea Badea, realizator tv Strada principala e pustie. Arar trece cate o masina de familie transportand oameni si bagaje tipice: la volan, capul familiei, un barbat la vreo 50 si ceva de ani, in camasa, maiou si pantaloni stransi de o curea ieftina, din imitatie de piele data cu lac; alaturi, pe ""locul mortului"", nevasta, proaspat coafata ieftin, cu maini mari, muncite; in spate, cele doua odrasle, baiat si fata. Mai multe cutii de carton acopera parbrizul din spate. Daca o iei in sus, spre Palatul Guvernamental, dai pe dreapta de un butic amenajat intr-una din camerele unei case vechi, din anii inceputului de secol al XX-lea. Cladirea e stil vagon, asezata cu o latura spre strada, ca si cum ar sta in cot. De la poarta de fier ruginit, care se inchide cu un tacanit sec, de capcana iremediabila, duce pana in fund, la o cosmelie tiganeasca, o alee pavata cu piatra cubica. Prima cladire ofera potecii o arcada din fier forjat pe sub care urca o scara cu doar cateva trepte. Geamul de la strada a devenit vitrina. Daca ai timp, dar, mai ales, daca ai chef de lucruri mici intr-o perioada a lucrurilor mari, poti descoperi tot felul de fleacuri: un ceas desteptator tip CFR, un pachet de vata antimenstruala, o lanterna fara baterie, o tava sparta si statueta unui saltimbac ciung si cu nasul rosu spart. Pe stanga, peste drum, putrezeste apa stransa in fundatia unei cladiri, al carei proprietar a dat faliment inainte de vreme. Treci pe trotuarul ingust, plin de mucuri de tigara, si, daca esti atent si nu-ti rupi piciorul intr-o groapa cascata in asfalt, ajungi in dreptul Regiei Sarii. Pe hartie de ziar, cu literele prafuite de trecerea vremii, stau stinghere si risipite aiurea borcane de carton. Pe fiecare dintre ele posibilul cumparator poate citi, daca a fost alfabetizat, desigur, cuvantul SARE ROMANEASCA. Pentru a nu fi nici o indoiala ca produsul apartine muntilor nostri, si nu muntilor unguresti, literele de tipar au fost vopsite in culorile tricolorului. Un drapel national atarna, bleg, la intrare, el insusi lovit de motaiala dupa-amiezii de sarbatoare. Trece un dulau tinut cu greu in lesa. Proprietara, o adolescenta sfrijita, trage din rasputeri sa nu fie dusa unde vrea animalul. De dincolo de gardul scund, un maidanez gaseste de cuviinta ca i-a fost calcat teritoriul. Drept urmare, prinde a latra isteric, gata-gata sa se sufoce de indignare. Dulaul se apropie de gard si intinde botul. Nu latra, nici macar nu maraie. Pur si simplu a vrut sa vada cine e atat de tampit, incat sa cheltuiasca inutil atata energie in dupa-amiaza linistita. Dandu-si seama ca-i o cotarla, o ia din loc fara sa-i mai dea atentie. Prin sticla unui McDonalda€™s se vad tineri prinzand cu doua degete, asemenea unui foarfece de carne, uriasul sandvis din paine cu o chiftea la mijloc. June insipide sorb Coca-Cola din pahare de plastic, prin tuburi de pai. Din Piata Victoriei incepe Calea Grivitei. Daca reusesti sa treci pe langa automobilele parcate chiar pe trotuar, fara sa-ti agati haina, ajungi in dreptul unui restaurant cu nume de briza. Localul e in faliment. Fireste, proprietarul n-o spune de-a dreptul, sa nu-l compatimeasca trecatorii. Totusi, precizarea ""in curs de mutare"" de pe geamurile acoperite cu hartie proasta lasa sa se inteleaga datoria uriasa la banci. Restaurantul n-a fost rentabil, deoarece e plasat aiurea intr-un cartier de blocuri muncitoresti. Fatadele sunt jegoase. Ici-colo balcoanele dezvaluie rufaria intinsa pe sarma. Ciorapii insirati la etajul doi spun limpede ca locatarul e o pensionara amarata. In fata unuia dintre paralelipipede, doi insi mesteresc la o Dacie deselata. Stau amandoi varati pe jumatate sub caroserie, pe o patura roasa de vreme. Alaturi creste incet, dar iremediabil, desisul de piese scoase din burta masinii. Juri ca n-a mai ramas decat caroseria. Daca dai coltul, ajungi intr-o zona de case scunde, locuite de bucuresteni get-beget. Gradinile de rasaduri si panselute inconjoara intrarile pline de hartii. Doi pisoi au nimerit absolut intamplator fata-n fata. Se lovesc mai intai cap in cap. Se dau apoi cativa pasi in urma si se fixeaza o clipa nedumeriti. Sfarsind prin a mieuna sfasietor. Prin stratul de flori din mijlocul strazii alearga un maidanez scheletic. Nu se stie de unde vine si unde se duce. Se stie doar atat: ca alearga prin mijlocul drumului. Se presupune insa ca ar putea fi luat in bot de unul din automobilele puternice duduind ca niste tancuri de o parte si de alta a fasiei de verdeata. O bucata de tabla, croita sub forma de sageata, tine sa ne informeze ca-n blocul de alaturi, la etajul 3, si nu in alta parte, se afla un cabinet de masaj. La toate institutiile atarna, resemnate, steagurile Uniunii Europene. Ce departe e Parisul!