Varza de Bruxelles

Intram in UE - cum scapam de europoliticianism?

UE pistoneaza Romania sa majoreze impozitele pentru a creste veniturile bugetare, astfel incat sa fie in masura sa asigure cofinantarea pentru fondurile de aderare. Adica europenii pun 75% din bani pentru constructia unei sosele, dar, daca noi n-avem restul de 25%, drumul nu se face. Ca sa-i avem e nevoie de taxe serioase, nu de cota unica de 16%, lasa sa se inteleaga responsabilii comunitari.
Din pacate, problema se poate pune si altfel. Politicienii romani trateaza bugetul statului ca pe propriul buzunar, dar tot cam asa se intampla si dincolo. Iar cand oamenii politici din Uniune sunt nevoiti sa le dea contribuabililor inapoi banii pe care nu-i pot cheltui simt cum le fuge pamantul de sub picioare, fiindca pierd posibilitatea de a fi stapani pe banul public. Intrebarea e: oare o sosea se poate construi doar cu bani din impozite? Nu se poate face la fel de bine si cu investitii private? Ba da, dar atunci ar mai avea politicienii motiv sa ia bani de la toti si sa-i imparta doar clientilor lor?!
Logica inversa poate continua: daca nu erau acesti bani de la UE cu titlu gratuit, romanii ar fi fost nevoiti sa munceasca pentru a-i obtine. Ca sa ne fie mai bine era nevoie de un mediu economic care sa aduca investitii, nu de bani care vin oricum, fiindca asa s-au pus cap la cap interese politicianiste.
Asa ca Romania n-are nevoie de inca cinci biruri care sa diminueze motivatia si asa firava a muncii si initiativei, ci de concurenta. N-avem nevoie de fonduri de aderare, ci de investitii straine directe, care sa faca economia capabila sa produca marfurile ce se importa acum din UE.
Ei, dar vedeti, tocmai aici e problema. Decat sa ajungem sa producem noi, mai bine primim cu taraita de la ei - ba pe datorie, ba de pomana. In vremurile cand in Europa intrau investitii cu nemiluita, politicienii occidentali se bateau cu pumnul in piept ca asa e capitalismul - banii n-au miros. Acum, cand investitiile migreaza de la Vest la Est, aceiasi oameni politici ii acuza pe capitalisti de lipsa de patriotism. Cele mai virulente critici se aud in Germania si in Franta, care acuza ca pe o concurenta neloiala relaxarea fiscala din Noua Europa.
Ceea ce nu se poate uita insa este ca, in urma cu un deceniu, recomandarile celor mari contineau in fiecare fraza cuvantul ""reforma"". Se organizau seminarii unde se prezentau planse, ca sa stie si copiii cum se trece la economia de piata. Culmea ironiei este ca unii dintre cei mici chiar i-au ascultat, numai ca, pe masura ce rezultatele deveneau din ce in ce mai bune, ""batranele doamne"" deveneau din ce in ce mai nervoase. La fel stau lucrurile si in privinta protectionismului, condamnat in discursurile marilor puteri, care insa il practica fara nici o jena.
Vechea Europa i-a vorbit celei noi despre reguli care trebuie urmate cu disciplina nemteasca. De pilda, Pactul de Stabilitate prevede ca deficitul bugetar sa nu urce peste 3% din PIB. Cehia si Polonia s-au conformat, dar ce ne facem ca promotorii Pactului - Germania si Italia - nu respecta regula?!
Adevarul nu mai poate fi ascuns: pe cand le sugerau esticilor un mars fortat spre integrare, occidentalii erau in plina cursa a subventiilor nationale. Mai pe sleau, vesticii de neam germanic sau de ginta latina tocau rapid pentru consum bogatia acumulata anterior, fara sa le pese de incetinirea cresterii economice. Se vede treaba ca e usor sa dai si foarte greu sa iei inapoi, dar e si mai simplu sa arati cu degetul spre ""dumpingul"" fiscal din Rasarit decat sa recunosti ca in propria ograda ai obiceiuri proaste, impamantenite de zeci de ani.
Toate acestea nu-i pot opri insa pe occidentali sa dea in continuare lectii orientalilor. E in mare voga povestea Irlandei, ajunsa ""tigru"" peste noapte. Din pacate, impozitele din Irlanda seamana izbitor cu acelea scazute din Est, nu cu cele ridicate ale nemtilor si francezilor. Asta nu inseamna ca Germania si Franta s-au hotarat sa accepte adevarul, dimpotriva. Ele cauta sa grabeasca alinierea sistemelor fiscale din blocul european. Vor sa-i aduca pe ceilalti mai aproape de ei, fiindca simt cum economia sociala de piata tremura din toate incheieturile.
Bun, si poate modesta Romanie sa faca fata unui razboi atat de mare? Irlandezii au aratat ca se poate. Adevarata fractura de la noi se reduce de fapt la o lupta intre cine este stapanul: ""clientul nostru..."" sau politicianul? Adica PIATA sau BUGETUL? Abia cand partidele se vor separa de afaceri, ca la Dublin, ne va folosi si noua la ceva mult asteptata integrare. Fiindca, atunci cand ni se va zice: ""Vreti bani? Majorati taxele!"", noi vom putea raspunde: ""N-avem nevoie de banii contribuabilor vostri sa-i furam, ci de cei ai investitorilor de la voi, sa ne dezvoltam"".

---

Despre autor: