Angajati ai uzinei de reparatii si ai depourilor Metrorex vor protesta pentru ca administratia firmei franceze care asigura mentenanta si salariatii nu au ajuns la un acord privind noul contract de munca, dupa expirarea celui vechi.
Ion Radoi,
Angajati ai uzinei de reparatii si ai depourilor Metrorex vor protesta pentru ca administratia firmei franceze care asigura mentenanta si salariatii nu au ajuns la un acord privind noul contract de munca, dupa expirarea celui vechi.
Ion Radoi, presedinte al Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, a precizat ca sindicalistii vor organiza un miting, joi, fiind nemultumiti de faptul ca negocierile cu firma Alstom - care a preluat serviciile de intretinere, externalizate din cadrul regiei - nu au adus nici un rezultat privind noul contract colectiv de munca. Protestele vor avea loc joi, de la orele 15.30, din fata sediului operativ al SC Alstom Transport SA. Contractul colectiv de munca incheiat cu Alstom a expirat in 28 aprilie, iar negocierile pentru un nou contract (care sa fie valabil pana in mai 2007) au esuat "din cauza reticientei administratiei care nu a oferit decat o crestere salariala de trei la suta", informeaza Uniunea, printr-un comunicat remis, marti, presei. Pentru aplanarea situatiei, managementul firmei franceze a propus reprezentantilor sindicatului o crestere salariala de 3%, intr-o prima etapa si o noua ajustare de 5% odata ce Metrorex va efectua platile restante rezultate din aplicarea formulei de actualizare a preturilor. Propunerea a fost refuzata. De asemenea, Alstom a propus sindicatului si trecerea catre o noua grila de salarizare.
Din aprilie 2005, USLM nu a mai negociat si nu a mai obtinut nici o majorare salariala pentru salariati. Salariul minim din ramura transporturi stabilit prin acest contract este de 540 de lei, fata de salariul minim din SC Alstom Transport SA care este de 420 de lei. In baza unui contract de mentenanta, firma Alstom a preluat de la data de 1 iulie 2004 de la Metrorex SA, 1.200 de salariati - membri ai USLM - care se ocupa de revizia si reparatia trenurilor electrice de metrou. Potrivit USLM, 350 de salariati au fost disponibilizati prin oferta voluntara, la 1 decembrie 2005. "Ministerul Transporturilor, ca ordonator de credite, si Metrorex platesc anual catre firma frantuzeasca Alstom 45 de milioane de euro", declara Ion Radoi recent. Pana in iunie 2005, de intretinerea trenurilor s-au ocupat angajatii Metrorex, iar pentru acest lucru erau necesare doar 14 milioane de euro anual. Aceasta suma acoperea cheltuielile cu exploatarea, investitiile si salariile celor 1.600 de angajati care asigurau mentenanta. Mai mult, de cand intretinerea garniturilor de metrou a fost preluata de firma franceza, au fost disponibilizati 400 de angajati, iar investitiile au scazut, fiind aduse doar 23 trenuri noi, sustinea Radoi.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.