Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) vrea modificarea legislatiei, astfel incat la privatizarea institutelor de cercetare din portofoliu, care nu mai au aceasta activitate, sa se obtina cel mai bun pret pe actiune. ""Vrem prin lege sa cream doua posibilitati: sa mentinem posibilitatea care exista in prezent in legislatie privind protejarea institutelor de cercetare si acordarea unui punctaj superior celor cu experienta, dar vrem sa cream si o alta posibilitate, ca atunci cand activitatea de cercetare nu face obiectul principal al veniturilor unui institut sa putem obtine cel mai bun pret pentru statul roman"", a spus Razvan Orasanu, presedintele AVAS. ""Pastrarea obiectului de activitate, a salariatilor incadrati pe functii de specialitate, precum si exercitarea drepturilor de proprietate intelectuala existente in patrimoniul societatii vor fi obligatorii pentru cumparator"", a spus Orasanu. EVALUARE. AVAS si Ministerul Cercetarii vor analiza cate dintre institute au derulate proiecte de cercetare in 2005 si 2004, urmand ca doar acestea sa fie privatizate conform HG 2193/2004, potrivit careia oferta tehnica este predominanta. Anul trecut, 64% din institutele de cercetare ale AVAS au realizat venituri din alte activitati, mai exact din inchiriere de spatii, ponderea acestora fiind de 70%-100% din veniturile institutului.
In portofoliul AVAS se afla 17 institute.