Proprietatea Fondului
Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor atrage atentia ca de-a lungul existentei Fondului, acesta si-a urmarit scopul pentru care a fost infiintat, iar conducatorii ce s-au succedat au recunoscut dreptul de proprietate a FBORB asupra padurilor cerute, dar si statutul de organizatie de utilitate publica. "Existenta juridica a Fondului Bisericesc a fost recunoscuta in timpul guvernarii CDR. Prin limitarea restituirii proprietatilor forestiere, la presiunea fortelor de stanga, FBORB nu a putut fi reconstituit. Totusi, prin abilitatea autorului Legii nr. 1/2000, taranistul Vasile Lupu, s-a reglementat dreptul unitatilor de cult de a dobandi in proprietate, "prin reconstituire, suprafete pana la limita de 30 ha, din fondul bisericesc al cultului caruia ii apartine". Din Fondul Bisericesc Ortodox Roman al Bucovinei, 534 unitati de cult au fost reimproprietarite cu 16.000 ha de padure. Daca Fondul nu ar fi fost proprietar, reconstituirea nu ar fi fost posibila", atrage atentia IPS Pimen. De altfel, Arhiepiscopia are chiar extrase de Carte Funciara care atesta dreptul de proprietate asupra unor suprafete de teren forestier din Bucovina.
Mafia lemnului se opune retrocedarii
Totusi, autoritatile locale au refuzat restituirea padurilor, considerand ca statutul actualului Fond nu mai corespunde celui dupa care functiona FBORB inainte de confiscarea padurilor de catre statul comunist. "Comisia judeteana de fond funciar Suceava nu a respins cererea noastra pe criterii juridice, ci sub presiunea mafiei lemnului", ne-a transmis IPS Pimen. Arhiepiscopia a cheltuit trei miliarde de lei pentru realizarea unor noi schite cadastrale, asa cum au cerut autoritatile, care au obligat Fondul sa depuna 70 de cereri de retrocedare, ceea ce a condus la 70 de procese, din cauza respingerii solicitarilor de retrocedare. "Acestea sunt doar cateva dovezi ale relei credinte din partea Comisiei judetene Suceava, in acord cu autoritatile centrale si la mana Regiei Nationale a Padurilor de a bloca restituirea padurilor noastre", precizeaza IPS Pimen. De altfel, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor considera ca prefectul Orest Onofrei se opune retrocedarii, neluand in seama decizii ale justitiei.
Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor condamna si atitudinea de acum a ministrului Gheorghe Flutur, care, in campania electorala, a sustinut puternic actiunea de retrocedare a padurilor. "Pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 247/2005, domnul ministru Flutur a sustinut cauza noastra. (...) Cand ne asteptam mai putin, domnul ministru Flutur a uitat tot si a intors fata de la Biserica ce l-a botezat. Nu ne gandim decat la singur motiv al cotiturii. Continutul final al legii a raspandit panica in randul profitorilor exploatarii padurilor in regim de stat", a declarat IPS Pimen. Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor considera ca, prin revenirea padurilor la FBORB, padurea nu va mai alimenta fondurile campaniilor electorale, iar "apologetii proprietatii de stat" nu vor mai putea folosi cabanele de vanatoare, sediile ocoalelor silvice si, in perspectiva, vor pierde si avantajele vanatorii.
Marsul Tacerii
In aceste conditii, maine este planificat un Mars al Tacerii la Suceava, organizat de Arhiepiscopie, la care se asteapta participarea a 500 de clerici, dar si mireni, pentru a atrage atentia asupra faptului ca autoritatile nu restituie padurea ceruta de Fond. De altfel, ieri seara era planificata o reuniune a reprezentantilor Prefecturii Suceava, Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, Guvernului si Presedintiei, la sediul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), unde urma sa se discute problema FBORB.
PPCD (PNTCD) si-a anuntat participarea la Marsul Tacerii organizat de Arhiepiscopie, pentru a sustine revendicarile preotilor. PPCD (PNTCD) face apel la toti membrii si simpatizantii zai din zona Sucevei sa ia parte la aceasta manifestare de protest. Maine, 4 mai, participantii sunt asteptati, de la ora 10, in municipiul Suceava, ca punct de plecare fiind Manastirea Sfantul Ioan din str. Ioan Voda Viteazul
nr. 2.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro