S-au scurs 16 ani de cand Romania este hacuita fara mila, transata ca o biata vita in folosul unei clase superpuse, o neo-nomenklatura comunista. Dupa aportul devastator al filonului neo-kominternist care bantuie Romania brat la brat cu tovarasii de
S-au scurs 16 ani de cand Romania este hacuita fara mila, transata ca o biata vita in folosul unei clase superpuse, o neo-nomenklatura comunista. Dupa aportul devastator al filonului neo-kominternist care bantuie Romania brat la brat cu tovarasii de drum - hoitari internationali de tot felul -, ne uitam acum siderati la o tara mutilata, de la pamanturi la mentalul noilor generatii. Dumnezeul parvenitilor, banul.
Padurile tarii au fost, in anumite zone, rase de pe fata pamantului, iar inundatiile de azi ii dau prilejul unui Ion Iliescu sa sustina, demagogic, ca orice comunist, ca "Romania trebuie reimpadurita". Cat a fost la putere, 11 ani, si conturile partidului-stat s-au ingrasat din lemnul romanesc livrat pe drumul Ungariei de groful UDMR Verestoi Attila si de colegul sau de coalitie FSN-PSD Viorel Hrebenciuc, hidrologul sef al Romaniei nu si-a dat cu astfel de pareri. Totusi, ca ateu convins, Iliescu ar trebui sa caute resposabilii pentru dezastroasele inundatii de azi, pe pamant, nu in ceruri. Poate sa inceapa cu oglinda din casa sa de om sarac, aflata, intamplator, in cartierul imbuibatilor, Primaverii.
Lipsa unui plan strategic pentru Romania, in toti acesti ani, dar, evident, si a unor politicieni loiali natiunii, care sa-l ceara si aplice, a permis ca padurile de pe muntii tarii, aceste turle ale catedralei Romania, sa devina scrinuri si surcele prin capitalele europene. Nici Capitala nu a fost exclusa din proiectul haosului controlat. Dupa ce Micul Paris a devenit Marele Phenian, in spiritul gandirii si faptelor marelui carmaci Nicolae Ceausescu, replica sa in miniatura, Adriean Videanu, ii calca vartos pe urme, incercand cu succes istanbulizarea Bucurestiului. Primul arhitect al Romaniei comuniste a lasat lumii un morman gigantic de kitsch numit "Casa Poporului", cu care a reusit sa distruga vechiul Bucuresti, mutand si distrugand efigiile vii ale istoriei crestine a romanilor: biserici si manastiri. Iliescu ne-a lasat si el ceva: o mare "Teapa". Intr-un stil similar, ateo-afaceristic, edilii de pana azi ai Bucurestiului - care au reusit sa inhoreasca, pe spatele bucuresteanului, guzganii rozalii cu cei portocalii - vor sa reteze chiar si turlele Catedralelor Romaniei.
Pana mai ieri, toate autoritatile statului si orasului au plimbat proiectul Catedralei Mantuirii Neamului, timp de peste un deceniu, din colt viran in colt viran al Capitalei. In vrajba adunata impotriva Catedralei Bisericii stramosesti mici bolsevici in civil urlau pentru salvarea Mausoleului Comunistilor si, chipurile, a copacilor din Parcul Carol. Cand Parcul Bordei a fost confiscat bucurestenilor si imprejmuit pentru a deveni cartier de lux sau cand Padurea Baneasa a inceput sa fie secerata de vile construite ilegal, nici autoritatile, nici vocalistii de serviciu nu si-au mai regasit aplombul civic si legal.
Astazi, sub aprobari obtinute fraudulos, singura Catedrala Catolica a Bucurestiului, Sfantul Iosif, este amenintata in acelasi mod, prin ridicarea unui colos de sticla, care va arunca frumusetea monument istoric "dupa blocuri", conform viziunilor ceausiste. Biserica Armeneasca, o alta bijuterie arhitecturala cu valoare simbolica asemanatoare, a fost deja fisurata si afectata printr-un alt cui de beton infipt in inima orasului. Mai mult: bordurarul Bucurestiului capitalist s-a gandit sa preia din planul cincinal comunist si sa duca pana la capat "Victoria Socialismului" asupra Bucurestiului. Mini-ceausescul de Videle vrea cu de la sine putere sa ridice in una din putinele piete ramase aproape intregi ale Capitalei, Piata Revolutiei - loc imbibat de sange tanar si incarcat de simbolistica - nu unul, ci patru "mall-office"-uri, care vor obtura emblemele Bucurestiului, Ateneul Roman, Palatul Regal, Biserica Kretulescu, balconul fostului CC. Centrul istoric al Capitalei, zona Lipscani si Curtea Domneasca, zac in schimb, in aceleasi laturi scabroase.
Pentru ca o organizatie a societatii civile, Asociatia Civic Media, contesta planurile faraonice ale marmurarului sef al Capitalei, primarul general si-a permis sa minta in fata jurnalistii, acuzand-o de denaturare. Mai iuti la minte, ziaristii l-au pus pe edilul dezinformator in fata propriei machete, aprobate si de ochii premierului Tariceanu. Facand fete-fete, rozalii-portocalii, Videanu s-a usurat de vina in curtea altuia: Primaria Sectorului 1. Care arata insa spre Ministerul Culturii, Inspectoratul Guvernului pentru Constructii si, normal, Primaria Capitalei
Astazi, Biserica Catolica i se adreseaza, din nou, Prefectului taciturn. Maine o va face catre Presedinte, ca si societatea civila, cerandu-i sa opreasca aceste lucrari si planuri monstruoase si sperand ca Romania mai are o sansa. Daca si presedintele Basescu are aceeasi credinta, o vor dovedi actiunile sale. Oprirea mutilarii Romaniei poate sa inceapa cu exemplul Capitalei. Credinciosii catolici si ortodocsi bucuresteni au cuvantul.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.