Este un om care pune pasiune in tot ceea ce face. Ca actor ne cucereste dand viata unor personaje memorabile, iar ca regizor ne incanta cu spectacole de succes. In calitate de profesor se considera implinit atunci cand este depasit de elevii sai. Eusebiu Stefanescu implineste astazi 62 de ani. ""Sunt un om normal cu ambitii anormale""
""In partea a doua a vietii, fiecare an implinit este un castig si il privesc ca atare. Am mai castigat inca un an din aceasta viata minunata si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Sunt un om normal cu ambitii anormale. Un poet spunea: «Sunt mai talentat ca mine». Consider ca am mai mult de exprimat decat pot sa exprim. Imi doresc ca acum, de ziua mea, sa primesc confirmarea ca volumul pe care il am la o editura, sa se publice anul acesta. Se numeste «Arhivarul clipei» si contine o sumedenie de intamplari cu caracter de parabola din lumea noastra a artistilor, a scriitorilor. Anul ce s-a incheiat a fost un an incarcat pentru mine si ca actor, si ca pedagog. De obicei, ca actor, nu-mi fac planuri, respect destinul. Chiar daca stiu acum niste lucruri, nu-mi place sa le comentez, pentru ca ele sa se implineasca. Am un proiect personal, ca in fiecare an, pe care vreau sa-l pun in practica si cu care vreau sa merg prin diferite centre culturale ale lumii. Sunt prodecan la Facultatea de Arte «Hyperion» si conduc doua clase. Cred ca si pedagogia este o arta si, pentru mine, satisfactiile in aceasta profesie sunt la fel de importante ca si cele din profesia de actor. Tocmai am venit din Portugalia, de la Lisabona, unde am fost impreuna cu studentii mei, cu un spectacol care a fost invitat de Institutul Cam""es. Am fost primiti foarte cald si frumos de oamenii de acolo. A fost ca o sarbatoare care ne-a surprins. Cel care m-a indemnat sa fac meseria asta de pedagog a fost domnul Ion Cojar. Am avut de-a lungul timpului mai multe intalniri frumoase cu dansul, care la vremea respectiva era un profesor exceptional la UNATC. In aceste intalniri am tot stat de vorba si a inteles din felul cum eu imi exprimam punctul de vedere despre arta si m-a intrebat de ce nu fac pedagogie. Eu nu am luat in seama prea mult atunci si am mers mai departe in viata. Dupa ceva timp, domnul Cojar mi-a trimis prin Gelu Colceag veste sa vin cu el la catedra, la UNATC. Incet, incet am inteles ca pedagogia este o vocatie a mea. Ma implinesc in aceasta profesie si ca urmare am luat-o in serios. Am parcurs toate treptele si mi-am luat si doctoratul. A fost greu de urcat. O perioada chiar m-am retras din teatru ca sa pot sa invat. Idealul fiecarui profesor ar trebui sa fie ca macar un elev sa il intreaca in profesia pe care o face. Eu reusesc acest lucru din cand in cand. Am cateva satisfactii de-a lungul timpului, pentru ca fac asta din a€™86. Multi dintre studentii mei s-au impus in cariera lor si ma bucur de ei, de toti. Am si regretul ca unii dintre ei au fost mai slabi si nu au pus umarul la destinul lor, pentru ca talent aveau si posibilitati de afirmare exista tot timpul. Sunt unii tineri care nu razbesc, pentru ca probabil nu au talentul complet. In talent intra si posibilitatea de a te realiza. Trebuie sa razbati ca ghiocelul prin asfalt, in orice conditii. Am regizat cateva spectacole de succes. Ma bucur cand studenti de-ai mei joaca si se afirma in spectacole pe care eu le pun in scena. Cel mai mandru sunt de fiul meu, Ion Bogdan Stefanescu, care este un flautist exceptional, si asta nu o spun numai eu. Numele lui a cutreierat lumea. Este sotul Emiliei Popescu si mi-au facut impreuna o nepotica, Maria Alexandra, si asta ma bucura mult.""