Instituirea regimurilor sovietice in statele din Europa Centrala si de Est nu s-a petrecut brusc, ci pe etape. Intr-o prima faza, partidele comuniste (acum in legalitate) s-au aliat cu partidele democratice si au intrat la guvernare. Ele au vizat si au obtinut posturile ministeriale cheie, pe care le-au folosit in scopul anihilarii opozantilor politici. Masca regimului popular
Statele din Europa Centrala si de Sud-Est au fost supuse in anii 1944-1945 unui proces de precomunizare. Definitivarea ocupatiei sovietice s-a produs in perioada 1946-1948. Fenomenul nu a fost unitar in zona, ci a cunoscut particularitati de la tara la tara. OAMENII LUI STALIN. Pentru a impune sistemul sovietic in statele europene, URSS s-a folosit in primul rand de partidele comuniste. Desfiintate in perioada interbelica in mai toate statele si interzise in timpul razboiului, liderii acestor partide isi gasisera adapost dupa 1939 in ""patria comunismului"". Este cazul maghiarului Matiash Rakosi, al bulgarului Gheorghi Dimitrov sau al romanilor Ana Pauker si Vasile Luca. Ei au activat sub ""steagurile"" Cominternului. In timpul razboiului s-au deplasat in Asia Centrala (in toamna anului 1941), atunci cand trupele naziste se apropiau de Moscova. Revin un an mai tarziu si lucreaza in special la radio, facand propaganda in tarile lor in favoarea URSS. TACTICA ""FRONTISTA"". In anii 1944-1945, comunistii intra deja la guvernare in cadrul unor ""guverne de uniune"". Ei se alatura partidelor democratice si formeaza ""fronturi democratice"". In Ungaria, in noiembrie 1944 se constituie Frontul National de Independenta format din reprezentanti ai Partidului micilor proprietari (cel mai influent in acel moment), ai Partidului National-Taranesc, ai Partidului Socialist si ai Partidului Comunist. In Cehoslovacia, se formeaza, in martie 1945, un Front national cuprinzand Partidele Popular, Socialist-National, Social-Democrat si Comunist. Peste numai o luna, acest Front va forma un cabinet de uniune nationala. In Bulgaria se constituie un Front al Patriei din Partidele Taranist, Socialist si Comunist. In scurt timp, in noiembrie 1945 aceasta coalitie (care prezinta candidati comuni, pe liste unice) castiga alegerile cu un procent record: 88% din sufragii. ARMATA, JUSTITIA, INTERNELE. In cadrul acestor cabinete, partidele comuniste au strategii clare. Ei cauta sa controleze ministerele-cheie: armata, internele, justitia, prin care vor face schimbari in favoarea lor. Tinta era dobandirea unei puteri cat mai mari. Prin Ministerul de Justitie, bunaoara, puteau fi anihilati opozantii politici sub masca lozincii epurarilor antifasciste. Operatiunile de epurare s-au desfasurat in toate statele la dimensiuni diferite. In Bulgaria, numarul celor arestati a ajuns la 12.000 (dintre care, conform datelor oficiale, 4.000 au fost executati). De asemenea, in Ungaria, sub masca epurarii colaboratorilor cu regimul horthyst, au fost arestati multi opozanti ai comunistilor maghiari. In Polonia insa, fenomenul epurarii a avut dimensiuni reduse. Prin Ministerul de Interne se putea obtine controlul asupra intregului aparat administrativ si a fortelor de ordine. Strucurile de putere locala puteau fi controlate si apoi preluate cu mai multa usurinta. De asemenea, se puteau face mai lesne presiuni asupra opozantilor politici. Sub regim militar (razboiul inca nu se incheiase), Ministerul Apararii era de departe cel mai important. In relatiile instituite de conventiile de armistitiu si de cursul razboiului, structurile acestui minister au intrat cel mai usor sub controlul comunistilor din fiecare stat. ARMATE POPULARE! Armatele sunt un exemplu pentru rapiditatea si eficacitatea actiunii partidelor comuniste, coordonate de Moscova. Inca din timpul razboiului, in URSS au fost constituite divizii formate pe criterii nationale, din prizonierii capturati de Armata Rosie. Este cazul diviziilor poloneze, al celor cehoslovace (acestea din urma numarau nu mai putin de 20.000 de soldati) asemanatoare celor romanesti ""Tudor Vladimirescu"" si ""Horia, Closca si Crisan"". Aceste divizii, constituite din ceea ce in plin razboi puteu fi numiti ""tradatori de tara"" - adica prizonierii trecuti in slujba dusmanului - , se vor intoarce luptand cu Armata Rosie impotriva propriilor tari. Inainte de a fi trimisi pe front, soldatii si ofiterii lor facusera adevarate scoli de ""denazificare"" si ""democratizare"". Ei vor fi apoi raspanditi in celelalte unitati militare ca si ""emisari politici"", dupa modelul Armatei Rosii. Pe de alta parte, in mai multe tari au activat in timpul razboiului forte militare de rezistenta antinaziste. Aceste miscari au fost infiltrate si mai apoi monopolizate de comunistii care activasera in ilegalitate si opozitie fata de ocupantii germani. Cele doua componente (fostele miscari de rezistenta si diviziile sosite din Uniunea Sovietica) vor constitui nucleul viitoarelor armate nationale. Consiliate de comisarii sovietici (responsabili cu ""educatia"" stalinista a militarilor), ele vor forma noi forte armate dupa modelul si structura Armatei Rosii.