""Martor. Persoana care asista sau a asistat la o intamplare, o discutie, la un eveniment..."". Asta, plus alte explicatii din DEX. Dar...

Soarele poate fi martor la sarutul tau cu marea. Lucrurile marunte iti pot asista tremurarea mainii ce mangaie. Hartia, iata. Hartia imbatraneste ca si oamenii, cu deosebirea ca documentele-martor nu uita. Trebuie doar sa vrem sa le intrebam. Femeia, martor al barbatului. De ce nu invers? Pentru ca el, de cele mai multe ori, este judecatorul. Martori, din spatele gratiilor, la crime - in conditii de pace sau de razboi, la nastere si moarte, ai timpului (ceasornicarii, oierii, femeile batrane de la tara...), ai durerii, ai iubirii, ai prostiei, ai sfarsitului de lume... Pana si lingurile pot fi martori. Ai gurii noastre hapsane. Fiecare picatura de roua asista la fiecare picatura de soapta ce ni se scurge in fiecare picatura de pasiune. Un ""Buna seara, iubito"" poate fi martor la un ""Buna seara, dar nu iubito"".
Eu? Sunt martorul lui Harry. Lupul de mare din ""A avea si a nu avea"" de Hemingway. Martor-cititor al celor mai frumoase conversatii posibile, aceea dintre Harry si femeia lui: "" - Vreau sa dorm, batrano. (...) Spune-mi, esti suparata pe mine din cauza ciotului astuia de brat? Nu te simti asa... ciudat?/ - Esti un prost. Imi place. Tot ce-i al tau imi place. Pune-l aici, pe mine. Aici. Hai! Zau ca-mi place!/ - E laba unei broaste testoase/ - Dar tu nu esti broasca testoasa! (...) Sunt batrana./ - Tu n-o sa fi niciodata batrana. Ai ramas femeie.(...)"". Si asa mai departe.
Fiecare este martor la ce merita. Si daca merita un val de mare, atunci acesta ii va scalda cu drag acea gheisa numita Inima. Ultimul martor.