Ion si Gabriela Draghici: "Ne straduim sa rezistam in toata aceasta indiferenta"

Cuplul de artisti Elena Gabriela (tapiserie) si Ion Draghici (desen) este foarte cunoscut si apreciat in peisajul artelor contemporane. Fara a se lasa sedusi de ispita spectaculosului, Elena si Ion Draghici isi urmeaza, de peste doua decenii, cu bucuria lucrului bine facut, drumul in lumea de ei aleasa. Atrasi de aspectele obisnuite ale realitatii pe care le transfigureaza in sugestive metafore plastice. Lucrarile lor, fie ca reprezinta compozitii ample de tapiserie, broderie sau, mai nou, pictura (Elena Draghici), fie ca evoca, intr-o impresionanta dezlantuire de forme si volume, figurate cu sufletul si cu stiinta rigorii, chipul uman sau aduce in prim-plan calul, perpetuu si dificil subiect pentru un artist care se respecta (Ion Draghici) nu lasa indiferent publicul, cel care se multumeste doar sa admire, si nici colectionarii. Actuala expozitie de la Galeria "Simeza" a celor doi, cu certitudine un succes, ne-a dezvaluit insa nu numai calitatile si valoarea unor artisti competitivi, ci si nemultumirea generata de sistemul defectuos al comercializarii produsului muncii lor.
"Galeria este, din cand in cand, casa noastra, asa ca trebuie sa expunem", incepe Ion Draghici, adaugand ca, dupa aproape zece zile de expozitie, poate sa traga niste concluzii. "Intra destul de multa lume in sala, desi nu a fost o perioada potrivita, fiind Sarbatorile de Paste", continua. "Oamenii sunt dornici sa vada o expozitie de arta, or, noi am dorit ca expozitia sa aiba o unitate, sa impresioneze prin calitatea lucrarilor, sa placa oamenilor; sa le oferim un cadou de sarbatori. In ceea ce ma priveste, la grafica am venit cu desene - studii de cal realizate in 1984 si in 2000, lucrari care nu au mai fost expuse". L-am intrebat pe artist care este pretul unei expozitii. "Milioane", imi raspunde, "asta insemnand rame, afise, invitatii. Din pacate, nu exista un sponsor, cineva care sa investeasca in tine, sau cineva care trebuie sa-ti acorde un imprumut pe criteriul ca dupa expozitie il vei returna. In afara, galeriile sunt cele care suporta toate aceste costuri. Acolo, artistul stie ca exista cineva care il reprezinta, care ii poate vinde lucrarile.
La noi, o sa mai dureze pana cand vom intra in normalitatea pe care o presupune manageriatul artistic. Deocamdata, in Romania exista doar un curator de expozitie care stabileste o tema, organizeaza expozitia si atat. Se pare insa ca nu exista nici un interes pentru finalitatea produsului artistic, pentru ca acesta sa ajunga la un destinatar. Ceea ce constatam noi, si asta din '90 incoace, este ca s-a dorit ca arta sa ramana intr-un con de umbra, devalorizata, subevaluata. Mai toata lumea discuta ca in arta nu se intampla nimic, ca nu este nimic interesant in fenomenul plastic romanesc, ceea ce suna a sfidare. Categoric, asa se explica si preturile mici la care este evaluata arta contemporana. Or, daca arta nu se plateste la valoarea ei, o pierzi, dispare si o sa ne dispara si patrimoniul". Si totusi, sunt oameni care vor sa investeasca in arta. "Noi ne-am gasit si cumparatori, ce-i drept printre prietenii nostri, printre cumparatorii nostri constanti. Sigur nu-i e usor unui om sa plateasca banii pe loc, dar am gasit solutii de plata in rate. Se gasesc solutii intotdeauna cand cineva doreste foarte mult sa aiba o lucrare la el acasa", afirma interlocutorul nostru.

In strainatate, toata lumea te intreaba: "Cine te reprezinta?"

"Tot ce am facut pana acum - expozitii, in tara si in afara tarii, vanzarile de lucrari - se datoreaza eforturilor personale. Dar, in strainatate toata lumea te intreaba: "Cine te reprezinta?". Daca spui, intr-o galerie din Occident, ca Uniunea Artistilor Plastici, oamenii rad pur si simplu de tine; nu inteleg acest lucru, pentru ca, in realitate, toata lumea stie ca daca nu te reprezinta un manager, practic nu existi ca artist", mai spune Ion Draghici, a carui justificata revolta mai face loc unui comentariu, in aceeasi nota. "Este adevarat ca reprezentantii Ministerului Culturii sunt dispusi sa faca investitii, organizand expozitii peste granita, dar pe temele si cu artistii alesi de ei. Si, stie toata lumea, unii sunt <> permanenti la astfel de manifestari. Eu si sotia mea ne incapatanam sa rezistam in toata aceasta mizerie. Dar trebuie sa ne obisnuim cu gandul ca in Romania puterea de cumparare este mica si, ca atare, si noi incercam sa supravietuim. Cat castigam din arta noastra?! Ceea ce castigam acopera intr-un fel investitia si cheltuielile necesare existentei zilnice".
Lucrarile lui Ion Draghici se vand intre 300 si 700 de euro. "Pretul este absolut arbitrar; nu exista o evaluare corecta si ceea ce ma sperie foarte mult este ca, de zece ani, tot parcurgem etape si nu ajungem sa avem un sentiment de implinire. Dimpotriva, eu ma simt haituit. Acesta este sentimentul meu: ca sunt un om haituit. Pe de alta parte, ii multumim lui Dumnezeu ca ne ajuta: avem oameni care au participat si participa, cu gandul, la realizarile noastre. Pentru noi, este cea mai mare multumire.
Gabriela Draghici, ale carei tapiserii se vand la preturi situate intre 1.000 -1.500 de euro metru patrat, in functie de marime si de gradul de dificultate, marturiseste ca, indiferent ce modalitate de expresie abordeaza, face totul "cu mare placere si cu bucurie". "Fiecare dintre experientele incercate au fost o provocare pentru mine, pe care mi-am propus s-o duc la bun sfarsit, avand o baza teoretica solida si lucrand cu foarte multa seriozitate", spune Gabriela. De cativa ani picteaza, si nu oricum. Este ceva in panzele sale care tradeaza o mare disponibilitate in acest sens. Sunt usor de identificat in ele principiile estetice tributare marii arte interbelice. "Cred ca meritul meu este acela de a fi reusit sa atrag atentia oamenilor, a iubitorilor de arta, asupra frumusetii lumii care ne inconjoara", precizeaza artista, "si pe care nu mai avem timp s-o observam. De fapt, din toate aceste minuni ale naturii ne tragem seva".

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe