Intr-o Romanie coplesita de pensionari si someri,1 Mai, ziua solidaritatii internationale a celor care stau degeaba

Candva ziua de Armindeni, o sarbatoare laica ce marca desteptarea primaverii, 1 Mai, devenita ulterior sub comunisti ziua internationala a celor ce muncesc, "simbol al luptei maselor populare, exploatate si dominate, pentru drepturi sociale", se va sarbatori si in acest an sub semnul traditionalei nemunci. Un aparent paradox, daca ne gandim la numarul coplesitor al celor la poarta carora bate luna de luna postasul sau nu bate nimeni, dar mai ales la faptul ca, in memoria colectiva a timpurilor de azi, semnificatiile de sorginte politica nu se mai regasesc decat pe ici pe colo, intr-o masura suficient de redusa incat lumea sa poata incepe chiar de azi sa cante, sa rada si sa danseze fara inhibitii, fara amintiri, fara ranchiuna, dar mai ales fara nostalgii. Pensionarii si cei trecuti de multisor de anii tineretii vor fi singurii care isi vor aminti cat de bine era pe vremea lui Ceausescu, cum mergeau ei la miting, cum purtau ei tablourile cu cel mai iubit dintre comunisti, cum fluturau steagurile "in vant desfasurate", cum sfaraiau mititeii pe gratarele din Cismigiu, cum spumega berea in halbe si cat de delicios era singurul suc ce putea fi baut in Tara Romaneasca a acelor vremi, lesiosul, galbejitul, dar atat de savurosul Cico. Si el o amintire intr-o mare de alte si alte amintiri apartinand unor timpuri pe care, iata, o mana de oameni "very very important" tocmai se pregatesc sa o infiereze cu o manie atat de proletara incat socialismul ar crapa de invidie, dar mai ales de inima rea.

De sute de ani exista traditia Armindenului, acea sarbatoare fara iz religios, care cade la 1 mai, odata cu "pomul" infipt in pamant - ramura verde, pomul de mai - avand in varf un smoc de verdeata, ce sugereaza fertilitatea, rodirea, nasterea vietii. De aici si unele sensuri ale traditionalului pom al vietii, prezent de altfel la toate ceremoniile romanesti populare, de la botezul pruncilor, la nunti, pana la inmormantari. In practicile rituale exista si azi sacrificii de miel alb, cu menirea de implinire a credintei. Mielul jertfit se frige si se mananca la iarba verde. Un rol deosebit cu caracter magic il are pelinul, care se pune in vin si se anina la brau, cu gandul ca astfel se are parte de sanatate tot anul. Dincolo de superstitiile care evoca ritualuri stravechi, pierdute din memoria colectiva, rezulta ca termenul "armindeni" este asimilat cu o redesteptare a primaverii si implicit un nou inceput de drum spre toamna care inca nu s-a nascut nici macar in amintirea stearsa de iarna ce pare acum dusa pentru totdeauna. Interzisa de comunistii care au suprapus peste ea, pana la disolutie, festivitatile consacrate zilei de 1 Mai, sarbatoarea de Armindeni a luat conotatii politice imprumutate de la "Marele Licurici" adaptate apoi contextului national si implicit prioritatilor ideologice ale fiecarui moment aniversar. Denumita "Ziua solidaritatii internationale a celor ce muncesc", celebrarea politica isi are sursa in greva generala a peste 350.000 de muncitori din Chicago de la 1 mai 1886, care au cerut stabilirea zilei de munca la 8 ore. In tara care, tot la 1 mai 1886, inaugura la New York, Statuia Libertatii, simbol al democratiei, dezideratul demonstrantilor de la Chicago s-a indeplinit, ceea ce nu s-a petrecut insa in Europa. De aceea, Congresul International socialist de la Paris din 1889 a cerut salariatilor din intreaga lume sa demostreze, incepand cu 1 mai 1890, pentru obtinerea zilei de munca de opt ore. In 1890, aproape 10.000 de salariati din Bucuresti au dat curs chemarii, purtand pancarte pe care scria ca 1 Mai nu inseamna nici greva, nici revolutie, ci o manifestare care are drept unic scop reducerea zilei de munca la 8 ore. Dar si in aceste conditii in care doleantele cu caracter politico-sindical prevalau, manifestantii au adus cu ei si insemnele sarbatorii de Armindeni. Cronicile vremii spun ca ei purtau, in nota traditiei stravechi a Armindenului, coronite de flori, ramuri verzi, iar dupa incheierea mitingului s-au retras la iarba verde pentru a bea o cana cu vin pelin si a manca miel fript. Asemenea demonstratii au incetat dupa obtinerea legii repausului duminical si a duratei zilei de munca de opt ore, prevaland sarbatoarea zilei armindenului. Cu timpul insa, aceasta celebrare a primaverii a fost abandonata, protagonista devenind nimeni alta decat ziua celor ce muncesc. In fond al celor ce timp de doua zile nu munceau, adica pe 1 si 2 Mai, aceasteia din urma zi adaugandu-i-se cu anii si tineretul ca demn fiind si el de a avea propria zi de sarbatoare. Astazi, tot romanul sarbatoreste pe 1 mai ce-i trece prin minte. Multi n-au loc de munca asa ca se pun pe chef pur si simplu din solidaritate fata de cei mai norocosi dintre ei aflati pe statele de plata ale unei societati sau alteia. Altii nu-si bat capul cu vreo motivatie anume, ies la iarba verde, la un mic si-o bere ca, nu-i aaa!, a mai dat guvernul doua zile libere ca nu daduse destule de Paste!!! Tineretul, ca tot e in vacanta, merge la mare si (inca mai) face prapad, chiar daca nu cu osardia de altadata, defulandu-si, prin baruri, taverne, pe plaja sau oriunde isi pot asterne un petec de cearceaf, diverse nemultumiri sau din contra euforii din alea crancene, de-ale tineretii. O tinerete nebuna, o tinerete superba a carei amintire peste ani si ani ii va scoate din minti. Cei trecuti de prima tinerete, de-a doua, de-a treia sau de-a enspea si care l-au mai apucat pe Ceausescu isi amintesc stand pe bancuta din fata blocului sau pe scaunelul din fata portilor ce bine era pe vremuri, cand mergeau la defilare, purtand portrete si steaguri "in vant desfasurate" (luate pe inventar si pazite ca ochii din cap!!!), cum sfaraiau mititeii pe gratarele din Cismigiu sau din Herastrau, cum spumega berea in halbe si cat de delicios era unicul suc al acelor vremuri, celebrul si de mult disparutul Cico, zeama aia galbuie, clocita, dar, singura fiind, cat de savuroasa! Dar toti, absolut toti, vor sarbatori ziua muncii, chiar daca sunt someri, pensionari sau salahori pe campia capitalista a muncii, stand degeaba, distrandu-se pe cinste sau depanand amintiri dintr-o vreme pe care o mana de oameni "very very importants" tocmai se pregatesc sa o infiereze cu o manie atat de proletara incat socialismul daca ar avea un dram de suflet in el ar crapa de invidie dar mai ales de inima rea.

---

Despre autor: