Romaniei
Romaniei, Traian Basescu, care a promulgat la sfarsitul saptamanii trecute mult-discutatul Statut al deputatilor si senatorilor. Cum pentru pensii nu trebuie sa-si mai faca nici o grija de-acum incolo, iata ca le-a mai venit o idee alesilor nostri. Astfel, senatorul liberal Norica Nicolai a adus miercuri, in plenul Camerei Deputatilor, o "nepotica" de-a sa care, neavand ce face, a votat impotriva unei propuneri legislative. Situatia in sine a creat un imens scandal, reprezentantii PC anuntand ca vor propune "sanctiuni drastice" pentru Norica Nicolai. Potrivit presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, incidente de genul celui care s-a petrecut in Senat, nu fac decat sa contribuie la scaderea credibilitatii Parlamentului, imaginea acestuia fiind si asa destul de "sifonata" din numeroase alte cauze. In alta ordine de idei, saptamana aceasta a inceput cu prezentarea raportului de activitate al CNSAS pe anul trecut, depus la Senat. Facem ce facem si tot la pensii ne intoarcem, ce-i drept, facultative de aceasta data. Astfel, deputatii au adoptat marti, cu 190 voturi pentru, proiectul de lege privind pensiile facultative. Proiectul are caracter organic, este initiat de Guvern si considerat prioritate legislativa pentru aderarea la Uniunea Europeana. Daca ne-am indoit vreun moment de faptul ca alesii nostri au multa treaba in Parlament, iata una dintre "preocuparile" acestora, care a starnit, de altfel, noi dispute intre Putere si Opozitie. Adoptarea, in Senat, a unui proiect legislativ initiat de doi parlamentari ai PSD a dat nastere la o disputa apriga intre liberalul Puiu Hasotti si peremistul Gheorghe Funar pe tema - n-o sa ghiciti! - "folosirii degetului mare". In vreme ce Puiu Hasotti protesta ca nu a putut vota pentru ca nu i-a mers aparatul de vot electronic, Gheorghe Funar i-a solicitat acestuia sa "nu-si foloseasca degetul in aer, ci pe buton". "Fiecare isi foloseste degetul cum vrea. Inteleg ca Funar da alte folosinte degetului decat mine", a replicat senatorul liberal. Deputatii din comisia juridica au inceput joi, in prezenta ministrului justitiei Monica Macovei, dezbaterile la proiectul de lege pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro