Vedetele sunt de doua feluri. Unele care se vede ca sunt vedete si cand umbla ca toata lumea pe jos.

Si altele care parca ar semana cu ala sau cu aia de la televizor, parca nu i-ar semana. Cand o vedeta, care parca seamana cu ea insasi, parca nu seamana, se duce ca orice om al muncii la piata, dupa cartofi si ceapa, au loc niste fenomene. Cele mai multe fenomene se petrec cand se da jos din Mercedes un manelist. Pe de o parte, pentru ca Mercedesurile, mai ales cele negre, seamana perfect unele cu altele, pe de alta parte, fiindca si manelistii, fiind ceva mai albi ca Mercedesurile, seamana unii cu altii. De regula, la vederea unui manelist, care aminteste frapant cu acelasi manelist vazut la televizor, nenumarate femei se izbesc intre ele si cad late. Nu sunt atente pe unde merg, intorc capetele dupa vedeta si, normal, se ciocnesc, se impiedica sau, si mai rau, dau in cate o groapa si-si fractureaza tibiile si peroneele.
Se inregistreaza destul de des si cazuri de rasuciri de gaturi. Nu c-ar ramane bietii cetateni cu gaturile innodate, dar iarasi se izbesc unii cu altii si, de aici, iarasi povestea aceea trista cu tibile si peroneele. Cand vedeta rasare in calea oamenilor pe neasteptate, fenomenul e o mare buluceala si o ramanere cu gurile cascate, insotita de mutenii temporare. Persoane, care altfel se exprima destul de coerent cu ""Baga-mi-as"" si cu ""Sa moara familia mea daca mint"", isi pierd brusc darul nobil al vorbirii si scot doar sunete diverse precum ""Ha"". Daca vedeta, care cumpara cartofi si ceapa din piata, e din prima categorie si seamana perfect cu ea insasi, atunci nu exista negustor sau client care sa spuna ca n-a vazut-o de aproape si ca era chiar ea. Ceea ce inseamna ca, din punct de vedere ocular, vedeta a fost vazuta in doar cateva clipe de mii si mii de persoane aflate la distante diferite in timp si spatiu. E un fapt care contrazice toate legile fizicii, inclusiv ale fizicii cuantice avansate. Daca insa niste prosti spun ca n-au vazut vedeta ori ca nu e posibil ca o vedeta sa bata piata ca orice om, lucrurile se complica, fiindca imediat se gaseste un destept care observa ce prosti sunt. Si, fireste, se lasa cu bataie. Se intampla si cazuri in care o vedeta e confundata cu alta vedeta mai mare, iar rasucirile de gaturi sunt insotite, din punct de vedere al oaselor, de ruperi de oase pentru autografe. Uneori, chiar si vedetele isi rup de atata scris unele degete mai putin antrenate intelectual. De aceea e bine ca vedetele sa aiba o piata numai a lor, pentru cartofi si ceapa. Ca sa se uite toata Romania la televizor la Teo in stare fizica perfecta.