Anul acesta se implinesc 390 de ani de la moartea genialului om de cultura William Shakespeare. Festivalul International Shakespeare, ajuns la cea de-a V-a editie, il omagiaza timp de trei saptamani pe Marele Will. Festivalul a debutat la Crai

Anul acesta se implinesc 390 de ani
de la moartea genialului om de cultura William Shakespeare. Festivalul International Shakespeare, ajuns la cea
de-a V-a editie, il omagiaza timp de trei saptamani pe Marele Will.

Festivalul a debutat la Craiova, la 25 aprilie, oras unde manifestarile culturale dedicate lui Shakespeare vor continua pana la 4 mai. In Bucuresti, FISB incepe astazi, la ora 11:00, la sediul ARCUB, cu un workshop. La ora 17:00, se lanseaza volumul ""Actorul si tinta"". Ambele evenimente au un singur protagonist: Declan Donnellan. Presedintele de onoare al Festivalului, Radu Beligan, va rosti cuvantul de deschidere maine, la ora 18:30, la Teatrul Odeon, una dintre gazdele FISB. Seara continua cu un regal teatral prezentat de Festivalul International Cehov din Moscova, realizat in cooperare cu Compania ""Cheek by Jowl"", din Londra: ""A douasprezecea noapte"".
ATRACTII. Trupe teatrale de prestigiu din Lituania, Japonia, Israel, Ungaria vor da reprezentatii cu piese celebre ale lui Shakespeare: ""Visul unei nopti de vara"", ""Poveste de iarna"", ""Hamlet"", ""Troilus si Cresida"". Dar programul omagierilor nu cuprinde numai spectacole de teatru. Unul dintre punctele de maxima atractie va fi sambata, 6 mai, de la ora 11:00, cand la sediul ARCUB are loc, sub egida ""Hamlet sau permanenta ispita"", o intalnire cu interpretii lui Hamlet si regizorii spectacolelor, organizata in colaborare cu Sectia Romana a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru. Participa: Stefan Iordache, Ion Caramitru, Adrian Pintea, Marcel Iures, Sorin Leoveanu si regizorii Dinu Cernescu, Alexandru Tocilescu, Tompa Gabor si Liviu Ciulei. Moderator: Ludmila Patlanjoglu. Invitat de onoare: John Elsom, presedinte de onoare al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru.
PERSONALITATI. Lansari de carte, de casete audio, video si DVD, de intreguri postale, intalniri cu creatorii spectacolelor. Iata alte ""ispite"" ale FISB, care se vor desfasura in foaierele teatrelor ""L.S. Bulandra"", Odeon, TNB. Personalitati din cultura romana si universala vor fi prezente la manifestari: Ion Tobosaru, Stanley Wells, Mihnea Gheorghiu, Grid Modorcea etc. Lansarea casetelor audio ""Othello"", ""Romeo si Julieta"" si ""Furtuna"" din Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Romane si seria ""Inregistrari istorice"" vor fi prezentate de Gabriela Ef-time, redactor-sef al redactiei ""Publicatii Radio"". Emil Boroghina, directorul artistic si executiv al Festivalului, va fi cel care va ""cobori"" cortina celei de-a cincea editii.

LILIPUT


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.