Un cliseu de politica postdecembrista consta in invocarea mostenirii dezastruoase lasate unui nou guvern de fostul guvern. La venirea in fruntea tarii, dupa scrutinul din 2000, PSD a facut mare caz de balamucul gasit dupa trecerea pe aceste meleaguri a intemperiilor CDR-iste.Guvernul Tariceanu s-a intrecut si el in denuntarea mostenirii dezastruoase lasate de guvernarea PSD.
Ascultand jeluirile liderului liberal, te intrebi, pe drept cuvant, de ce s-au mai zbatut PNL si PD sa ajunga in capul mesei. Daca situatia economica si social politica era atat de grea, nu era mai bine daca PSD-ul era lasat in continuare sa guverneze. Macar asa, de-al dracului! Anul trecut, de exemplu, in toiul inundatiilor provocate de rauri, PD-ista Sulfina Barbu, o amatoare aterizata in politica direct din bucatarie, arunca responsabilitatea dezastrului pe seama grelei mosteniri lasate de PSD. Daca ar fi fost s-o credem, guvernul Nastase delapidase digurile de aparare.
S-a pus la cale imediat de catre Parchet - Politia politica a regimului Basescu - un simulacru de ancheta penala.
N-a iesit nimic. Nici pentru mult invocata dreptate. Nici pentru amaratii de sinistrati.
Anul acesta a venit randul Dunarii sa reaminteasca Guvernului Tariceanu ca nu l-a votat in 2004.
Fiind vorba de ditamai fluviul european, responsabilitatea dezastrului nu mai putea fi aruncata pe seama dezastruoasei mosteniri a PSD. Drept pentru care marti, 25 aprilie 2006, premierul Calin Popescu Tariceanu a provocat un salt urias in destinul sintagmei politicianiste a dezastruoasei mosteniri.
Domnia sa a pus dezastrul de pe Dunare pe seama mostenirii dezastruoase lasate de Nicolae Ceausescu. Fostul conducator a ridicat diguri pe Dunare pentru obtinerea unor suprafete agricole. Actiunea comandata si coordonata de Nicolae Ceausescu a avut loc in anii a€™70. Au trecut de atunci peste trei decenii. In tot acest timp, Dunarea n-a reusit sa puna la indoiala initiativa lui Ceausescu. Si dintr-un motiv simplu. Debitul la care trebuia sa reziste digurile fusese prevazut pentru dezastre previzibile. Anul acesta Dunarea a atins cote neegalate in ultima suta de ani. Putem vorbi asadar de o intamplare neprevazuta, de un moment la care nimeni nu s-a gandit. A-l face pe Nicolae Ceausescu vinovat de nenorocirea miilor de oameni ramasi pe drumuri e o fantezie. Desigur, se poate discuta daca initiativa desecarii a fost una fericita in raport cu teza ca omul nu trebuie sa incerce a corecta lucrarea lui Dumnezeu. Pot fi aduse insa si argumente in favoarea bataliei duse de om pentru a smulge Naturii ceva din teritoriu. Olanda e o tara sub nivelul marii. Un sistem de diguri protejeaza oameni si orase de furia apei. Daca la un moment dat o intamplare ar face ca marea sa depaseasca furia calculata de oameni, inseamna ca guvernul olandez sa-i faca responsabili pe cei care au asternut o tara sub nivelul marii?
E insa o discutie teoretica. Una de mesterit la o masa rotunda. Sau la un seminar pe tema raporturilor dintre om si natura.
Nu e insa o discutie nimerita la nivel guvernamental in imprejurarile de astazi.
La un asemenea nivel, n-avem nevoie de pasarea responsabilitatii pe seama unui moment de acum 30 de ani. E ca si cum daca, Doamne fereste!, ar avea loc un cutremur catastrofal, in loc sa dezbatem ce-au facut autoritatile pentru consolidarea cladirilor, l-am denunta pe ciobanul Bucur ca a asezat Bucurestii intr-o zona bantuita de cutremure. La nivel guvernamental, avem nevoie de o analiza severa a responsabilitatilor de acum. Presa independenta, presa cu adevarat libera, a dezvaluit ca autoritatile stiau de o luna de catastrofa Dunarii furioase.
De ce nu s-au luat masuri de consolidare a digurilor?
De ce nu s-au facut scenarii de reactie la umflarea apelor?
De ce s-au intrecut autoritatile in declaratii iresponsabile de minimalizare a pericolului despre care aveau stiinta?
Asta in ce priveste limitarea efectelor dezastrelor.
O analiza severa trebuie facuta si in ce priveste evacuarea. De ce s-a refuzat din nou declararea starii de urgenta? Cum a fost organizata evacuarea? Ce forte au fost puse la dispozitia localnicilor? Ce masuri s-au luat pentru ca sinistratii sa beneficieze de conditii cat de cat omenesti?
De ce refuza cetatenii sa plece din calea apelor?
Nu cumva, pentru ca stiu din experienta sinistratilor de anul trecut, ca autoritatile ii vor uita odata trecut impactul emotional?
Prin raportare la aceste intrebari, gestul lui Calin Popescu Tariceanu de a potoli nemultumirea opiniei publice fata de incompetenta sa evidenta prin invocarea mostenirii dezastruoase lasate de Nicolae Ceausescu e nu numai o absurditate. E o iresponsabilitate.