Nu mai credea intr-o revenire pe scena si sa si poata juca teatru de calitate. Acum il putem vedea la Odeon, interpretand unul din rolurile principale in spectacolul ""joi.mega Joy"", in regia lui Radu Afrim. Actorul Virgil Andriescu a implinit ieri 70 de ani. ""Mi-era si foarte dor de scena, mi-era si frica""
""E o bucurie ca am ajuns aici, la aceasta varsta. Nu credeam sa mai pot colabora cu fostul meu teatru, Teatrul Odeon din Bucuresti. Am fost invitat sa joc intr-un spectacol in regia lui Radu Afrim, «joi.mega Joy», in care interpretez unul dintre rolurile principale. Am avut premiera la 17 martie si jucam numai cu sala plina. Eu nu am mai jucat teatru din 2000. Am fost pentru o perioada de trei ani directorul Teatrului Ovidiu din Constanta si apoi nu am mai jucat teatru absolut deloc. Am facut cateva seriale de film pentru televiziune, dar teatru nu am mai jucat. Mi-era si foarte dor de scena, mi-era si frica. Cel mai tare mi-era frica sa nu ma lase memoria, ca nu o sa mai pot rezista publicului, care te si admira, dar te si pedepseste daca gresesti. Spectacolul pus de Afrim a avut un mare succes. Cronicile au fost foarte bune, ceea ce mi-au spus ca si la 70 de ani poti sa joci teatru de buna calitate, daca nu chiar de foarte buna calitate. O aniversare frumoasa se petrecea acum zece ani, la Constanta (eu sunt constantean), intr-o vila pe malul Lacului Techirghiol, cum va fi si sambata - pentru ca atunci voi sarbatori - , la care au fost invitati toti prietenii mei foarte buni. Supararea mea cea mai mare este ca foarte multi dintre cei mai buni prieteni ai mei nu mai sunt. Asta e viata, la asta trebuie sa te astepti, cu asta te nasti si spre asta tinzi. Am o casa foarte frumoasa, am tot ce imi trebuie, multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat din toate punctele de vedere in treaba asta. Am o sotie, Margareta Andriescu, o femeie extraordinara, care m-a inteles in cei aproape 40 de ani de cand suntem casatoriti. De-a lungul timpului am jucat destul de mult si am jucat spectacole cu roluri foarte mari, in general pentru ca am fost un temperament foarte vulcanic si prin structura eram puternic. Unul dintre rolurile pe care l-am jucat cu o placere extraordinara a fost din Ibsen, constructorul Solness, pe care l-am jucat tot la Odeon. A fost un rol extraordinar, in care intr-adevar ma regaseam pana la un anumit moment. Meseria asta a noastra, care este una foarte frumoasa si in acelasi timp foarte grea, te si disciplineaza extraordinar. E o meserie colectiva, in care tu nu poti sa fii singurul bun si ceilalti prosti, e o meserie in care ori suntem toti buni, ori spectacolul se duce de rapa. Pana sa intru la actorie, m-am dus la Constructii Instalatii, unde am cazut cu succes. Un prieten, Facaianu il chema, care intrase la Belle Arte la Nicolae Grigorescu, imi zice: «De ce nu te-ai duce sa dai la Teatru?», si m-am dus si m-am inscris la Teatru. Mai erau zece zile pana la concurs, si a venit domnul profesor Cojar si m-a intrebat: «Dumneata ce faci? Poftim pe scena si spune-ne ce ai pregatit». «Domnule, nu am pregatit nimic.» «Ia iesi afara, la revedere!». Dupa mine a iesit o pustoaica si a zis «nene, te invat eu sa spui poezii», acum este una dintre marile noastre actrite, Agata Nicolau. M-a dus la Biblioteca Nationala si mi-a gasit ea trei poezii, «Timpul», «Vulpea si masca» de Esop si ceva de Alecsandri. Din 24 am intrat al 24-lea. Am intrat in Institut la clasa profesorului A. Pop Martian. Striga catalogul si intreaba cine e Andriescu Virgil. «Eu, domna€™ profesor». «Draga, ati avut nota nu stiu care dumneata si inca unu, si eu am inclinat pentru dumneata, pentru ca mi s-a parut ca esti mai prezentabil.»""