Vanzarile de telefoane mobile la nivel mondial au depasit in primul trimestru al acestui an pragul de 220 milioane de unitati, o crestere de 30% comparativ cu perioada similara din 2005.

Marile companii care se ocupa cu studii pe piata IT&C si-au prezentat rapoartele pe primul trimestru din 2006. In ceea ce priveste sectorul telefoniei mobile, cifrele arata ca vanzarile mondiale au depasit in acest trimestru pragul de 220 de milioane unitati, datele variind in functie de modul de analizare. Astfel, daca Gartner arata 220 de milioane terminale vandute, IDC ""spune"" 226,7 milioane, in timp ce calculele celor de la Strategy Analitics au ajuns la 229 milioane de unitati, ceea ce ar insemna o crestere de 31% comparativ cu aceeasi perioada din 2005. Pe intregul an 2005, s-au vandut, potrivit Strategy Analitics, 817 milioane terminale. Primii cinci producatori de pe piata detin aproape 80% din totalul vanzarilor, comparativ cu un procent de 73% in primul trimestru din 2005.
TOP. In clasamentul producatorilor, prima pozitie ramane, in continuare, la Nokia, cu 33% din piata, companie care a vandut in primul trimestru din 2006, peste 75 milioane de unitati. Pe pozitia a doua se afla Motorola, care si-a marit cota de piata la 20,3%, (comparativ cu 16%, in aceeasi perioada a anului trecut). De mentionat faptul ca in primele trei luni din 2002, distanta intre cei doi producatori era de 19 procente. Urmeaza Samsung, cu 12,8 din piata, potrivit IDC, coreenii vanzand 29 de milioane de unitati in perioada amintita. Locurile IV si V sunt detinute de LG, cu 6,9% din piata, respectiv Sony Ericsson, 5,9% (a anuntat o crestere a vanzarilor de 41%).