Venit la un anticar cu cateva liste cu titluri de romane, un batran a aflat ca
nu le mai vrea nimeni.

""Oricat de putin v-as da pe ele - a zis negustorul - or sa-mi zaca in rafturi"". ""Sunt numai carti literare - a zis batranul - sunt romane bune, le-am citit pe toate."" ""Sunt romane de unica folosinta - a zis anticarul - cine le-a citit o data n-are nici un motiv sa le citeasca si a doua oara. Iar cine nu le-a citit la vremea aparitiei, n-are nici un motiv sa le citeasca nici prima oara.""
O biblioteca plina cu romane de care lumea nu mai are nevoie - iata un fapt de viata dezolant. Carti care sa nu intereseze chiar pe nimeni nu exista. Cea mai proasta fictiune da seama de preocuparile unei epoci si ii intereseaza pe cronicarii epocii. Problema, la bibliotecile de romane semnate de autori de consumat proaspeti, e ca, trecand timpul, se consuma o data cu timpul si motivele pentru care ar trebui citite. Mor motivele, nu romanele. Cartile de unica folosinta nu-s neaparat proaste. La vremea lor, unele au fost bune. Am putea spune ca erau suficient de bune, pentru a avea tiraje mari si cumparatori. Un amic, care a cumparat pe sub mana un ghiul din aur masluit, mi-a zis ca, la cati bani a dat pe inel, metalul din el ""e suficient de aur"".
Formula - ""Suficient dea€¦"" - e de tinut minte, deoarece marcheaza prezenta unor praguri personale ale absolutului. Platina e numai si numai platina, dar pentru unii si aluminiul e ""suficient de platina"", pentru a-l purta in regim de cercei sau bratari. Prima oara, cand am auzit-o, a fost in 1992. Un mic imbogatit cu contrabanda de guma de mestecat a cumparat de la un mic escroc un ""Car cu boi"" fals, semnat Grigorescu. A dat pe contrafacere doua mii de dolari, fiind foarte mandru de flerul sau in afaceri. I-am atras atentia ca e un fals si inca unul de tot stangaci, insa micul nou imbogatit m-a privit de la inaltimea priceperii sale in negotul cu guma si m-a pus la punct: ""La cat am dat eu pe tablou, e suficient de Grigorescu!"" Dupa o saptamana, mi-a telefonat sa-mi comunice si cealalta jumatate a cugetarii sale in materie de valoare: ""Ti-am zis eu ca era un Grigorescu?! Afla ca i l-am vandut lui Cutare cu zece mii de dolari!""
Pragurilor li se mai spun limite, numai ca limitele pot fi hotarate si de imprejurari, pe cand pragurile sunt mai degraba niste izbanzi individuale, decat niste blocaje. Cum sa fi admis batranul, care-si vindea biblioteca de romane - un succes suficient de intelectual pentru toata generatia sa - ca era poate mai bine sa fi citit altceva?