Parc-a fost intr-o alta lume. Eram pe-atunci, la-nceputul lui 1990, exaltati, nedormiti, ne usturau ochii de-atata uitat la televizor, zi si noapte. Pe ecran se perindau oameni noi, de care n-auzise nimeni, si pe care-i acceptam fara sa ne-ntrebam ce-i cu ei si de unde-au iesit, caci, oricum, de raul cel mare scapasem. Toti aveau ceva de spus, toti faceau apeluri, crainicii mai citeau cate-un bilet primit de nu se stie unde, mai venea cate-un taran cu un colac proaspat scos din cuptor, i se mai tragea cate-o palma dupa ceafa lui Nicu Ceausescu... Curand, am inceput sa distingem in vanzoleala aia cateva mutre care rasareau mereu, ca-ntr-un desen animat, de unde te asteptai mai putin. Era un ofiter, Lupoi, mai era un tip cu barba si foarte grav, Gelu Voican-Voicu-lescu, era revolutionarul Dan Iosif, cel cu figura undeva intre Patzachin si Gheorghe Visu, iar printre ei se itea mereu un june tanar (!) cu un pulovar pe el si un nume comun, greu de tinut minte. De fapt, ca sa-mi amintesc cum se numea, i-am asociat multa vreme figura cu camionul ""Roman"". Nici vorba sa fi fost un tip de prim-plan, era si el pe-acolo, in tablourile vivante de fiecare seara, unde toti se-nghesuiau sa se vada mai bine pe sticla. Intre figurantii din randul doi care-si lungeau gaturile, cel ce-avea sa devina popularul Petrica Roman se ridica, din motive tehnice, doar pe varfuri...
In mod normal, ne-am fi mirat foarte tare ca, din june-prim, el a devenit peste noapte prim-ministru, daca ne-ar fi mirat ceva cu adevarat pe vremea aia. Dar toate nebuniile pareau atunci firesti, ca doar asa e la zavera... Nu-l vazusem noi pe ditamai Dumitru Mazilu coborand rusinat de pe tanc si strecurandu-se prin multime ca Nica in iarmaroc? Si nu disparuse la fel generalul Militaru din toate script-urile si scriptÃrile? Ce sa mai zic ca, pentru a confirma zicala biblica, cel din urma de pe lista a devenit, ""cu voia noastra"", cel dintai...
Fie, ne-am zis, don Pedro e tanar, e de-al nostru, ca brazii... Nu-l auzise nimeni vorbind, nimeni nu stia ce e de capul lui, dar de 8 martie au aparut martisoare cu poza ju-nelui brun, cu ochi infocati, iar femeile de la Apaca si-au lansat curand faimoasa deviza: ""Nu vrem Kent, nu vrem valuta, vrem pe Roman sa ne... (aici sunt intr-o mare dilema: daca scriu ""f..."", poetii tinerei generatii or sa ma faca pudibond si ipocrit; daca scriu ""futa"", va parea ca vreau sa le intru in gratii cu de-a sila) ...fugareasca!"". Nu stiu daca proaspatul prim-ministru le-a fugarit pe-atunci, dar in mod sigur i-a fugarit pe bucuresteni, alaturi de badita Ion, in 13-15 iunie, cu ajutorul minerilor entuziasti. In cursul intregii sale cariere de mai tarziu, Roman avea sa invete temeinic un singur lucru: ca manjeala de lignit de la strans maini mineresti nu se spala cu toate apele palavragelii despre democratie si libertate, cu toate crucile facute-n biserici, cu toate partidele, vezi-Doamne, social-democrate infiintate doar ca sa te poti numi lider politic. Ceva mai tarziu, Iliescu, adept al teoriei tovarasilor de drum, a dat cu el de pamant, cum avea sa faca, si mai tarziu, si cu celalalt juvan metamorfozat in prim-ministru, Adrian Nastase.
Roman nu s-a mai trezit niciodata din chelfaneala de-atunci. Laba grea a bunicii judokane i-a frant sira spinarii si l-a terminat politic. Fiindca nu se facuse ridicol pana la capat, Petrica a plecat din partid si si-a tras o aripa tanara dupa el, cu care a pus la cale PD-ul. Dar si jucaria asta i-a fost smulsa din mana de un copil rau si bataus, Traienel, care-a umplut in ultimii ani gradinita noastra politica de urlete neputincioase. Ramas din nou de caruta, deja incaruntitul nostru personaj cu muschi abdominali remarcabili s-a gandit sa si-i mai arate o data. Si tocmai in compania lui nea Ion, adica a omului care l-a umilit cel mai tare, care i-a ruinat cariera. Caci si Grivei linge mana care l-a lovit. Incepand cu data de 3 mai, tandemul Iliescu - Roman se reface deci pentru un spectacol extraordinar. Nostalgicii sunt poftiti in staluri. Vedetele de altadata vor canta si dansa iar pentru dumneavoastra in muzicalul ""Drumul spre Polul S"".
Am vazut odata un film cu Stan si Bran batrani, trecuti de 70 de ani. Hainele atarnau pe ei, obrajii le cazusera, fetele le erau pamantii. Mai incercau sa aiba umor cu trucuri rasuflate si bancuri cu barba. M-a cuprins intristarea mai mult ca la orice tragedie. Si daca cine stie ce dificultati financiare i-au silit pe cei doi actori faimosi sa se dea in jalnicul spectacol, comicii nostri nu au nici macar scuza asta. Pe ei nu foamea de paine, ci afurisita foame de putere ii mana de la spate, ii amageste ca anii n-au trecut si ca oamenii nu s-au trezit... Asezati-va deci comod in fotolii, deschideti o cutie de bere si uitati-va cum, din nou, ca-n Minulescu, ""doua jucarii stricate merg tinandu-se de mana""...