In discursul de la Gala Clubului Roman de Presa din 18 martie 2006, Traian Basescu a gasit de cuviinta sa se planga de exercitiile de suspiciune ale presei pe seama gesturilor si declaratiilor sale: ""Sunt convins ca, daca un om ar gandi asa cum rezulta din ceea ce se spune uneori ca a gandit presedintele, cu siguranta ati constata ca singurul loc in care ar trebui sa mearga omul respectiv este la Spitalul 9. Am rugamintea sa plecati de la premisa ca sunt un om mult mai putin sofisticat decat ma suspectati, sunt un om care spune ce gandeste si care, atunci cand considera ca nu trebuie sa spuna ce gandeste, prefera sa taca"".
De 16 ani mari si lati comentam aproape zi de zi faptele si vorbele oamenilor politici din Romania tranzitiei. Ma numar, asadar, printre cei care s-au simtit atinsi de rugamintea mai mult ironica decat politica a presedintelui. Pare ca in cazul domniei sale am aplicat instrumentul de capatai al analistului zis si politic. Un instrument posibil de rezumat la intrebarea: ce se ascunde dincolo de vesminte publice ale unei declaratii ale unui eveniment? Nici la Gala, nici dupa aceea, Traian Basescu n-a primit o replica la cele spuse de pe scena cu laureati. O replica in nici un caz polemica, nici macar ironic-duioasa, ci o replica sub forma unei justificari.
Surprinderea fata de faptele si declaratiile oficiale ale unui politician postdecembrist, dar si fata de intamplarile, mai mari sau mai mici, din ultimii 16 ani isi are radacinile intr-un adevar de necontestat. Marea majoritate a momentelor cruciale de dupa decembrie 1989 si-au deconspirat in timp o dubla realitate: cea care s-a vazut si cea care a fost de-adevaratelea.
In decembrie 1989, toti am crezut c-a fost o revolta spontana. Ne-au convins de asta oficialii vremii respective, in frunte cu Ion Iliescu. Acum stim: n-a fost o revolta spontana. A fost o lovitura de stat data de o echipa perestroikista cu sprijinul unor stalpi ai Armatei si Securitatii. Ca ulterior, sub ghionturile interne si internationale, echipa respectiva a renuntat treptat-treptat la comunismul cu fata umana pentru un capitalism salbatic e o alta poveste. In 28 ianuarie 1990, in 18 februarie 1990, in 14 iunie 1990, in septembrie 1991 am crezut cu totii ca minerii sunt cei care au dat buzna la Bucuresti, manifestandu-se, in stilul lor, in favoarea puterii feseniste. Acum stim: n-au fost minerii sau, ma rog, n-au fost minerii de capul lor.
Sa luam, apoi, relatia presedinte - premier din ultimii 16 ani.
Noua, jurnalistilor, ni s-a infatisat public, la fiecare succesiune de regim, o relatie mai mult decat amicala: o relatie de amorezi. Si in cazul Iliescu - Roman; si in cazul Emil Constantinescu - Ciorbea; si in cazul Iliescu - Nastase; si in cazul Basescu - Tariceanu, suspiciosi prin definitie, ne-am asezat la panda. In unele cazuri n-am dibuit nimic deosebit: relatia Iliescu - Stolojan din anii 1991-1992, relatia Iliescu - Vacaroiu din anii 1992-1996, relatia Constantinescu - Isarescu din anii 1999-2000.
Puternica dovada ca nu suntem paranoici. Nici unul (dintre cei mai acatarii fireste) n-am scris despre un razboi intre palate sau macar de o harjoneala intre palate. In alte cazuri, semnele n-au intarziat sa apara. Si atunci am scris despre ce se ascunde dincolo de surasurile de la televiziune. De fiecare data, atat presedintele, cat si premierul ne-au dezmintit scandalizati, ba uneori ne-au si bruftuluit. Principala nemultumire, cea asumata de Traian Basescu la Gala Clubului Roman de Presa: nu-i credem pe cuvant.
Viata ne-a dat dreptate.
In unele cazuri, ceea ce a vazut toata natia fesenista - amorul dintre Ion Iliescu si Petre Roman, s-a sfarsit cu mineriada din septembrie 1991. Armonia dintre Emil Constantinescu si Radu Vasile, cu demiterea premierului de catre presedinte, in decembrie 1999. In alte cazuri, desi nu si-au scos ochii in direct si la ora de varf, cei doi au marturisit ulterior, dupa cadere, cat de tare nu se intelegeau: Emil Constantinescu si Victor Ciorbea, Ion Iliescu si Adrian Nastase. Asemanator s-au petrecut lucrurile si in ceea ce priveste relatia Traian Basescu - Tariceanu. Desi din martie 2005 relatiile dintre cei doi au dat semne de incordare, jurnalistii care au incercat teza razboiului dintre Palate au fost pusi la punct. Evenimentele din ultimul timp apartin unui razboi in toata regula. Care nu putea izbucni asa, din senin. A fost si pana acum. Chiar daca sub o forma care-l facea pe Traian Basescu sa ne critice pentru ca-i cautam dedesubturi.
Asa ca noi continuam sa nu-l credem pe cuvant.
Chiar si cand:
- jura c-a iesit la restaurant cu Gigi Becali pentru a se bucura de victoria Stelei;
- ne asigura ca infiintarea Comisiei prezidentiale de analiza a comunismului isi are explicatia exclusiva in nevoia de a condamna comunismul plecand de la un document stiintific.