Desi in propaganda guvernul comunist condus de Petru Groza prezenta ""colaborarea"" cu Uniunea Sovietica in termenii cei mai ""dulci"", realitatea economica a aplicarii Armistitiului era tragica. Studiile din epoca ale Ministerului Finantelor releva faptul ca Romania cheltuia mai mult cu platile externe decat cu nevoile interne.

Cu toate ca la inceputul ""carierei politice"" guvernul condus de dr. Petru Groza a provocat tot felul de ""patimi"" printre ""vechea elita"", treptat acesta a inceput sa-si intre serios in rolul administrativ ce-i revenea. Si avea multe probleme de rezolvat, printre cele mai importante fiind cele economice, legate de achitarea obligatiilor Armistitiului cu Natiunile Unite din 12 septembrie 1944.
Avand sprijinul Moscovei, guvernul Groza nu a dat prea multa importanta ""luptei pentru legitimitate"" initiate de liderii opozitiei. Pentru comunisti era mai presant sa reuseasca normalizarea relatiilor economice interne, in paralel cu recunoasterea internationala. Un semnal pozitiv de la Aliati privind respectarea angajamentelor luate de Romania la semnarea Armistitiului avea o importanta mult mai mare decat ""dezbateri publice"" pe tema grevei regale, de exemplu.
SPRE NORMALITATE. Primul semnal important adresat ""tarii"" din punct de vedere economic, dat de guvernul Groza, a fost desfiintarea ""Comisiei Romane de Armistitiu"", prin Legea nr. 5 din 22 ianuarie 1946. Aceasta institutie era inlocuita cu ""Comisia Romana de Legatura cu Comisia Aliata de Control"". Practic, Romania dadea un semnal ca institutiile statului incepusera sa functioneze firesc, iar obligatiile Armistitiului puteau fi indeplinite si fara o ""supervizare"" centrala. Toate atributiile fostei Comisii au trecut la ministerele responsabile cu aplicarea angajamentelor luate fata de Aliati.
Obligatiile fostei ""Comisiei Romane de Armistitiu"" erau in primul rand economice, deoarece ""puctul dur"" al Armistitiului era reprezentat de problema reparatiilor de razboi catre Uniunea Sovietica. Celelalte prevederi, cum ar fi desfiintarea ""organizatiilor fasciste"" si ""democratizarea"" vietii politice si culturale, nu necesitau mari eforturi economice pentru Romania.
Guvernul de la Bucuresti a prezentat aceasta normalizare institutionala a guvernarii Romaniei postbelice in termeni joviali. Intr-un raport cosemnat de primul-ministru Petru Groza si ministrul de Externe Gheorghe Tatarescu se spunea: ""Prin sfortarile intregului popor si al organelor statului, Guvernul roman a fost in masura sa faca fata executarii obligatiunilor ce decurg din Conventia de Armistitiu din 12 septembrie 1944"". Insa realitatea statistica a economiei romanesti nu era la fel de optimista precum declaratiile oficialilor. Incepand cu septembrie 1944, cheltuielile pentru respectarea Armistitiului au crescut treptat, depasind nivelul cheltuielilor interne ale statului.
CONDITII GRELE. In septembrie 1944, Romaniei ii fusesera impusi termeni destul de duri pentru iesirea din starea de razboi cu Natiunile Unite, deoarece statul condus de Antonescu fusese considerat partener de baza al ""masinii de razboi"" germane. In primul rand, noul aliat roman al Natiunilor Unite trebuia sa achite toate costurile mentinerii trupelor Armatei Rosii, precum si pe cele ale Inaltului Comandament Aliat. Apoi, pentru pagube de razboi, Romania trebuia sa-i plateasca Uniunii Sovietice suma de 300 de milioane de dolari SUA in marfuri: produse petroliere, cereale, materiale lemnoase etc. Perioada de esalonare nu era deloc generoasa - doar sase ani, avand in vedere ca si economia fusese mobilizata pentru razboi. Romania ajunsese sa nu mai aiba nici macar cereale suficiente, guvernul Groza facand un apel public catre Stalin pentru un imprumut.
Atat in perioada ""guvernelor de tehnicieni"" Sanatescu-Radescu, cat si a guvernului Petru Groza, termenii Armistitiului au fost respectati strict. Incepand din septembrie 1944 si pana la desfiintarea ""Comisiei Romane de Armistitiu"", in ianuarie 1946, cota cheltuielilor pentru aplicarea Armistitiului a crescut, depasind procentul destinat nevoilor interne. Astfel ca, in ianuarie 1946, Romania a consumat 96,7 miliarde de lei pentru administratie si armata, iar contravaloarea a 105,2 miliarde de lei a luat drumul Uniunii Sovietice si nevoilor trupelor Armateii Rosii stationate in Romania. Un studiu al Ministerului de Finante realizat in primavara anului 1946 aprecia ca, fata de 1938, standardul de viata al populatiei scazuse cu 39%. Era chiar mai prost decat in anii razboiului, fiind apreciat la 1/3 fata de anul 1943.
AJUTOR SOVIETIC... In aceste conditii, guvernul Groza a lasat deoparte discursul oficial privind ""ajutorul netarmurit"" al Armatei Rosii si Uniunii Sovietice si a intocmit la 11 martie 1946 un raport catre generalul Vinogradov. Acesta era seful Statului Major al Comisiei Aliate de Control, intermediarul oficial cu guvernul de la Moscova.
Tema generala a raportului era incapabilitatea Romaniei de a respecta obligatiile economice ale Armistitiului, cerand unele modificari ale acestuia. Se aprecia ca intreaga economie era mobilizata pentru respectarea clauzelor economice semnate in septembrie 1944. Guvernul se plangea ca, din totalul cheltuielilor statului, doar o mica parte venea din impozitele contribuabililor. Din cauza dificultatilor economice ale razboiului, taranii, care reprezentau majoritatea populatiei, nu aveau de unde plati taxele catre stat. Astfel ca Trezoreria aplelase la emisiuni masive de moneda ale Bancii Nationale, ceea ce dusese la explozia inflatiei. Productia era afectata de distrugerile de razboi din perioada bombardamentelor Aliate, iar din cauza lipsei materialelor de schimb nu se puteau relua exploatarile. Astfel ca, in domeniul productiei petroliere, de exemplu, guvernul evalua o extractie de 360.000 de tone, in conditiile in care numai cotele obligatorii necesitau 370.000 de tone. In consecinta, Romania nu putea produce in anul 1946 pentru export, afectand veniturile necesare platii datoriilor catre URSS.
Pentru a ameliora situatia, guvernul a cerut prin acest raport revizuirea obligatiilor fata de URSS, precum si prelungirea perioadei de sase ani a achitarii despagubirilor. Raspunsul sovieticilor a venit la 24 februarie 1946. Moscova nu s-a aratat impresionata de pledoaria guvernului roman, facand putine concesii. In primul rand, nu a fost acceptata solicitarea privind revizuirea despagubirilor de razboi. Singurele concesii importante s-au legat de cheltuielile privind stationarea Armatei Rosii in Romania, micsorandu-se cuantumul acestora.
Desi din punct de vedere politic guvernul Groza era din ce in ce mai stabil, pe teren economic nu se putea lauda cu aceleasi performante. Romania a achitat prevederile economice ale Armistitiului ""ad literam"", iar ""razboiul sfant"" din Est a fost o adevarata povara pentru economia postbelica. Mai mult, in 1946 in Moldova a fost o foamete teribila, care a afectat si mai mult nivelul de trai al romanilor in primii ani dupa ""victoria finala"".