Inteleptul Habib, cel care a trait langa Romania, in Belgia, mai trage o runda de rami, dupa care revine la o parola cu tribul nostru de beduini romani motorizati. Suntem inca la cafeneaua lui Segni. Olteanu, informatician de formatie, dar prins d

Inteleptul Habib, cel care a trait langa Romania, in Belgia, mai trage o runda de rami, dupa care revine la o parola cu tribul nostru de beduini romani motorizati.

Suntem inca la cafeneaua lui Segni. Olteanu, informatician de formatie, dar prins de cativa ani de morbul expeditiilor biologice, descoperise unul dintre scorpionii care vor face deliciul vizitatorilor muzeului Antipa. Deocamdata, asezat in borcanul cu conservant, se lasa (mai poate avea dreptul la opinie?) fotografiat din toate unghiurile.
Intorcandu-ma spre cafenea, am mai surprins cateva cadre cu sfinxul de pe terasa. Batranul mi-a zambit si mi-a multumit pentru ca l-am fotografiat. Si-a dus palma la piept, dupa care a intins-o, strangandu-mi mana cu o fermitate amicala. Ne privim in ochi fara sa intelegem ce ne leaga si ce ne desparte.
MICUL BERBER. Ies repede din filosofie. In peisaj se iveste un pusti cu urechi mari si (parca) fara dinti, trimis (probabil) de tatal sau pana la cafenea sa cumpere un pachet de Cristal (cele mai ieftine si mai putin confortabile tigari tunisiene, care insa, din absenta alternativei, vor fi deliciul fumatorilor expeditiei in Marele Sud). Micutul e aproape mai mic decat tejgheaua, dar cei cativa centimetri lipsa sunt supliniti de talpa incaltarilor, suficient de groasa cat sa nu dea pietrelor libertatea de a incomoda mersul apasat al berberilor. Nici macar nu sunt pantofii lui. Poarta in picioare fostii paslari de sarbatoare ai tatalui (aveam sa vad, la Tamerza, iesind din curtea scolii, un domn, probabil un dascal, purtand acelasi costum cu care se va fi pozat la absolvirea colegiului, iar in picioare o pereche de paslari), deveniti acum papucii familiei. Tuns ultraregulamentar, urechile par niste mici aripi pe langa fata maslinie ascutita. Zambeste cand il fotografiez prima oara. Apoi se uita mirat la aratarea palida care il studiaza. Il las sa-si vada de treaba si ma intorc pe terasa.
ROMANII SI INVESTITORII. Imi plimb privirea pe urmele a ceea ce vede batranul. ""Biologii au incercat sa dezvolte plantatii-pirat, sa afle ce se poate cultiva aici"", imi explica Habib, venit, in pragul cafenelei, pe urmele mele. Citindu-mi, prin ochelarii sai fumuri, nedumerirea, imi explica: ""Nu sunt pirati de mare, sunt experimente"". Si completeaza, in engleza: ""Plantatii-pilot"". Experimente esuate. ""Zona este batuta de vanturi si, desi suntem langa mare, totul este atat de arid incat investitorii, tunisieni sau straini, nu se implica"", spune cu amaraciune berberul nostru umblat prin lume. Paradoxul apropierii de mare este dublat de un altul: ne aflam la cativa zeci de kilometri de Kairouan, prima capitala a Tunisiei arabizate. Inca nedeprinsi cu marea, la vremea aceea (suntem cu vreo 300 de ani inainte de sfarsitul primului mileniu trecut de la nasterea crestinismului), refuzasera sa preia din gloria Cartaginei si si-au instalat administratia in stepa. Dar au stiut sa o exploateze. Dinastia aglabizilor si-a insusit de la romani si de la mai vechii fenicieni arta aductiunilor de apa si cea a irigarilor. Si au supravietuit fara probleme pana pe la 1.100, cand puterea s-a mutat la Tunis.
Habib ma aduce indarat in secolul al XXI-lea. Asemeni romanilor, care ""aveau forturi pe malul marii, dar le-au abandonat rapid"", investitorii ""vin, stau putin si pleaca spre nord"".
LA DRUM. Echipa noastra, exceptia fiind al dumneavoastra cronicar, nascut cu doua maini stangi, mostenire de familie pe care o duce mai departe cu sfintenie, se pricepe la orice. In cele cateva expeditii prin nordul Africii a invatat microbuzul pe dinafara. Fiecare din cei cinci constanteni poate spune, cu precizie, cand anume se va defecta din nou. Singurul lucru pe care il uita (si asta este singura boala contagioasa in acest context pe care nici cronicarul nu putea sa nu o contacteze) este alimentarea cu carburant. Pe intinderea fara orizont nu realizezi decat tarziu (uneori prea tarziu) scurgerea monotona a kilometrilor. Din fericire, nu ni s-a intamplat sa ramanem in pana prostului cu ambele masini deodata si niciodata in plina pustietate. Asa ca totul este remediabil. Tehnic, la fel. Iar daca vreodata li s-a intamplat, in anii din urma, sa se trezeasca depasiti de ineditul defectiunii, Allah le-a scos in cale un om care sa le arate directia. Sau, cel putin, sa caute atat de mult pana va gasi daca nu o piesa de schimb, macar o cheie potrivita pentru surubul intepenit. Echipa noastra, pana la urma, se pricepe la orice. Scorpionul va lua drumul Bucurestilor (si e doar primul). Cureaua de transmisie a fost reglata (expeditie eminamente masculina fiind, nu aveam la dispozitie solutia mai simpla a ciorapului de dama, invatata de la batranele Dacii). Cafeaua de dimineata a fost bauta tarziu, dupa orele oficiale ale pranzului. Sudul e inca departe. Berberele din intersectie au gasit (intr-un moment de neatentie a noastra) masina potrivita si s-au pierdut in neant. Tot fara de veste a disparut si batranul si imperturbabilul sfinx de pe terasa cafenelei lui Segni. Il lasam pe Habib staroste intelept si umblat peste satul sau de berberi asteptand, poate, o ploaie care va veni sau nu si luam azimut miazaziua. Mai avem cateva sute de kilometri pana spre Oceanul Linistii absolute.

SOSELELE, PRIMELE CONTRASTE EVIDENTE


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.