Comunitatea internationala face inca un efort diplomatic pentru a domoli ambitiile nucleare ale Iranului. In replica, Teheranul lanseaza inca o serie de afirmatii sfidatoare.

Seful Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA), Mohamed El Baradei, face o noua incercare de a convinge Iranul sa renunte la programul sau nuclear. Munca de convingere o va duce ""pe teren"", chiar la Teheran, cu oficialii regimului. Propunerea cu care vine seful AIEA este ca Iranul sa suspende producerea de uraniu imbogatit ""pana la clarificarea aspectelor controversate"" ale demersurilor sale.
SFIDATOR. Misiunea lui El Baradei se anunta extrem de dificila. Egipteanul nici nu apucase sa coboare bine din avion, ca presedintele iranian lansase deja inca o declaratie incendiara, prin care condamna eforturile comunitatii internationale de a stopa programul nuclear pe care regimul sau il dezvolta. ""Raspunsul nostru pentru cei suparati ca Iranul obtine ciclul nuclear complet este simplu: «Suparati-va si muriti de suparare!». Nu vom sta la discutii despre dreptul natiunii iraniene de a imbogati uraniu si nu vom da inapoi"", a spus presedintele Mahmoud Ahmadinejad, citat de agentia de presa IRNA.
El Baradei va discuta cu oficialii iranieni care vor accepta sa il primeasca, despre posibilitatea ca AIEA si Iranul sa coopereze mai activ cu privire la programul nuclear al regimului de la Teheran. Rezultatele intrevederilor sale vor fi incluse intr-un raport pe care egipteanul il va prezenta Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) la sfarsitul acestei luni.
Potrivit unui ultimatum lansat de comunitatea internationala, Iranul trebuie sa renunte la orice activitate de imbogatire a uraniului pana la 28 aprilie.
Tarile occidentale, in frunte cu SUA, banuiesc ca Iranul urmareste obtinerea bombei atomice si ca acesta este, in realitate, scopul demersurilor sale de dezvoltare a programului nuclear. In schimb, Tehe-ranul sustine ca scopurile sale sunt pasnice.
TABERE. Marti, adjunctul Agentiei nucleare iraniene, Mohammad Saeedi, anuntase ca tara sa a afectuat cu succes operatiunile de imbogatire a uraniului. Este vorba de operatiuni pe scara redusa, la centrul din Natanz. Cu toate acestea, nu toate statele sunt de acord asupra masurilor ce trebuie luate impotriva Iranului. In timp ce SUA ar sustine varianta aplicarii de sanctiuni, China se opune cu tarie unei astfel de solutii. Ambasadorul Chinei la ONU, Wang Guangya, a declarat ca: ""in circumstantele actuale, a vorbi despre sanctiuni militare sau de alta natura nu ar fi util. Facem apel inca o data la toate partile sa dea dovada de maxima retinere"".

SI COREEA DE NORD