In toate cartile de istorie pe care le-am tocit, mai mult de nevoie decat de voie, turcii ne impilau, ne cotropeau si ne taiau.

Si, in ciuda faptului ca noi, romanii, eram viteji, mandri si iubitori de neatarnare, ne atarnau si ne turceau. Toate manualele de istorie si nu numai ele, ci si alte bucoavne de literatura sau de geografie ne-au invatat ca turcii ne-au vrut dintotdeauna raul si ca, daca n-am fi fost obligati sa ne luptam continuu cu ienicerii si spahii, alta ar fi fost situatia. Cu virtutile noastre milenare - harnicia, cinstea si curajul - am fi ajuns demult primii in Europa.
N-as spune ca sentimentul care mi-a fost incubat ani de-a randul a fost ura, dar nici dragoste n-a fost. Scoala ne-a format staruitor pe ideea ca noi, urmasii dacilor, n-am avut, ca toata lumea, vecini, ci numai dusmani si vinovati. In mod direct, marii vinovati au fost turcii. Indirect insa am acumulat si cateva pizme nedeslusite pe fratii nostri francezi si pe alti cativa, fiindca, desi puteau sa faca ordine in Balcani si sa ne aduca in fata, ne-au lasat pe mana turcilor. Ce mai incolo, incoace, scoala ne-a umplut de pizme: pe americani, pe tatari, pe huni si pe avari, pe islandezi, pe maldivieni, pe feroezi, pe inuiti. Dar si de cateva convingeri patriotice, intre care si aceea ca va veni ea vremea cand omenirea va trebui sa-si plateasca pacatele fata de acest neam demn, muncitor si primitor, neamul nostru romanesc.
Daca nu s-ar fi intamplat luminarea din a€™89 si n-as fi avut ocazia sa ma deslusesc la fata locului cum e turcul, dar si cum e pistolul, as fi murit probabil crezand pe mai departe gresit in culpa eterna a otomanului. In cele cateva drumuri pe care le-am facut in Turcia, toate vechile mele simtaminte istorice si culturale mi s-au dat peste cap. Ce-i interesant e ca si toti compatriotii cu care am discutat aceasta descoperire tarzie a Turciei erau preocupati de reevaluarea relatiei ura-iubire. Si, cum se intampla intotdeauna cand ai posibilitatea sa te lepezi de niste prejudecati, erau preocupati si de excesul de simpatie pentru turcul de rand, care ne incerca.
Nu e simplu sa recunosti c-ai fost prostit, sa recunosti in tine slabiciune si trufii pe care le credeai genetic ale altora.
Poti s-o iei de la capat in foarte multe privinte, dar nu si cu sentimentele. Cand te descotorosesti de o ciuda, de o dusmanie, de o aversiune, locul gol trebuie umplut repede cu altceva. Simti ca trebuie sa te platesti de o eroare, fiindca ai vrajmasit dupa mintea altora. Cel mai bine e sa pui in loc prietenie. Iar in ce-i priveste pe turci, numai prietenie. Chiar si pentru faptul ca, de cand s-au deschis granitele in Balcani si turcii ar fi putut da din nou navala peste Dunare, cei care au cotropit primii Istanbulul am fost noi, romanii.
Cat despre grijile pe care ar fi fost sa ni le aduca turcii, nu tin minte ca in acesti ultimi saisprezece ani sa fi intalnit un nume de mare raufacator turc pe prima pagina a ziarelor si printre stirile dure de la tv.