Nu e usor sa rascolesti intr-o memorie impaienjenita dupa tot ce ai invatat cu ani in urma. Si totusi, tuturor profesoarelor mele de limba franceza, tot respectul.

Nu mai stiu sa dau forma corecta verbelor cand incerc sa plasez actiunea in timp, dar nu confund trecutul de prezent si viitor. Si mai rup cate un zambet tunisienilor cand conjug cu a avea verbe care, in franceza, se conjuga, de fapt, cu a fi. Nu sunt, drept e, singurul si, pana la urma, e destul de irelevant. Tunisienii ne intreaba daca in Romania se vorbeste franceza. Una peste alta, comunicam. Suficient cat sa le cerem o cafea, sa le explicam ca vrem sa inchiriem o masina, ca ma tem de corectitudinea bancomatelor (stereotipiile aduse in rucsac), ca ne e foame... Ei, de aici, lucrurile se complica. Si daca nu ar fi experienta deja vasta intr-ale Magrebului a unora dintre colegii de expeditie, sincer sa fiu, nu as fi prea sigur ca stiu ce mananc. Nici asa nu stiu. Dar e bun la gust.
TUNIS. Ploua, la Tunis, ca si cum am fi ajuns intr-o periferie a Londrei. Apa la stanga, apa la dreapta, intre ele, o limba de pamant cu multe benzi pe sens. Atat de multe cat pentru toata infrastructura rutiera a Romaniei. Undeva, in zare, Tunisul, noaptea, dupa aproape doua ore de vama, conturandu-se, in obscuritate, intr-un fel de transpunere in realitate a visului urbanistic al lui Ceausescu. Cladiri inalte, cu pereti de sticla, semnalizate luminos de numele firmelor inscrise deasupra ultimului etaj. Printre ele, minaretele moscheilor, stralucind asemeni cazinourilor din Las Vegas, in dosul neoanelor verzi sau albastre. Singurele repere vii, dincolo de ape.
Ai impresia ca nu se mai termina calatoria pe mare. Soseaua dintre La Goulette, batranul port, si orasul propriu zis trece pe o limba de pamant ce desparte Golful Tunis de lacul cu acelasi nume. Aveam sa descopar, mai tarziu, intreaga aglomerare urbana de pe acest tarm de Mediterana si sa observ, de sus, de pe creste, ca, in orice parte ai privi, vezi intinderi de ape. Nici un indiciu pentru stepa ce se intinde pana la portile sudice ale capitalei tunisiene.
CAUTAM AEROPORTUL. De unde altundeva ai putea inchiria o masina, noaptea, pe la trei? Nu de alta, dar bietul microbuz nu ar fi avut cum sa reziste, mai ales dupa primele escale, cand greutatii bagajelor noastre (nu mai vorbesc de noi) i se va adauga recolta cercetarilor echipei.
Suntem obisnuiti cu Soseaua Bucuresti - Otopeni, acolo unde nu prea exista indicatoare, dar, instinctiv, n-ai cum sa nu ajungi la aeroport. La Tunis insa reusim sa ne ratacim de cateva ori inainte de a nimeri acolo unde, noaptea pe la trei, singurele masini pe care le poti inchiria sunt niste promisiuni facute de taximetristi pentru a doua zi sub privirile indiferente ale unui politist caruia nu-i pasa ca ofertantul ar putea eluda Fiscul. O lasam pe a doua zi, dar ne ratacim, inca o tura, pe autostrada ce leaga aeroportul de centru. Nu ne mai sta gandul decat la o saorma si un pat. Prima saorma dupa ce vijelia de pe mare si-a luat adio de la aparatele noastre digestive; ultimul pat inainte de a ne lansa intr-un stil beduin de viata. Bulevardele Tunisului
sunt mai largi decat orice autostrada romaneasca (nu, nu e vorba doar de ""ei au spatiu, au unde sa se extinda""), strajuite de palcuri de eucalipt si palmieri. Case normale, in care sa locuiasca muritorii de rand? In zare, pe niste dealuri, par a se vedea blocuri.
AVENUE DE La€™ENVIRONEMENT. Radwan si Kera au mai fost aici in anul 2000. Stiu cate ceva. ""Daca vrei sa scapi de o intalnire, stabileste reper intersectia Bulevardului Mediului cu Bulevardul Bourguiba, fara sa spui orasul."" Zona Tunisului, o aglomerare urbana cu mai multe orase, are cel putin sapte astfel de intersectii. Ne aflam pe Avenue de la€™Environement. Dar o fi cel din Tunis? Sau cel din La Goulette? Sau din Le Kram? Din La Marsa? Cartagina? Ariana? Rades? Bardo? Un lucru, cel putin, este clar: la prima intesectie cu bulevardul ce poarta numele celui dintai presedinte al Tunisiei, una dintre directii va duce spre un centru. Centrul cui insa?
Se pare ca ne-a fost pus la dispozitie un stoc limitat de rataciri, caci avea sa fie, pana la urma, Tunis. Pe dreapta, sub portocali aliniati asteptand vremea rodului, un lung trotuar cu florarie langa florarie. Pe mijloc, un corso cat toata Calea Victoriei, strajuit de artari. Pe stanga... Pe stanga - un fast-food. Deschis. Noua sandvisuri cu pui. ""Cu harisa?"", ne intreaba unul dintre vanzatori. Nu stiu daca am auzit toti intrebarea, nu stiu daca am constientizat raspunsul dat. Dar, oricat de patrunsi de somn vom fi fost, condimentul fara de care mancarea tunisiana isi pierde identitatea nationala ne-a dat desteptarea. Foamea stinsa, stins si incendiul harisa, nu mai ramanea decat sa gasim hotelul. Misiune simpla: a doua usa, langa saormarie. Negocierile de pret purtate de Kera nu au atras reducerea sperata, dar, cel putin, s-au soldat cu un indiciu ajutator: ""In Piata Barcelona sunt cateva hoteluri ieftine. Dar sunt neclasificate"". Neclasificate? Ce inseamna asta? Urma sa dormim in Sahara direct pe nisip. Daca exista un acoperis care sa ne fereasca de ploaia rece de afara, nimic nu mai conta.
Hotel de Bretagne, pe Rue de Grece, langa Place de Barcelone, in chiar centrul Tunisului. Suna superb, nu? Hotel Cismigiu. Trei intr-o camera, doi receptioneri adormiti si un dus pe etaj.

NOUA MESTERI MARI PENTRU SAHARA