Habitat pentru Umanitate la Beius Un grup de 40 de voluntari din Irlanda, elevi si profesori de la liceul Wesley College din Dublin, au inceput, la Beius, pe santierul Habitat pentru Umanitate, constructia a doua case pentru familii nevoiase La pescuit cu scule electrice Politistii de frontiera au confiscat aproape 300 kg de crap de la doi tulceni care pescuiau cu scule electrice. Cei doi braconieri au fost prinsi in flagrant, in timpul unui control de rutina efectuat de lucratorii Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Navala (IJPFN), in zona Periprava. Petitie de cartier - Henri Coanda cere ajutor lui Basescu Un grup de peste 4.000 de beneficiari ai unor contracte de construire de locuinte prin credit ipotecar, prin intermediul ANL, in Cartierul Henri Coanda ii solicita presedintelui Traian Basescu, printr-o scrisoare deschisa, sa ceara Parchetului General sa se sesizeze fata de faptul ca ""un grup infractional"" a castigat 26,5 hectare de teren in acest cartier, potrivit Rompres. Autorii sustin ca in spatele acestor actiuni s-ar afla persoane care fac sau au facut parte din PNL, din conducerea ANL. Alba - Cheile Intregalde, ecologizate O grupa de 25 de copii din cadrul Centrului local ""Axente Sever"" din Alba-Iulia al Organizatiei Nationale Cercetasii Romaniei a ecologizat Cheile Intregalde. Cercetasii au strans gunoaiele lasate in urma de turisti. (Lucian Dobrater) Expozitie - Patrimoniul etniilor Muzeul National al Satului ""Dimitrie Gusti"" impreuna cu Muzeul de Arta Populara Constanta organizeaza la sala ""Constantin Brancusi"", de la Palatul Parlamentului, expozitia ""Dialog interetnic in spatiul romanesc"". Vernisajul expozitiei va avea loc maine, la ora 13:00. Cele doua muzee expun pentru prima data patrimoniul specific etniilor conlocuitoare in spatiul romanesc, unde multiculturalitatea nu a exclus originalitatea si mentinerea specificului si identitatii fiecarei etnii in parte. Cazul Tanacu - Medic ramas fara drept de practica Colegiul Medicilor din Romania (CMR) i-a ridicat dreptul de libera practica, pentru un an, medicului Dan Gheorghiu, care a facut expertiza medico-legala in cazul maicutei Irina Cornici dupa deshumarea cadavrului, pe motivul erorilor grave consemnate in raport, transmite Mediafax. Arad - Burse de la guvernul maghiar Peste 1.800 de elevi de etnie maghiara din Arad pot beneficia de bani pentru achizitionarea de rechizite necesare anului scolar 2006-2007, de la guvernul din Ungaria. Bursa este in valoare de 22.300 de forinti, ceea ce inseamna aproximativ 3,5 milioane de lei, si se acorda pentru un singur copil dintr-o familie. Termenul limita de depunere a cererilor este 30 aprilie, formularele putand fi obtinute de la presedintii filialelor UDMR din teritoriu sau de la sediul central din Arad. (Andrei Ando) Oradea - Drumul spre Satu- Mare, prin Ungaria Oradenii care intentioneaza sa ajunga la Satu-Mare au gasit o solutie pentru a-si proteja automobilul de ""craterele"" din aceasta sosea: via Ungaria! Tot mai multi conducatori auto prefera sa plateasca aproape 100 de euro pentru ""cartea verde"" de tranzitare a Ungariei. Prefectul de Bihor, Ilie Bolojan, sustine ca i-a anuntat pe sefii de la Bucuresti despre situatia grava in care se gasesc drumurile nationale din judet, insa memoriile au ramas nerezolvate. (Natalia Ivan) Alba-Iulia / Adolescent cercetat pentru santaj Un adolescent de 16 ani din judetul Alba este cercetat de politisti dupa ce i-ar fi santajat pe patronii mai multor firme din Alba-Iulia, solicitandu-le bani ca taxa de protectie, transmite Mediafax. Sesizati de patroni, politistii au organizat un flagrant, lasandu-l pe baiat sa creada ca unul dintre oamenii de afaceri ii va da banii. P.V.D. a fost prins in momentul in care incerca sa ia un plic in care se aflau 1.000 de euro. (Lucian Dobrater) Alegere - Catedrala bizantin romaneasca Patriarhia Romana a ales stilul arhitectonic al Catedralei Mantuirii Neamului, care va fi cel bizantin romanesc, asemanator cu cel al fostei catedrale mitropolitane de la Targoviste. Nu s-a stabilit modul de selectie a proiectului edificiului, care va fi construit fara bani de la stat, dupa cum a spus purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Constantin Stoica. (Eugenia Mihalcea) La limita - Senatul a adoptat Legea lustratiei Plenul Senatului a adoptat ieri la limita proiectul de lege privind lustratia. Pentru s-au pronuntat 69 de parlamentari, 42 impotriva si 9 s-au abtinut. La solicitatrea liderului grupului Aliantei, liberalul Puiu Hasotti, senatorii si-au exprimat votul nominal. (Aniela Nine) Braila - Sinucidere ciudata in Politia Braila Un ofiter din cadrul Politiei Braila, care raspundea de dosarele cadrelor din Inspectorat, comisarul Dumitru Pirlog s-a sinucis duminica, spanzurandu-se in garaj. Felul in care arata locul faptei denota ca politistul si-a gandit in amanunt gestul, pregatind totul sa nu esueze: a facut opt noduri pe funie, patru la capatul pe care l-a legat de o grinda si patru la nivelul gatului. Procurorii spun ca sunt probe ce atesta sinuciderea. (N. Butnaru) Drepturi de autor - Protest radio-tv
Conducerile principalelor societati de radio si de televiziune din Romania au adresat ieri Comisiei de Cultura a Camerei Deputatilor o scrisoare deschisa prin care si-au exprimat nemultumirea cu privire la eventualele modificari ale legii drepturilor de autor. Acestea s-au aratat ingrijorate fata de perspectiva instituita de Ordonanta de Urgenta 123/2005 privind modificarea legii drepturilor de autor, ""de a avea in Romania cele mai mari obligatii de plata pentru drepturi de autor din Europa"". (Mediafax) Martor - Rosca Stanescu, citat la Parchet
Jurnalistul Sorin Rosca Stanescu a fost citat ieri ca martor la Parchetul General intr-un dosar legat de publicarea unor documente secrete ale Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor. Desi s-a prezentat in fata procurorilor, audierea n-a mai avut loc ""din motive care tin de deontologia profesiei de jurnalist si de prevederile Codului de Procedura Penala"", sustine Stanescu.