Italia era cufundata ieri-seara in cea mai adanca incertitudine cu privire la castigatorul alegerilor legislative. Estimarile preliminare dadeau rezultate paradoxale: Prodi, invingator la puncte, Berlusconi, superior la numarul de mandate in Parlamen
Italia era cufundata ieri-seara in cea mai adanca incertitudine cu privire la castigatorul alegerilor legislative. Estimarile preliminare dadeau rezultate paradoxale: Prodi, invingator la puncte, Berlusconi, superior la numarul de mandate in Parlament.

Toate estimarile si sondajele efectuate la iesirea de la urne dadeau ieri, in jurul orelor pranzului, un singur castigator in alegerile legislative din Italia: Romano Prodi. Pe seara, Institutul Nexus transmitea o unda de soc redactiilor din intreaga lume: coalitia de centru-dreapta a premierului italian in exercitiu, Silvio Berlusconi, ar putea lua cele mai multe mandate in Senat si are un avantaj usor la Camera Deputatilor. Dupa numararea a 44% din voturile exprimate, formatiunea lui Berlusconi conducea la Camera cu 49,9% din sufragii, fata de 49,6% obtinute de alianta lui Romano Prodi, si in Senat, unde era creditata cu 158 din cele 315 mandate. Institutul Nexus, care a realizat aceste estimari pentru grupurile de televiziune Rai si Mediaset (proprietatea lui Berlusconi), cu o marja de eroare de plus/minus 2%, a cerut ca rezultatele sa fie analizate ""cu mare prudenta"", deoarece cifrele din multe regiuni italiene nu fusesera inca centralizate. Pentru a spori confuzia, estimarile Ministerului de Interne contraziceau rezultatele obtinute de Nexus. La Senat, alianta lui Prodi conducea, desi cu un avantaj mic, coalitia lui Berlusconi cu 49,89% la 49,31%. Prodi avea un avantaj mai mare la Camera, unde a obtinut, potrivit cifrelor date publicitatii de Ministerul de Interne, 52,67% din voturi, in vreme ce Berlusconi ar fi obtinut doar 46,75%. 83,6% din cei 47 de milioane de alegatori italieni s-au prezentat timp de doua zile la urne, potrivit aceluiasi minister.
PRUDENTA. Si declaratiile candidatilor au fost prudente, in ton cu situatia. ""Rezultatul este inca nesigur. Asteptam cifre precise"", a afirmat ministrul Industriilor, Claudio Scajola, membru al Forza Italia, partidul lui Berlusconi. Scajola a mai adaugat: ""Amintiti-va de Bush-Kerry"", referindu-se la ultimul meci electoral din Statele Unite, unde o mana de voturi a decis castigatorul. Nici in tabara lui Prodi nu era euforie. ""Sigur, suntem multumiti, dar trebuie sa ramanem prudenti, foarte prudenti"", a spus unul dintre responsabilii formatiunii Margherita, de centru-stanga, Dario Franceschini.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.