Ce vom fi in UE? Iata o intrebare la care tot romanul se gandeste, chiar daca nici nu se incumeta sa formuleze un raspuns acum, in pragul intrarii in clubul european. Evident, Romania nu se poate schimba peste noapte si, in mod semnificativ, nici pe termen mediu, pentru ca are handicapuri istorice de depasit si pentru ca, fata de membri vechi ai Uniunii Europene, are decalaje, tot istorice, de recuperat.
Si nu trebuie uitat ca, in conditiile apartenentei la UE, mai intai vor aparea costurile si mai apoi beneficiile. Si, sa fim constienti, exista, vai!, atatea costuri legate direct de buzunarele oamenilor si de nivelul lor de viata, cum sunt alinierea la preturile din Uniunea Europeana sau conformarea la costisitoarele norme de mediu, de calitate si de protectie a consumatorului.
N-ar trebui cumva sa ne amagim in legatura cu potentialul pe care Romania l-ar avea si pe care abia apartenenta la UE l-ar descatusa, in sfarsit, dupa decenii de asteptari. Romania nu prea are de fapt ce resurse sa puna pe masa Uniunii Europene: nici resurse minerale (energetice sau pentru destinatii industriale) si, deocamdata, nici alte resurse naturale, in cazul carora, pentru a le face evidentiabile, este nevoie de o infrastructura care cere zeci de miliarde de euro si zeci de ani. Nici situatia in ce priveste forta de munca, despre care se spune curent ca este ""bine pregatita si ieftina"", nu va mai sta prea mult asa, si nu atat pentru ca, salariile crescand si ele, nu va mai fi la fel de ieftina, cat mai ales pentru ca dezastrul din sistemul de invatamant romanesc si absenta alocatiilor corespunzatoare in domeniu isi vor spune curand cuvantul si forta de munca nu va mai fi la fel de bine pregatita. Si este greu de spus daca va fi un avantaj pentru romani faptul ca Romania este acum ""un activ subevaluat"". Iesirea din subevaluare, o data cu apartenenta la club si ""descoperirea"" ei de catre straini, va insemna de fapt o crestere severa a preturilor terenurilor si activelor, ceea ce ii va imbogati intr-adevar pe unii, cel mai probabil putini, dar ii va saraci pe cei multi, scotandu-i din pacate din jocul industrial si pe intreprinzatorii romani in favoarea celor straini.
Romania va constitui zona in care va opera probabil cel mai intens mecanismul extinderii. Acest mecanism consta in pomparea de bani in tarile mai slab dezvoltate, pentru a le permite acestora sa cumpere produsele din tarile dezvoltate ale UE, inlesnindu-le astfel celor din urma sa iasa din saturarea pietei si deci din tendintele de stagnare. Acest mecanism a inceput deja sa functioneze de cand Romania a fost cu adevarat inclusa in carti de UE si, ca urmare, pentru inca multi ani de aici inainte, Romania va deveni si mai articulat ceea ce deja s-a conturat a fi de cativa ani, mai precis un destinatar de resurse financiare vest-europene - oficiale (asa-numitele fonduri europene), dar si private (investitii) - cu mentiunea ca, treptat, intrarile vor fi insotite de iesiri mereu mai substantiale sub forma de profituri repatriate de catre vest-europeni. Pe fluxul de forta de munca, Romania va fi furnizor masiv pentru acoperirea deficitului global si structural in domeniu din tarile dezvoltate ale Uniunii, trimiterile de bani acasa fiind una din sursele principale ale finantarii de catre Romania a deficitului extern. Privind insa la scara de ansamblu a comunitatii, aceste remiteri constituie si placa turnanta pentru functionarea mecanismului extinderii.