Undeva, intr-o tara indepartata, am vizitat o uzina de automobile. De fapt, o mare companie, care nu numai ca este vestita in toata lumea, dar are si ramificatii pe toate continentele: institute de cercetari, centre de studiere a pietei, fabrici. Intrebat cat costa forta de munca, managerul responsabil cu resursele umane a raspuns sec: ""Enorm!""...
Sa fie oare corect raspunsul? Imi amintesc de o cercetare sociologica, facuta in anii a€˜60, in Piata Comuna. O singura intrebare: ""Ce va leaga de locul de munca?"". Si mii de raspunsuri pe baza carora s-a alcatuit un clasament ce poate trezi nedumeriri la prima vedere. Iata criteriile: 1) siguranta locului de munca; 2) sansa afirmarii profesionale bazate pe o dreapta apreciere; 3) calitatea microclimatului; 4) prestigiul firmei; 5) salariul primit.
Salariul - ultimul clasat. Se poate desprinde concluzia ca salariatii ar fi mai putin interesati de plata muncii lor? Si, daca este asa, mai poate fi vorba despre un pret enorm al fortei de munca? Sau compania in cauza nu este un caz tipic?
Interlocutorul meu m-a asigurat ca este un caz tipic. Specialistii de aici in psihologia performantei au facut o cercetare pe aceeasi tema si au ajuns la concluzii identice. Aceleasi criterii, acelasi clasament. Pozitia ""codasa"" a salariului nu inseamna insa nicidecum ca forta de munca ar fi ieftina. Semnificatia este cu totul alta: plata muncii devine un concept tot mai complex.
Cuvantul-cheie este concurenta. Oamenii circula in cautare de angajamente avantajoase. Forta de munca se misca, firmele fiind antrenate in cea mai ampla vanatoare de specialisti din toate timpurile. Cine vrea sa aiba cei mai buni oameni ofera cele mai bune conditii. De fapt, avantajele pe care le pretind specialistii capabili
s-au diversificat atat de mult, incat salariul a ramas la coada.
Mi se propune sa analizam, din aceasta perspectiva, criteriile care exprima legaturile cu un loc de munca, luand in calcul cele cinci pozitii din clasamentul amintit. Bineinteles, firma introduce un criteriu concurential in avantajul ei: cine nu-si mai imbunatateste performanta sau este depasit la un moment dat isi pierde locul de munca. Este unicul criteriu in avantajul firmei. Toate celelalte criterii sunt exclusiv in avantajul salariatilor.
Prima pozitie din clasament: stabilitatea locurilor de munca. Un criteriu ce impune investitii in stil mare, extrem de costisitoare. Compania face continuu imprumuturi la banci pentru a-si mentine rangul.
Firma nu poate insa ingheta in scheme rigide fara sa-si asume un risc enorm: fuga oamenilor capabili. Spre a-si mentine performerii, se impune o noua logica. Rezolvarea e oferita de pozitia a doua din clasament. Daca inainte erau cautati oamenii pentru locurile existente, acum apar noi locuri si ierarhii pentru oamenii pe care firma ii are si nu vrea sa-i piarda. Desigur, platind. O strategie ce le da tinerilor perspectiva ca pot face cariera.
Pozitia a treia - calitatea microclimatului - cere un alt tip de investitii. La fel de costisitoare. Vopsirea masinilor in culori vii si odihnitoare, atenuarea zgomotelor, instalarea de automate cu sucuri, cafele si alte preparate tentante, infiintarea de crese si gradinite pentru copiii salariatilor sunt deja lucruri banale, pe care le au aproape toate firmele. Acum se da o batalie noua, robotii preiau muncile grele, intre masini apar spatii verzi, se amenajeaza veritabile gradini in hale de productie, cu plante exotice si caderi de apa, se cheltuiesc bani multi pentru ca salariatii sa aiba confort la locul de munca. Pentru ca strategia bunastarii incepe de la confortul de la locul de munca.
Pozitia a patra - prestigiul firmei - implica poate cele mai mari cheltuieli. Iar cand apar performante care fac ocolul lumii, creste si prestigiul angajatilor.
La coada, salariul, in jur de 2.000-2.500 de dolari pe luna pentru un lucrator ""de rand"", vine sa individualizeze plata pentru performanta si sa stabileasca pretul final al fortei de munca. Enorm, intr-adevar.
Se desprind, de aici, doua motive de reflectie. Unul pentru salariati, care si-ar putea evalua mai corect relatia cu locul de munca. Si altul pentru patroni: ce s-ar face ei daca ar fi nevoiti sa aplice astfel de criterii?