Toata lumea pare sa moara de grija PSD-lui. Supravietuieste ori nu nepotelul Partidului Comunist Roman? Atata vreme cat optiunile de stanga raman substantiale, PSD va exista, dar la o marime naturala, departe de obezitatea produsa si intretinuta
Toata lumea pare sa moara de grija PSD-lui. Supravietuieste ori nu nepotelul Partidului Comunist Roman? Atata vreme cat optiunile de stanga raman substantiale, PSD va exista, dar la o marime naturala, departe de obezitatea produsa si intretinuta pana acum de tot felul de steroizi.
PSD-ul nu are cum sa dispara, pentru ca dl Nastase va face un pic tusa in blocul-turn al politicii romanesti sau pentru ca ar lua cu el vreo cativa pinguini si s-ar muta intr-un iglu politic de felul PC. De altfel, imaginea unui Adrian Nastase balabanindu-se spasit si umplandu-si ceasca social-democrata la samovarul doctrinar umanisto-conservator Dan Voiculescu poate fi bancul anului.
In ce-i priveste, robespierii pesedisti de azi - de la Mircea Geoana la Mircea cel Batran, de la Victor Hrebenciuc la Victor Hugo si de la Miron Mitrea la Mitrea Cocor - stiu foarte bine ca Tamara nu e doar numele unei matusi. Mai degraba, e numele generic al cailor prin care s-au imbogatit atatia din greii partidului.
Mai putine framantari exista in legatura cu soarta dreptei romanesti, desi aceasta e la mai mare ananghie decat nemesisul ei. In vreme ce stanga e carata in spate de PSD si PD, dreapta s-a subtiat foarte mult prin iesirea la pensie a PNTCD-ului. Ramasi singurei in fata stangii, liberalii au un destin extrem de ciudat.
Mai intai au fost scosi pe tusa parlamentara de diletantismul arogant al dlui Radu Campeanu, cel care propunea candva ca regele Mihai sa candideze la functia de presedinte al republicii. Apoi, PNL a trebuit sa plateasca pentru partea
ce-i revenea prin apartenenta la CDR. In sfarsit, liberalii au inceput sa fie victimele unor inginerii miciuriniste. Unul din proiecte este absorbirea PNL-ului de catre PD. Emascularea totala a dreptei n-a reusit inca, dar eforturile celor care o doresc continua.
Extrem de agitat, birlicul politic al acestui joc de-a autoscopirea politica este dl Valeriu Stoica, perceput de unii drept un salvamar de geniu. Ciudat este ca, de fiecare data cand pune masca la nasul muribunzilor liberali, dl Stoica pompeaza in plamanii acestora doar oxigen de stanga. Nu mangaie fruntea suferindului decat cu mana stanga. Te si intrebi ce tot freaca cu dreapta, ca leacuri de dreapta nu afla nicicum.
Ce l-a scos in 2004 pe dl Stolojan din cursa prezidentiala? Propria-i boala ori boala dlui Basescu pe partidul frate - PSD? Instinctul politic i-a spus dlui Basescu ca ""liberalul"" Stolojan (artefact preparat de dl Ion Iliescu si ""implementat"" de dl Stoica) are sanse bune sa piarda. Aflat in avantaj si condus de acelasi acut instinct politic, azi, dl Basescu ridica miza cat poate de mult. Nu tinteste o consolidare a stangii, care, oricat de faramitata de nepotii PCR, ramane o forta, ci amutirea dreptei.
Miscarea dlui Basescu e de inteles. Ce nu e de inteles ramane interesul liberalului Valeriu Stoica de a distruge ce a mai ramas din dreapta politica romaneasca. De inteles pot fi si unele reprosuri ale dnei Mona Musca aduse dlui Calin Popescu Tariceanu. Dar ramane de neinteles cum pot liberali ""pursange"" sa sara atat de usor pe puntea torpilorului de stanga condus de dl Basescu.
Pentru cei care au uitat ce este un birlic, iata cum il defineste DEX-ul: ""Speteaza verticala la zmeul cu care se joaca copiii"". E limpede cine si de ce inalta zmeul disparitiei dreptei si cine a dat in mintea copiilor. Mai putin limpezi raman doua lucruri. Primul - de ce tine dl Stoica sa fie birlicul acestui zmeu. Al doilea - de ce liberalii nu-i spun dlui Stoica: ""Valorica, ia-ti palaria si bastonul si du-te, monser, unde te trage ata"".
Domnul Stoica ar trebui sa se hotarasca: e un om de stanga defulat ori un om de dreapta refulat. Nu c-ar fi mare deosebire, dar asa, de dragul doctrinelor politice.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.