Incendiu puternic in centrul Capitalei Un depozit din curtea unei fabrici de cuie din centrul Capitalei, aflata in zona Grivita - 1 Mai, a luat foc aseara. Pompierii au intervenit cu 13 autospeciale si s-au luptat cu flacarile timp de mai multe

Incendiu puternic in centrul Capitalei

Un depozit din curtea unei fabrici de cuie din centrul Capitalei, aflata in zona Grivita - 1 Mai, a luat foc aseara. Pompierii au intervenit cu 13 autospeciale si s-au luptat cu flacarile timp de mai multe ore. Interventia lor a fost ingreunata din cauza materialelor inflamabile aflate in apropiere, doi militari in termen fiind usor raniti.

Zambaccian - Votul deputatilor, un semnal prost
Presedintele Traian Basescu considera ca votul care a blocat perchezitia caselor lui Adrian Nastase a aratat o solidaritate de casta prost inteleasa. Intr-un interviu acordat postului de radio Deutsche Welle, Basescu a spus ca este posibil ca o parte dintre parlamentari sa se fi solidarizat pentru a arata ca nu poti sa faci ce vrei in Parlament. ""Pentru poporul roman a fost un semnal prost, un semnal politic care a adancit decredibilizarea politicienilor si a Parlamentului"", a spus Basescu.
Dosarul Foresta - Omar, fara mandat de arestare
Omar Hayssam ar putea fi judecat in stare de libertate in dosarul privind afacerea Foresta, au decis ieri-seara judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Magistratii Instantei Supreme au luat act de faptul ca sirianul este bolnav, el suferind in urma cu doua luni o interventie chirurgicala dupa ce a fost diagnosticat cu cancer la colon. Omar va ramane insa in continuare dupa gratii, pentru ca pe numele sau exista un mandat de arestare emis in dosarul rapirii celor trei jurnalisti in Irak.

Poluare la Alum SA Tulcea

O sudura de la un rezervor de 6.000 de metri cubi de substante, de la combinatul Alum SA din Tulcea, a cedat in cursul noptii de joi spre vineri, provocand scurgeri de substante toxice. Cinci autovehicule speciale au intervenit pentru curatarea Strazii Isaccei de substantele toxice. Nici o persoana nu a fost afectata de scurgerea de substante toxice.

Pericol de inundatii in Bazinul Jiului

In Bazinul hidrografic Jiu, in judetele Dolj, Gorj si Mehedinti, exista pericolul producerii unor inundatii din cauza precipitatiilor preconizate si a topirii zapezii. Fenomenele hidrologice vor fi intense si pe Desnatui, Motru, Raznic, Gilort, Amaradia si Teslui.

Concurs - Jackpot de milioane!
Dan Dorin Zaharia (44) din Reghin a castigat ieri Jackpotul (32 de milioane de lei vechi) din cadrul concursului nostru. Pentru ca in prezent este somer, Dan sta acasa si are grija de Ana Maria, fetita lui, dar nu fara sa fie un om informat: citeste Jurnalul National ""in special pentru informatii, dar si pentru concursuri"". Cu banii castigati planuieste sa achizitioneze ""un computer si multe, multe banane"", asa cum i-a ""ordonat"" Ana Maria.
De la NATO - Uniforme refuzate pentru nevoiasi
Peste 11.000 de nevoiasi din Alba primesc in aceste zile tinute militare ce nu mai corespund standardelor NATO. Printr-un ordin al ministrului Apararii, Teodor Atanasiu, uniformele, compuse din caciula, scurta imblanita, veston, camasa si doua perechi de pantaloni, au inceput sa fie distribuite familiilor nevoiase din judet. Prefectul Cosmin Covaciu s-a deplasat ieri la UM 01585 Alba, unde sunt depozitate aceste uniforme, si a donat o parte din ele familiilor dintr-un cartier sarac din Petresti. (Lucian Dobrater)
Constanta - Cladiri ale CFR, sub sechestru
Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Constanta a inceput instituirea sechestrului pe patru cladiri ale CFR Constanta, care are datorii catre stat in valoare de aproape 900 de miliarde de lei vechi, transmite Mediafax. Directorul DGFP Constanta, Silvia Mihai, a declarat ieri ca a fost inceputa procedura de executare silita pentru recuperarea a 300 de miliarde de lei din datoria totala, iar CFR ar putea fi scutita de la plata restului sumei daca isi va respecta o conventie incheiata in 2004 privind achitarea la zi a datoriilor.
Vaslui - Procuror amenintat cu moartea
Un procuror din cadrul Biroului Teritorial Vaslui al DIICOT este amenintat cu moartea. ""In ultima perioada am primit informatii de la organele abilitate sa imi asigure protectie ca mai multe persoane vor sa ne impuste pe mine si pe membrii familiei mele. Aceste amenintari nu ma vor intimida"", a declarat procurorul Constantin Bulgaru. Zece persoane, traficanti de droguri si carne vie, au ajuns in arest in ultimele doua luni, urmare a cercetarilor facute de procurorul amenintat. (Ana Ionascu)
Proiect - Fara manele la sate
Ministerul Agriculturii va initia un proiect de act normativ care sa contribuie la pastrarea obiceiurilor si traditiilor romanesti la sate si sa previna ""manelizarea satului romanesc"", a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur. Actul normativ trebuie elaborat cat mai repede, astfel incat sa intre in vigoare chiar in acest an, a adaugat Flutur. Romania a solicitat deja la UE sa fie recunoscute mai multe produse traditionale, acestea reprezentand doar cateva din valorile pe care Romania trebuie sa le valorifice. (Eugenia Mihalcea)
Misiune - Militari brasoveni in Irak
100 de militari brasoveni din cadrul Batalionului 21 Vanatori de Munte din Predeal, printre care se afla doua femei, au plecat ieri in Irak sa se alature aliatilor pentru mentinerea securitatii in zonele de conflict din sudul Irakului, transmite Mediafax. Militarii brasoveni vor asigura protectia unui complex de cladiri ale ONU si escorta convoaielor in provincia Basrah, trupele romanesti actionand intr-un sector controlat de britanici, in baza militara multinationala Basrah.
Bani europeni - Ajutor pentru inundatii
Bruxellesul va transfera Romaniei aproximativ 71 de milioane de euro pentru a contracara efectele inundatiilor ce au avut loc anul trecut, atat primavara, cat si vara. Suma care ne va fi alocata a fost inscrisa in propunerile preliminare ale bugetului pe acest an al Fondului European Solidaritatea, conform unui comunicat de presa al Executivului european. Ajutorul european, care in proiectele initiale era substantial mai mare (500 de milioane de euro), a fost propus anul trecut de fosta presedintie a Consiliului European, detinuta de Marea Britanie. (Maria Toader)
Decizie - Sefi noi la Loterie
Noua conducere a Loteriei va fi stabilita saptamana viitoare, cand va avea loc Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor (AGA). Ministrul Sebastian Vladescu a precizat ca Nicolae Cristea, presedintele CA si directorul general al Loteriei, s-a autosuspendat din functie pentru a nu mai ""plana nici o emotie"" asupra componentei structurii de conducere. (Daniela Ivan)
Sacele - Edilul eliberat s-a intors la primarie
Curtea de Apel Brasov l-a eliberat pe primarul din Sacele, acuzat de luare de mita si complicitate la santaj. Vasile Lata va fi judecat in stare de libertate si a revenit ieri pe fotoliul de primar al orasului Sacele. El a petrecut in Penitenciarul Codlea opt luni si jumatate dupa ce a fost prins in flagrant de procurorii DNA primind mita suma de 60.000 de euro. Inculpatul a sustinut ca banii reprezinta o parte dintr-un imprumut acordat denuntatorului. (R. Tintea)


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.