Am avut mereu cate doua si trei servicii, exceptand perioadele in care am avut patru. Iar odata chiar cinci si, de istovire, era s-o-ncurc.

Cand un medic iti spune ""Baiete, era cat pe-aci s-o incurci"" intelegi la ce se refera. La inceput le-am zis servicii, apoi am aflat ca se cheama job-uri sau, mai pe romaneste, treburi. Intotdeauna au existat deosebiri intre oamenii care se duc la serviciu si cei care merg la o treaba. Treaba poti sa o termini si fara sa pleci de acasa. Asta nu inseamna ca asa trebuie sa procedeze toata lumea, sa aiba o treaba, nu un serviciu, ci ca unele profesii permit mai multe angajamente.
Iata dar ca mai apare un termen: angajament. De fapt, au aparut mai multe cuvinte care spun acelasi lucru, ca, facand doar ce-ti place si ti se potriveste, e normal sa nu te mai intrebi de lungimea zilei de munca. Daca era sa mor de prea multa treaba, n-as fi dat in nici un caz vina pe nimeni. As fi zis ""Asta e!"", deoarece altfel ar fi fost sa invinuiesc libertatea. Unii au taiat coada pisicii de mai multe ori, eu din prima zi.
Un om de afaceri, care s-a miscat repede, inca din ultimele zile ale lui 1989, are o definitie si mai buna a modului in care s-a socotit el om liber. N-a luat doar o bucatica de libertate, a luat tot calupul. Ce era ""tot calupul"" in acele zile tulburi, pricepe fiecare ce vrea. Eu am angajat din capul locului mai multe job-uri, fara sa am o teorie a libertatii la calup. Era pentru prima oara - si asta abia la cincizeci de ani - cand imi decideam directia in viata fara repartitie de la un organ, fara aprobare de sus, fara sentimentul ca, din doua posibilitati, puteam doar s-o aleg pe aceea mai putin proasta. In presa, daca te tineau puterile, puteai pe atunci sa tii si zece intelegeri. Nu se ajunsese inca la faza de job. Imi dai articolele, iti dau banii. Cele mai multe intelegeri erau calcate: imi dai articolele, nu-ti dau nimic. Dar si: iti iau banii si nu primesti nimic. Libertatea are nenumarate inconveniente. Virtutile i le descoperi mai tarziu, abia cand s-a asezat intr-o matca.
De ce scriu toate astea? Pentru ca mi-am dat seama cum am tinut-o noi jumatate de secol cu palavre precum ""munca e onoare"", cu ""satisfactiile muncii implinite"", cu ""fara munca, omul nu e om"" si cu ""opt ore de munca, opt ore timp liber si opt ore somn"", cand de fapt aveam de-a face cu truda, nu cu treaba. Cu o obligatie controlata aproape in totalitate de altii. Cine ar fi gandit asa: muncesc, deci sunt liber? Exista si un nomenclator al meseriilor, al muncilor din care lipsea profesia de ziarist. Eu ma chemam in cartea de munca ""profesor de romana angajat pe post de redactor"". In toata lumea, jurnalismul e chintesenta starii de libertate, cu cel dintai corolar al ei: libertatea de a-ti cauta neingradit locul unde treaba pe care o faci sa fie un prilej de realizare de sine. In toate societatile libere, exista stapani, numai ca ti-i alegi. E ca in casatoriile din dragoste. Realizezi inconvenientele, dar implinirile sunt peste invonveniente. Cel care are cateva joburi nu inseamna ca nu e in stare sa se stabileasca in
niciunul. Inseamna ca iubeste cautarea. Am intuit acest lucru la modul naiv inca din 1975, cand am sintetizat subiectul primului meu roman, ""Noiembrie viteza"", astfel: un tanar cauta o slujba, o casa si o fata de care sa se indragosteasca. Dupa ce le gaseste, le mai cauta odata.