Analistii au pus piesele de puzzle cap la cap si le-a iesit ca o eventuala criza in Statele Unite s-ar putea declansa de la scumpirea titeiului, a imobilelor, ori de la incapacitatea de plata a creditului de consum. Nu se poate zice ca au descoperit America, fiindca un deficit extern care creste ca un cozonac trebuie finantat din investitii tot mai mari. Iar cand i se cer pietei mai multi bani pentru aceeasi nevoie, adica o miza mai mare pe aceeasi carte, trebuie platite si dobanzi mai mari. Si totul ar fi OK, daca scumpirea creditului n-ar lovi in populatia supraindatorata. Or, The Economist avertiza inca de acum trei ani ca datoriile contractate de familiile americane au atins maxime istorice si ca la baza crahului poate sta o majorare relativ modesta a dobanzilor. Oare distanta de la 1% la 4,75% o fi una modesta?
Orice s-ar intampla in Lumea Noua, noua ne pasa, fiindca de acolo se trage si ceea ce ni se poate intampla noua, romanilor. Imobilele s-au scumpit la fel de abrupt ca la ei, iar daca maine pretul lor n-ar mai fi sustinut de credit s-ar duce la vale. Am copiat modelul fara sa platim franciza si cresterea noastra economica se bazeaza tot pe majorarea pretului activelor si pe mult, mult deficit extern. Pe cale de consecinta, avem nevoie sa le urmam in continuare pasii, ca nu cumva sa ne pomenim cu vreo recesiune sau criza inainte de aderarea la Uniunea Europeana. Ni s-ar duce repede ratingul in jos, si-ar aminti lumea de obiectivul de inflatie ratat, in cuvinte putine n-ar mai intra bani noi si s-ar vedea imediat care-i adevarata noastra valoare.
Reteta americana este foarte simpla: cresc dobanzile, nu taxele. De ce nu se inaspreste fiscalitatea, asa cum ar fi firesc? Pai, fiindca s-ar inrautati mediul de afaceri si ar fugi banii. In locul unei mariri a pretului activelor, impinse de credit, urmasii lui Benjamin Franklin s-ar pomeni cu o lipsa a lichiditatilor, ceea ce i-ar constrange sa-si vanda imobilele la preturi din ce in ce mai mici. Din acest motiv e greu de crezut ca americanii se vor opri cu cresterea dobanzilor la 5% - cat s-a prezis imediat dupa ce banca centrala a dus rata la 4,75%. Mai bine ne-am uita ca in anul 2000 depozitele in dolari erau remunerate la niveluri de 6,5%, iar intre timp americanii au inceput sa fie concurati si de avansul dobanzilor la euro. Uniunea Europeana s-a cam saturat sa aiba o crestere economica de 1,4% anual. A majorat dobanzile nu pentru ca ar avea probleme serioase cu inflatia sau cu creditul ipotecar, ci ca sa-si ascuta armele pentru lupta de atragere a cat mai multor investitii. Exact pentru ce se zbat si americanii, ca sa nu fie nevoiti sa-si vanda casele in pierdere.
Pentru Romania e valabila cam aceeasi perspectiva. Cum nu mai intra bani din afara, cum deficitul extern incepe sa creeze probleme, moneda nationala incepe sa se deprecieze. Si atunci trebuie vandute activele la preturi din ce in ce mai joase. Nu-i bine. Mai bine cresc dobanzile. Iar daca nu se poate evita nicicum o majorare a taxelor, atunci macar sa nu se majoreze cele pe companii. Ce va creste, va afecta exclusiv populatia care n-are posibilitate de riposta. Altfel spus, oare ce se va mari: taxa pe valoarea adaugata sau cota unica?
Ii lasam sa ne mai tina in suspans. Sa continue sa ne prezinte o majorare de PIB non-cash - care nu are in spate bunuri vandabile - drept o crestere economica sanatoasa. Insa de un lucru tot trebuie sa tina cont si ei, politicienii. E greu de spus cand se va declansa o criza in America, dar cert este ca, daca va izbucni, noi o vom simti primii. Banii care vin acum fara sa avem vreun merit, doar pentru ca vom fi pe lista de membri UE, fie si ultimii, vor pleca instantaneu pe pietele mature daca se va da semnalul recesiunii. Lipsa de lichiditati va fi acoperita prin repatrierea resurselor din zonele considerate cele mai riscante - adica de la noi sau de la bulgari.
Ona peste alta, cheia problemei e tot la UE. Important este daca aceasta criza se va declansa inainte sau dupa aderare. Fiindca daca va fi dupa, atunci mai putem spera ca a existat un precedent favorabil. Ungaria a scapat din dificultate pe seama apartenentei la Uniunea Europeana. A primit bani cu imprumut pentru ca Uniunea a fost vazuta ca un girant. Si, in afara de imprumuturi, mai exista si fondurile de aderare, ce pot umple eventualul gol. Sau nu, caci pare-se ca s-ar putea sa mai astepte si ele, dupa scenariul pesimist prezentat zilele trecute de comisarul pentru extindere, Olli Rehn. Cum ne-o fi norocul, care se zice ca-i ajuta pe cei indrazneti. Despre cei cu tupeu nu se zice nimic.