Nu exista femei urate, ci doar femei despre care nu se poate spune ca-s frumoase.

Dovada ca nimeni nu a incercat un portret al uratei, pe cand frumoasa apare in mii si milioane de reprezentari. Femeile sunt frumoase in nenumarate feluri si urate in nici unul anume. Cunosc insa un caz in care o femeie inalta, chiar foarte inalta, cu o fata de cal si ochi ploiosi, a avut de-a face cu mai multi barbati chipesi si constienti de frumusetea lor, ea fiind cea care i-a parasit si
le-a fript inima. Ca era foc de desteapta n-ar fi fost nimic, multe femei sunt mai destepte ca barbatii din jurul lor si totusi nu-s luate in seama. Se spune ca obraznicele ii cuceresc usor pe barbati. E o prejudecata. Cu tupeu stapanesti un om, dar iubirea e altceva. Femeia aceea cu o fata de cal, cu un nas
care-i cadea in gura si cu ochi care produceau un soi de mirare hipnotica, fiindca erau tot timpul umezi si usor adormiti, se purta de parca ar fi fost Nefertiti. Juca cu gratie si cu un soi de nonsalanta surazanda un rol, al femeii perfecte, sigura pe efectul nimicitor al prezentei sale intre barbati. Nu stiu daca si-a propus dintr-un inceput sa se poarte ca frumoasa frumoaselor, dar, cand si-a dat seama ca a ghicit drumul direct spre mintea frumosilor, a mers pe el. Am spus spre minte, si nu spre suflet, intrucat aici era punctul lor slab. Un barbat vrea sa fie laudat in mod credibil, convingator, cu verbul cel mai sigur si mai nobil, pentru inteligenta sa. Iar femeia care juca rolul Venerei, accesibila unui numar restrans de privilegiati, se pricepea de minune sa mangaie punctele critice ale vanitatii masculine. Frumosii se indragosteau unul dupa altul de ea si chiar mai multi deodata, pentru ca urata, care juca rolul frumoasei, juca si rolul sortii. In momentele de confuzie, soarta pompa in barbatii pe care frumoasa urata ii remarca o mare incredere in rostul lor pe lume. De indata ce deveneau amantii femeii cu fata de cal, dar cu toate reflexele unei generozitati erotice de casta regala, barbatilor incepea sa le reuseasca totul in cariera. Li se injecta o doza mare de importanta de sine, de vointa, de bucuria vietii.
S-a intamplat sa stau langa urata frumoasa cea inalta o seara intreaga la un banchet. Una din mesele acelea festive organizate ""pe linie culturala"" de dinainte de 1989. Deoarece nu putea schimba locul, mi-a acordat portia de atentie la care o obligau buna crestere si situatia. Povestile care circulau pe seama ei ma starneau. Mai tanar ca dansa cu destui ani, ca sa-mi pot permite unele licente de dialog, am intrebat-o abrupt: ""Cum faceti, doamna?"". ""La ce te referi?"", m-a intrebat. ""Cum faceti cu barbatii astia chipesi si selectati?""
Dac-as fi fost un barbat de 1,90 m, probabil ca mi-ar fi sanctionat prompt obraznicia. La cei 1,70 m cat masor, frustratul meu cinism o amuza. ""Cand o sa mai cresteti - mi-a raspuns -
o sa intelegeti.""