Poate ca dl Tariceanu ar trebui felicitat pentru ca apara cu obstinatie - asa cum a facut-o si zilele trecute - atat sistemul, cat si nivelul cotei unice introduse la inceputul mandatului sau, numai ca realitatile economice se incapataneaza chiar
Poate ca dl Tariceanu ar trebui felicitat pentru ca apara cu obstinatie - asa cum a facut-o si zilele trecute - atat sistemul, cat si nivelul cotei unice introduse la inceputul mandatului sau, numai ca realitatile economice se incapataneaza chiar mai mult decat domnia sa sa-l contra-
zica in legatura cu cerintele fiscale actuale si de perspectiva.
De fapt si de fapt, cerinta care se manifesta puternic de ani in sir este de inasprire a fiscalitatii si aceasta era la ordinea zilei si pe cand partidele se bateau care mai de care in campania electorala sa promita, dimpotriva, relaxari fiscale de un tip sau altul. Pornita ca relaxare fiscala, introducerea cotei unice de 16% n-a putut in curand ramane asa ceva din simplu motiv ca economia cerea o inasprire si nu o relaxare a fiscalitatii. Neputand, din cauza opozitiei FMI, sa treaca golul de incasari bugetare produs de introducerea cotei unice pe seama cresterii deficitului bugetar, Guvernul Tariceanu insusi a trebuit sa umble serios la impozitele de rangul doi, prin a caror majorare sa obtina incasari compensatorii la buget. Guvernul s-a straduit in mod sistematic sa demonstreze ca introducerea cotei unice a adus nu scaderi, ci suplimentari de incasari la buget, jongland cu cifrele. De fapt, incasarile din impozitele afectate de cota unica - respectiv impozitul pe profit si impozitele pe salarii - au scazut sever in termeni reali, adica eliminand influenta inflatiei. Au crescut insa incasarile din impozitele indirecte (TVA, accize) o data cu sporirea consumului, stimulata de cota unica.
Si cu aceasta influenta se evidentiaza impactul de fond al cotei unice, care nu probleme bugetare a pus, ci probleme de ordin economic si social in afara bugetului. Pe fondul unei economii cu o crestere puternica si deci cu resursele tensionate la maximum, relaxarea fiscala pe care a consti-
tuit-o initial introducerea cotei unice a venit ca nuca in perete, stimuland nefericit cererea intr-un moment in care oferta, si asa precara, nu putea mai mult. Cota unica este in mare masura responsabila de expansiunea unei cereri fara acoperire in productia interna, deci a consumului din import. Si, ca atare, de inflamarea fara precedent a deficitului extern. Nu in buget sunt problemele generate de cota unica, ci in deficitul extern, care ameninta prin cotele periculoase la care acesta a ajuns. Si pentru temperarea acestuia, macar pentru blocarea expansiunii sale in continuare, este nevoie, indiferent de ceea ce spune FMI sau UE, de majorarea unui impozit puternic (TVA sau cota unica) care sa descurajeze cererea avand in vedere impotenta actuala a ofertei (productiei) interne.
Privind la rece lucrurile, problema bugetara a ramas intacta. La drept vorbind, introducerea cotei unice n-a modificat-o cu nimic. Este aceeasi si acum, ca si inainte de introducerea cotei unice. Cat reprezentau in esenta incasarile la buget inainte ca echivalent PIB reprezinta si acum. Si, in esenta, nu se poate face fata cu incasari bugetare sub 30% echivalent PIB apartenentei la Uniunea Europeana, unde membrii mai noi infrunta cerintele cu incasari bugetare de 35%-37% echivalent PIB, iar membrii mai vechi cu incasari de peste 40% echivalent PIB.
Problema dlui Tariceanu - de a nu mari cota unica, pentru ca in acest mod s-ar consemna, intr-un fel sau altul, esecul cotei unice - este una falsa. Cresterea fiscalitatii era o necesitate si inainte de introducerea cotei unice si ramane o necesitate si acum, la un an si jumatate dupa introducerea acesteia.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.