Daca e cu spatele si nu l-ar trada inaltimea si bratele-i subtiri, zici ca e un muncitor care alearga sa dea de mancare copiilor. Arici, asa cum e poreclit adolescentul, vine intr-adevar de pe santier si merge sa le puna pe masa parintilor neputinci
Daca e cu spatele si nu l-ar trada inaltimea si bratele-i subtiri, zici ca e un muncitor care alearga sa dea de mancare copiilor. Arici, asa cum e poreclit adolescentul, vine intr-adevar de pe santier si merge sa le puna pe masa parintilor neputinciosi hrana cea de toate zilele. La 15 ani se intretine singur si are grija si de familie. Baiatul spune ca lucreaza ca salahor pentru ca tatal sau este casnic, iar mama bolnava. Daniel Rusu este un copil care nu zambeste niciodata. Lucreaza de la 12 ani pe santierele din Iasi ca ajutor al muncitorilor profesionisti. Momentan ""presteaza la fier-betoane"", in apropiere de casa. Sfarma piatra. Cu un ciocan de 10 kilograme, cat jumatate din trupul sau maruntel, doboara muntii. Zdrobeste vechile constructii caznindu-se ca un Sisif - uneori loveste de zeci de ori acelasi centimetru de beton - pana ce piatra crapa, scotand la iveala bucata de fier mult cautata. Daniel cauta zi de zi metalul aducator de hrana ca pe aur. Gropile cu beton din jurul Iasiului au devenit un fel de El Dorado al copiilor saraci. Prichindeii darama cladirile parasite in cautarea supravietuirii. Uneori, ca in cazul lui Daniel, este asigurata nu numai supravietuirea sa, ci a intregii familii. MUTA MUNTII PENTRU ""EUGENIA"". In catunul moldovean saracit, astfel de copii, care arata ca sositi de pe santier, constituie o prezenta obisnuita. Ca el sunt zeci in Lunca Cetatuiei, celebra de acum localitate unde o fetita de nici 9 ani a pierit batjocorita de un adolescent. La bodega din sat l-am intalnit, cum spuneam, pe Arici, asa il striga prietenii, pentru ca are parul tepos, imprastiat in toate partile. Astazi e ingalbenit de la praful de doua degete. Spune ca are ""capul plin de betoane"". Inca ii mai tiuie in urechi sunetul zidului batut pentru a fi maruntit. Degetele negre, roase de bataturi, tin in palma rosie paharul cu suc. Palma cealalta strange ca-ntr-o menghina un muc de tigara. Pufaie cu placere. Imensa palalaie de fum ii scarpina varfurile alb-rosii ale urechilor. Se intinde la masa pana ii trosnesc oasele fragede. ""Tata nu lucreaza, pentru ca, in constructii, iarna se sta mai mult in somaj. Iar faptul ca nu merge cu mine la doborat fier-betoane e alegerea lui"", zice baiatul cu blandete, tradand si o oarecare intelepciune. FUMEAZA DE NECAZ. Azi a castigat 250.000 de lei pentru o munca epuizanta intre orele 9:00 si 16:00. Spune ca doar 50.000 de lei isi permite sa cheltuiasca, restul ii duce acasa. Isi cumpara cateva Eugenii, inca un pahar de suc si alte cateva tigari Marlboro Lights. Fumeaza cat doi turci. Tigarile ii indulcesc traiul in pauzele de munca - de aceea zice el ca fumeaza, pentru ca simte ca acestea-i fac bine, ii mai trece din oboseala. ""Fumez cateodata si de suparare"". Ultima ""papiroasa"" o pastreaza pentru acasa. Odata ajuns acasa, baiatul face treaba in continuare de te intrebi cine mai misca un deget in casa parintilor sai care mai au inca doi copii mai mari. S-ar parea ca Daniel face totul. ""Cand sunt acasa aduc apa, spal vasele, fac curat, matur, sterg praful, astern toalele, asez pana si cearsafurile daca sunt desternute, scutur ce trebuie scuturat, fac orice"", spune baiatul care adauga cu nonsalanta ca tot el este acela care face si mancare. ""Daca nu se apuca mama de bors, eu gatesc cartofi prajiti, oua, ca mancarurile de baza sunt fasolea si ciorbele."" Mama lui e confectionera si tata constructor. Locuieste intr-un camin de familisti cu alti doi frati mai mari, de 17 si 18 ani, si o sora de 5 ani. Familia plateste din cand in cand doar curentul electric, dar chiar si asa factura la lumina e lunga, plina de datorii. Apa pentru consum este adusa de la fantana. Iar in ce priveste incalzirea, baza e in focul din soba cu lemne carate de la padure cu ajutorul aceluiasi Daniel. ""Mama cumpara cu banii adusi de mine de spalat si mancat, practic din toate cele necesare."" CAUTATORUL DE METAL. Daca baiatul vede undeva o cladire parasita din beton, stie ca a doua zi are de lucru. Si-a format acasa o adevarata trusa de scule. Are tarnacop, harlet, lopata, unelte care fie au fost daruite de altii, fie au fost imprumutate. Isi aminteste cu drag de primele lucruri cumparate din banii obtinuti cu sudoarea fruntii. ""Era o geaca groasa, pentru care am fost foarte bucuros, fiindca deja era frig si eu nu aveam cu ce sa ma imbrac. Apoi mi-am luat de incaltat."" Dupa aceea s-a imbolnavit mama si a trebuit sa cheltuiasca cu boala ei. Si-a rupt o mana. Tata are si el probleme cu un picior. Banii castigati de copil au folosit parintilor pentru tratament. Se gandeste sa-i cumpere mamei sale un parfum grozav, cum a vazut el intr-o reclama la televizor. Apropo de televizor - acesta este cel mai de pret lucru din casa familiei Rusu. La el priveste baiatul filmele cu karatisti, care ii plac foarte mult... Craciunul trecut a vazut povestile lui Andersen. ""Fetita cu chibrituri"" l-a impresionat in mod special. Visul sau este sa primeasca in dar un calculator. Si ca, eventual, parintii lui sa aiba bani sa-l tina la scoala. Daca nu i se indeplineste aceasta dorinta, si de altfel nici nu spera, vrea sa faca cat mai repede 18 ani, pentru a pleca cu pasaport la munca in strainatate. Acolo crede el ca ar putea obtine banii necesari intemeierii unei familii. Asa cum e acum, isi da si el seama ca nu are nici un viitor. Spre deosebire de multi alti copii din Romania, dar asemenea multor adolescenti cu probleme din Iasi, Daniel Rusu e fericit ca a mai trecut o zi in care a baut doua sucuri si a mancat Eugenii din banii munciti de el, fara sa cerseasca. Fie si numai pentru acest lucru ar merita poate sa i se inalte o statuie din piatra. Si daca nu se poate din piatra, fie ea si din fier-beton. MATURITATE
""Tata nu lucreaza, pentru ca, in constructii, iarna se sta mai mult in somaj. Iar faptul ca nu merge cu mine la doborat fier-betoane e alegerea lui""
Daniel, baiatul care isi intretine singur familia HARNIC
""Cand sunt acasa aduc apa, spal vasele, fac curat, matur, sterg praful, astern toalele, asez pana si cearsafurile daca sunt desternute, scutur ce trebuie scuturat, fac orice. Dacanu se apuca mama de bors, eu gatesc cartofi prajiti, oua, ca mancarurile de baza sunt fasolea si ciorbele""
Daniel, baiatul care isi intretine singur familia DIN BANII LUI
""Primul lucru pe care l-am cumparat din banii mei a fost o geaca groasa, pentru care am fost foarte bucuros, fiindca deja era frig si eu nu aveam cu ce sa ma imbrac. Apoi mi-am luat de incaltat""
Daniel, baiatul care isi intretine singur familia ABANDON SCOLAR IN FAVOAREA MUNCII


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.