La marginea Bucurestiului, oamenii care nu mai au unde locui si-au facut un cartier al lor pe un teren valorand cat bugetul pe un an al Capitalei. Pe aceasta mina de aur, pentru care municipalitatea are planuri marete, teren de golf sau un parc urias, oamenii de pe Lacul Vacaresti traiesc de ani buni cu cateva mii de lei pe zi, obtinuti din vanzarea fierului vechi si a bidoanelor de bere.

Intr-o zi, cineva si-a aruncat cutia de carton a tele-vizorului cumparat in rate. Altcineva a venit si a luat-o de langa tomberon, a urcat-o in caruta si a dus-o pe un camp la marginea Bucurestiului. Cutia a devenit patutul lui Danut, un baietel de 2 ani, pe care mama il lasa ""la aer"" pe dealul de pe buza Lacului Vacaresti. Astfel, femeia isi poate vedea de gatit la foc si de spalatul vaselor.

CA IN REZERVATIE. Trei cosmelii de carton si celofan, ceva mai mari decat casuta lui Danut, se sprijina sfarsite de gardul de tabla care inconjoara suprafata uriasa a lacului. Doua martoage rumega langa dealurile de bidoane de suc si lemne pentru foc. La periferia cartierului improvizat, doar femeile si copiii sunt acasa, barbatii au plecat la munca, sa gaseasca fier.
Crezand ca suntem de la Primarie, una dintre femei spune ca ea nu sta aici si sa nu o ""filmam"" ca e rusine daca o vede lumea. Cealalta, tinerica, rade cu subinteles cand o aude si sta de vorba cu noi. E venita la Capitala cu mai multi rromi de la Oltenita acum vreo trei luni si n-a mers dincolo de gunoaiele din Vacaresti. De pe dealul unde il tine pe Danut in cutie vede Casa Poporului, dar n-a trecut niciodata de capatul tramvaiului 34, sa vada si ea Capitala.
Printre copiii de pe maidan, cu burtile goale si mucii pana in gura, o pustoaica de 11 ani se lipeste de aparatul de fotografiat. Florina are ochii de basme si fata maslinie. A fost la scoala asa de putina vreme, ca nici nu-si mai aduce aminte ce a cautat acolo. Da sa planga cand o intreb daca ar vrea sa mearga iar la scoala, dar o trezeste la realitate mama lui Danut, care ii aplica o scatoalca de-i stramba baticul si o injura pe tiganeste sa nu se mai lase pozata.

NOMAZI STABILITI PE LAC. Cu cei din bordeiele din exteriorul ingraditurii de tabla a lacului nu prea au de-a face ceilalti locuitori ai gropii. Asezati strategic la adapostul gardului, de partea cealalta a carutasilor, vreo opt oameni s-au gospodarit cat sa nu-i ploua. Doua ""case"" cu pat, ceas pe perete si sobe facute din tobele de esapament ale unor camioane adapostesc o familie de rromi venita cu caruta tocmai de la Brasov acum cinci ani. ""La Capitala se da ora exacta, de-aia am venit aici"", rade din toata gura stirba Boc, un tigan batran cu barba creata si nasul stramb, capul fami-liei alcatuite din trei nepoti cu nevestele, plus copiii de tata.
CASA. Un nailon peste un pat rupt. Doar de atat au parte doi tineri la inceput de drum