Premierul Calin Popescu Tariceanu spune ca legea privind accesul la informatii publice nu poate fi interpretata de ""colegii liberali"" si ca Guvernul a dat dovada de transparenta. Si aceasta, chiar daca institutia pe care o conduce, prin refuzul de a pune la dispozitia Jurnalului National Registrul de intrare-iesire de la Palatul Victoria, a impiedicat sa faca lumina in scandalul intalnirilor de taina Tariceanu-Macovei-Patriciu. Saptamana aceasta, Jurnalul National a dat Guvernul in judecata, deoarece prin refuzul de a pune la dispozitia noastra Registrul de intrare-iesire la Palatul Victoria cuprinzand perioada 26 decembrie 2004-31 ianuarie 2006, a incalcat Legea 544/2001 privind accesul la informatii de interes public. Am incercat sa aflam de la primul ministru ce parere are despre demersul Jurnalului National, care a fost nevoit sa dea in judecata Guvernul, deoarece i-a fost ingradit accesul la informatii de interes public. Intrebarea nu i-a picat prea bine premierului Tariceanu. ""Va pot spune ca problema accesului la informatiile publice nu a fost o problema pe care sa o desconsidere actualul Guvern. Din contra, am dat intotdeauna intregul suport necesar pentru accesul la informatiile publice"", a incercat sa se eschiveze Tariceanu, grabit probabil sa ajunga pe stadionul Giulesti la ""meciul secolului"" Rapid - Steaua. Din pacate pentru el, acest raspuns a nascut o noua intrebare: ""Daca sunteti atat de «transparent», atunci de ce nu faceti public Registrul de intrare-iesire de la Palatul Victoria?!"". Vizibil incurcat, Tariceanu a deschis gura sa ne raspunda... insa Oana Marinescu, purtatoarea de cuvant a Executivului, i-a luat-o inainte incercand sa scoata castanele din foc. Pe un ton intepat si fulgerandu-ne cu privirea, ea ne-a amintit ca Serviciul de Protectie si Paza (SPP) raspunde de Registru. ""Va rog, daca mai sunt intrebari despre subiectul de astazi..."", a incercat Marinescu sa deturneze subiectul. IRITARE. Am simtit nevoia sa-i amintim atat Oanei Marinescu, cat si premierului ca am incercat si aceasta ""pista"", insa SPP-ul ne-a comunicat ca informatiile solicitate nu sunt publice, in conditiile in care mai multe persoane abilitate si chiar colegi de partid ai premierului ne-au asigurat ca sunt. Cand i-am pomenit de reprezentanti ai PNL care ne sustin demersul, premierul a inceput sa dea semne de nervozitate. ""Sa va spun ceva. Legea nu cred ca poate fi interpretata de colegii de partid. Legea e lege. Daca legea e in acest sens, dam ceea ce permite legea"", ne-a replicat el. Si asa am ramas, pentru ca la intrebarea ""Deci, considerati ca numele persoanelor care vin in vizita la Palatul Victoria sunt informatii secrete"", ne-am ales doar cu o miscare de negare din cap si de un tatait din varful buzelor. Un semn ""subtil"" ca refuza orice alt comentariu. CINE-S COLEGII. In timpul demersurilor Jurnalului de a obtine Registrul de intrare-iesire de la Palatul Victoria deputatul PNL Mona Musca, initiator al Legii 544/2001 privind accesul la informatiile de interes public, se declara intrigata de refuzul Guvernului. ""Toate informatiile pe care le produce o institutie care functioneaza pe bani publici, sunt informatii publice. Incepand cu arhiva si cu documentele care, sa spunem, sunt in tranzit prin acea institutie, mai putin informatiile clasificate"", declara Mona Musca. Faptul ca refuzul Serviciului de Paza si Protectie s-a bazat pe motivul ca datele din Registrul de intrari si iesiri ar fi date personale, deci protejate de lege, nu este deloc convingator pentru Mona Musca. ""CONTEAZA NUMELE"". ""Lista celor care au intrat si iesit din Guvern nu intra in categoria datelor personale. Daca sunt inscrise numarul si seria buletinului, acestea pot fi foarte simplu sterse. Nu seria de buletin conteaza, ci numele celor care au intrat si iesit dintr-o institutie publica. Numele lor, data la care s-au aflat in Guvern si locul in care au mers trebuie sa fie publice"", explica Mona Musca. Ea a sfatuit Jurnalul National sa insiste cu aceasta cerere pentru ca este justificata. ""Atentie insa sa nu va dea o alta lista, refacuta, pentru ca ar putea fi eliminate anumite persoane"", a atentionat deputatul PNL. Ulterior intr-o emisiune tv, ea a avertizat si asupra posibilitatii ca, din dispozitia unor demnitari, anumite persoane care au intrat in Guvern sa nu fi fost inscrise in acest Registru. Mona Musca este unul dintre ""colegii din PNL"" la care s-a referit premierul, iar iritarea acestuia este ex-plicabila in conditiile in care Mona Musca a manifestat o opozitie fatisa fata de unele gesturi ale lui Tariceanu. Episodul de asta-vara ""uite, demisia, nu e demisia"" a fost unul din momentele in care Mona Musca l-a taxat public pe Tariceanu. ""SECRETUL""
""Problema accesului la informatiile publice nu a fost o problema pe care sa o desconsidere actualul Guvern. (...) Sa va spun ceva. Legea nu cred ca poate fi interpretata de colegii de partid. Legea e lege. Daca legea e in acest sens, dam ceea ce permite legea""
Calin Popescu Tariceanu
Prim-ministrul Romaniei ""E PUBLICA!""
""Lista celor care au intrat si iesit din Guvern nu instra in categoria datelor personale. Daca sunt incrise numarul si seria buletinului, acestea pot fi foarte simplu sterse. Nu seria de buletin conteaza, ci numele celor care au intrat si iesit dintr-o institutie publica""
Mona Musca
deputat PNL Initiator al Legii 544/2001 SUSTINERE
""Toata lumea trebuie sa respecte legea, inclusiv Guvernul. Ei trebuia sa va puna la dispozitie informatiile solicitate, fara datele personale ale oamenilor care au intrat in Palatul Victoria. De aici incolo, Justitia trebuie sa se pronunte""
Mona Musca
deputat PNL PE BANI PUBLICI
""Toate informatiile pe care le produce o institutie care functioneaza pe bani publici sunt informatii publice. Incepand cu arhiva si cu documentele care, sa spunem, sunt in tranzit prin acea institutie, mai putin informatiile clasificate""
Mona Musca
deputat PNL INTALNIRILE TRIPLETEI