A fost ger la Floreasca
Octavian Belu a mai luat in antrepriza un caz dificil. Chiar daca este de o cu totul alta factura, provoaca dificultati majore sportului romanesc de performanta, in speta polo-ului si handbalului. Aceasta deoarece de mai multe luni centrala termica din subsolul salii "Floreasca" n-a mai functionat. Consecinta: bazinul - singurul acoperit din Bucuresti - n-a mai putut gazdui meciurile Superligii de polo, fiind inchis. Imi amintesc ca in aceste conditii chiar pregatirea lotului national a trebuit sa fie mutata undeva in tara, la Arad si Cluj. In aceeasi masura a fost afectata atat pregatirea echipelor de handbal si desfasurarea unor meciuri oficiale, de vreme ce temperatura in sala alaturata bazinului pe toata durata sezonului rece a fost la fel cu cea de afara. Programarea unor meciuri de campionat in sala "Antilopa" - practic o sala de antrenament - a insemnat un pas inapoi in prestatia unor echipe din primul campionat al tarii. Si aceasta tocmai in preajma unui program competitonal international extrem de solicitant si angajant.
Iata de ce poate fi considerata ca inspirata initiativa secretarului general al Federatiei de polo, Tolea Grintescu, si a antrenorului lotului national, profesorul Vlad Hagiu, de a solicita interventia consilierului prezidential pe probleme de sport, Octavian Belu, cu scopul de a se iesi dintr-o anumita inertie si implicit de a se urgenta reintrarea in functiune a centralei termice de la Floreasca. Cum s-a putut ajunge la o asemenea situatie, cu consecintele semnalate pentru activitatea de performanta la polo si handbal? Vinovatia pare sa cada pe umerii reprezentantilor firmei Buderus, una dintre cele mai cunoscute producatoare de cazane din Europa, care n-ar fi inteles sa colaboreze cu beneficiarul direct, federatia de polo. Astfel, Buderus a refuzat sa incheie - cum era firesc - un contract direct cu federatia de polo, vizand montarea, instalarea, punerea in functiune, apoi autorizarea de functiune, si service a centralei termice, operatii care au fost efectuare de catre... SC LFV Consult. Efectuate? E un fel de a spune, de vreme ce primele necazuri au inceput inca din septembrie 2003 (!) cand, dupa o simpla revizie de intretinere, unul din cazane s-a defectat. Lucrarile de reparatie la cazan, in valoare de peste 600 de milioane de lei vechi aveau sa se incheie abia in iulie 2004! Numai ca lucrarea aflata inca in garantie avea sa mai sufere o amanare, deoarece 16 elementi ai cazanului s-au spart! Cu toate ca lucrarea fusese platita, totusi, montarea noilor elementi avea sa se execute tocmai la sfarsitul lui noiembrie 2005. Dar culmea: un al doilea cazan - care asigura cat de cat functionarea centralei - avea sa cedeze, astfel ca intreaga centrala termica si-a incetat activitatea... S-a incercat repunerea in functiune a primului cazan (defect de aproape trei ani). Era insa necesara, mai intai, intocmirea unui studiu de consultanta. Apoi, dupa trecerea si a acestui hop, o alta firma, Eurochim, urma sa intocmeasca proiectul de instalare, asigurarea asistentei tehnice, a proiectului de automatizare, instalare arzator, a completarii pieselor si implicit responsabilitatea punerii in functie a centralei. In acest stadiu a intervenit consilierul prezidential, la solicitarea caruia s-a hotarat executia lucrarilor restante si inceperea probelor la centrala.
O intreaga afacere extrem de sinuoasa, cu dureri de cap, in special pentru beneficiarul principal - federatia de polo, careia firma initiala, Buderus, i-a pretins sa plateasa 17.000 de euro pentru restul lucrarilor, care vizau noile adaptari ale instalatiei, elementele de siguranta etc., etc. Si aceasta in conditiile in care federatia de polo pierduse, si asa, nu mai putin de 300 de milioane de lei vechi, prin scoaterea din circuit a bazinului, deoarece un cazan Buderus n-a fost reparat la timp, chiar daca se afla in garantie! O afacere care l-ar fi putut trimite la spital pe secretarul general al federatiei de polo, cel care a suportat pe toata durata acestei adevarate odiseei, discutiile - nu totdeauna calme - cu reprezentantii firmelor amintite. O trevatura care ar fi putut fi evitata, daca factorii implicati ar fi dovedit profesionism, folosind si abuzand de o intreaga suita de "inginerii" financiare. Dar, s-a intamplat in Romania, in primul oras al tarii, incat nu trebuie sa mai mire pe nimeni!
Intr-adevar, trist e ca odiseea bazinului de la Floreasca nu este singulara in peisajul sportiv romanesc. O situatie si mai trista exista la Craiova, dupa ce un incendiu de proportii a transformat intr-o ruina cea mai frumoasa sala de sport din tara, dupa Polivalenta bucuresteana. De ani de zile lucrarile treneaza, sufocand activitatea sportiva din municipiul de pe Jiu, in special in sezonul rece. Revenind in Capitala sa ne reamintim de odiseea altei mari constructii sportive, cum este patinoarul artificial "Mihai Flamaropol", luni de zile avand portile ferecate, deoarece o parte din stalpii de sustinere ai plafonului dadusera semne de oboseala. Ca si in cazul handbalului, echipele de hochei au fost nevoite sa-si sustina meciurile de acasa undeva in tara, suportand cheltuieli neprevazute, plus uzura sportivilor pusi mereu pe drumuri, in plina iarna. Ca sa nu mai staruim asupra altei constructii sportive, cea a bazinului de sarituri din incinta Complexului National "Lia Manoliu" - si el unicat in Capitala - scos efectiv din functiune, de ani de zile, astfel ca sportivii specializati in sarituri in apa sunt obligati si acum sa se pregateasca si sa concureze in alte orase din tara, in speta la Sibiu si Bacau. Sunt anomalii ale miscarii noastre sportive care pun intr-o lumina tot mai intunecata pe cei care raspund de destinele sportului romanesc. La urma urmelor asemenea anomalii n-ar trebui sa ne mai surprinda, cata vreme chiar la nivelul conducerii Guvernului - puterea executiva in stat! - sprotul nu apare intre primele zece prioritati!? Numai ca atunci cand exponenti ai marii performante - cum au fost handbalistele, la mondialele de la Sankt Petersburg - au urcat pe podium, guvernantii au fost primiii care s-au grabit sa apara la masa pusa, cum se spune...
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro