Capitolul I
Ultimul bal la Sarpele roSu
foileton 27
- Bomba vine acum! Nu se smulsese Fratello din bratele Divei, nici zaluda nu apucase sa-si strecoare cataligele pe sub tablia mesei, cand si veni la masa unul dintre aghiotantii ei, un fel de reporter de sala de tribunal… nelipsit de la nici–o incatusare, cu aparatul de fotografiat atarnat de piept si, separat, cu un fel de teava de tun, pentru a cuprinde prostimea de departe.
- Domnisoara… gafaie el, nadusit, parca ar fi venit el, atunci, de la Casa Scanteii. Ati uitat ,,Bomba’’ si-i intinde fetei un fel de mapa, din care jurnalista noastra scoate un fax mototolit si dupa ce care il netezeste iute si il fura din ochi, ma intreaba:
- Il citesc eu, sau mai bine il citeste fiecare, ca sa nu se afle, de toata lumea, stricarea chefului? - ma intreaba ea si mi-l intinde.
Didi Sfiosu apucase, saracul, sa stea jos si ar fi dar sa puna mana pe paharul cu Cramposie umplut cu bolta.
,,In urma unei scrisori semnate de mai multi martori (altfel anonimi (n.red.),) ai evenimentului, Excelenta Sa… a trimis documentul acesta Parchetului General, care s-a sesizat cu privire la accidentul petrecut la vanatoarea in care si-a pierdut viata Generalul Spirache Dorobantu.’’
- N-am inteles!? – tresari, smuls in sfarsit, din amorteala ce incepea sa puna stapanire pe el; o amorteala dulce, ocrotita de flecareala fara sfarsit, adormitoare in care i se paruse, la un moment dat, ca se scufunda si povestea Jupanului.
- Ne-a dat pe mana Parchetului! - cobora glasul Jupanul, desi, nu era nimeni in locanta si nici un chelner nu se mai apropiase de masa lor de multa vreme. Frratello furase stirea cu coada ochilor exact in timpul in care o descifrasem eu, fiindca de trei ori la rand am buchisit-o, pe litere!
Ha, ha, ham, mm, mmm… si cu zambetul pe buze, cu ochii plini de iubire, cu palma batand amical pe umerii fiecaruia; si la birou, cu plaivasul de aur, apostila: ,,La Parchet’’. Mai vrei iubite, camarade si tovarase, si pretini, si ce dracu mai suntem noi acum, si alta bomba! Alta decat asta care se cocea, in timp ce noi puneam la cale parastasul la ,,Sarpele rosu"? - si dumneata iti luai bilete de avion ca sa nu intarzi la Madrid?
- Te superi, daca te rog sa repeti relatarea acestei scene? - intreba Ica Gorun, care se indreptase brusc in scaun, se lipise cu spatele de tablia lui inalta si isi impreunase mainile pe fata de masa alba. O liniste noua, ca o sfarseala, ca o neputinta care il facea, fara sa-l doara absolut nimic, sa-si simta trupul intreg atat de ingreunat dintr-odata, incat avea impresia ca apasa asupra lui, din crestet pana in talpi, o lespede enorma de piatra, pusese stapanire pe el; uitase sa si respire. Se uita tinta la Jupan, cu o mutenie tampa si trista pe chip, si se parea ca uitase si ce intrebase, si ce astepta.
- Nu te simti bine? il intreba Jupanul, surprins sa constate cum se albise fata lui si cum i se albisera si buzele si cum pierise din ochii lui acea lumina care e semnul sigur al vietii; peste aceasta lumina coborase o ceata fara culoare, nu puteai sti daca omul vede cu adevarat sau numai tine ochii deschisi, uitati asa, in timp ce gandurile lui se aflau departe si nu numai departe de discutia lor de pana atunci, sau se oprisera si ele brusc din goana lor sleitoare si isi incetasera si ele existenta. Puteai avea sentimentul de iesire din timp, pe care il ai uneori, cazand din senin cu ochii pe cadranul unui ceas ale carui limbi au incremenit la o ora anume, fara sa poti sti insa daca incremenirea aceasta s-a petrecut ziua sau noaptea, sau in ce zi sau noapte anume.
Ica Gorun nu raspunse, si Jupanul crezu ca el asteapta, totusi, repetarea relatarii.
- Nu! - raspunse el, nu mai repet nimic. E clar! Daca vrei matale o concluzie care sa te lamureasca cu privire la situatia in care ne aflam toti, acum, toti care am fost la nenorocita aia de vanatoare, zise el, apasand pe acel toti, care sublinia intimitatea si egalitatea de rang la care sunt supusi, acum, chiar juridic ei toti, am sa-ti povestesc finalul.
- Finalul cui? -se trezi intreband Ica Gorun, insa, pana si glasul lui suna alb, strain de el, artificial, gura parea sa i se fi deschis fara voia lui, care ramanea absent, cu acea privire seaca a unor ochi ce continuau sa nu vada nimic.
- Teribila frica, Domnule! I-a paralizat! - observa Jupanul, care incepea sa fie cuprins si el de un fior ciudat, privindu-l pe Ica Gorun intepenit pe scaun, cu mainile impreunate inert, insa continua, ca si cand vorbind, ar fi trebuit sa-l tina treaz pe Ica Gorun sau sa-l trezeasca, sa-l scoata din acea absenta care il facea sa creada ca si ochii acestuia au ramas, intr-adevar, uitati deschisi.
- Domnule, finalul Balului! Cum s-a incheiat, de fapt, Balul, cu ce cuvinte, intelegi? Fiindca au fost pentru noi, cei de la masa, ca o ghilotina. Ghilotina lui Didi Sfiosu! Ghilotina, Fratello!
- Frratello, domnisoara, camarazi, daca asa stau lucrurile, inseamna ca vacii noastre nu-i e bine de loc, insa nu mi-ar face placere sa ma insel, in ce cred eu de la o vreme - zise Didi Sfiosu, si pentru intaia oara de cand fusese deschis ,,Sarpele rosu", impinse scarbit tocatorul de lemn pe care sfaraiau maduvioarele ocolind ca o coronita de premiant un muschi de porc de zile mari, insemnat dusmanos de dungile rosii ale gratarului si inecat in grasimea lui care-i brobonea obrazul parguit si intepat din loc in loc de varful inca arzand al unor tapligi de carbune infipte intentionat in carnea spuma de lapte.
(continuarea, luni 3 aprilie)
*)Ilustratia ii apartine lui Octavian Andronic