Acest nou episod cu privire la cele 7 minuni ale lumii moderne ne aduce pe continentul european, la Eurotunel, legatura submarina dintre Anglia si Franta. Evident, nu inainte de a starni interesul celor care nu au avut prilejul de a (ne) citi prezentarile altor 5 "minuni", pe care – de altfel – le puteti gasi usor in arhiva noastra digitala din spatiul cibernetic: Itaipu Dam (megahidrocentrala de pe fluviul Parana, dintre Brazilia si Paraguay), Empire State Building (New York, SUA), Golden Gate Bridge (San Francisco, SUA), Canadian National Tower (Toronto, Canada) si Canalul Panama (PANAMA). [vezi http://www.cronicaromana.ro/arhiva.html, in fiecare zi de vineri, in sectiunea "Pagina speciala"].
Ati observat deja ca primele 5 dintre minunile lumii moderne se gasesc pe continentul "nou". In sfarsit a venit si timpul continentului vechi. Eurotunelul este o minune a ingineriei moderne si a fost un vis nutrit chiar si de Napoleon, inca de pe la inceputul secolului al XIX-lea, intr-o scurta perioada de pace cu Anglia, incurajat fiind de constructia si succesul canalului Suez. In aceste doua secole au fost mai multe incercari, atat de partea franceza, cat si de cea engleza, dar care nu au avut destule date despre geologia terenului, metode eficiente de ventilare pentru un tunel asa de lung in care urmau sa circule trenuri cu aburi si, nu in ultimul rand, care s-au lovit de teama englezilor ca nu cumva sa construiasca ceva care sa ii faca vulnerabili in fata invadatorilor.
Totusi, ideea a incoltit si mai mult la ambele popoare, odata cu accentuarea razboiului franco-prusac din 1870-1871 si cu cresterea amenintarii Prusiei, Germania de azi, dusman comun al celor doua puteri, ceea ce s-a si intamplat odata cu primul razboi mondial, cand Franta a fost invadata de Germania. Ceva mai tarziu, cand deja se credea ca nu mai exista conflicte de interes intre cele doua parti, apar problemele asupra coloniilor de pe continetul african, cat si asupra canalului Suez. In cele din urma, abia la nivelul anului 1985, au fost avansate 4 variante si anume: Europont (un pod), Euroroute (o combinatie intre pod si tunel), Channel Expressway si Eurotunnelul. Un an mai tarziu, premierul britanic Margaret Thatcher si presedintele francez François Mitterrand anunta alegerea variantei Eurotunel (format din 2 tunele gemene si inca unul de serviciu) si ulterior, in anii 1987-1988, incep lucrarile de foraj in Anglia si Franta. Cativa ani mai tarziu, in 1994, la data de 6 mai, are loc deschiderea oficiala de catre regina Elisabeta a II-a si presedintele François Mitterand.
Asa cum v-am obisnuit deja, sa incepem parada cifrelor: Eurotunelul se intinde intre Folkestone (Anglia) si Calais (Franta) pe sub canalul Manecii, are o lungime de 50 km din care 39 km sub apa, este al doilea mare tunel din lume, dupa tunelul Seikan din Japonia si are o adancime medie de 50 m sub nivelul apei. La constructia lui au participat aproape 15.000 de ingineri, tehnicieni si muncitori. Grosimea peretilor tunelurilor principale este de 60 de cm, diametrul la exterior de 8,2 m, in timp ce diametrul tunelului de serviciu este de 5 m. Englezii au avut o viteza de avans la forare de 150 de m pe saptamana, iar francezii de 110 m. Sa amintim ca cea mai buna viteza de constructie a englezilor a fost de 426 m pe saptamana, in timp francezii au atins 322 m pe saptamana. Au fost excavati peste 8 milioane de m3 de roca, adica aproximativ 2.400 tone/h. Volumele tunelelor sunt de 4.577.882 m3 si respectiv 913.040 m3.. Au fost folosite 11 masini uriase de forat, 6 de partea engleza si 5 de partea franceza, de aici se explica si avansul englezilor. Partea cea mai complicata a proiectului consta in ventilarea tunelurilor, pentru ca trenurile circula cu viteze de 160 km/h si actioneaza ca niste pistoane intr-un motor, iar temperatura atinge temperaturi de pana la 60 grade Celsius, prea mult pentru echipamente si pasageri. Solutia adoptata a fost construirea a doua centrale uriase de racire, una la fiecare capat al tunelului, ceea ce face din Eurotunel primul tunel din lume racit cu aer conditionat. Centralele asigura racirea echivalenta a 260.000 de frigidere si s-a realizat la costul de 200 milioane $, fiind cea mai scumpa instalatie de aer conditionat din lume. Apa rece este pompata de-a lungul tevilor, astfel ca temperatura in interiorul tunelului este mentinuta la o temperatura comfortabila.
Tunelul este strabatut de trenuri pentru pasageri, autovehicule si tiruri care fac transport de marfuri. Anual, prin Eurotunel trec peste 31 de milioane de pasageri, peste 2,5 milioane de autovehicule, 1,5 milioane de tiruri si 65.000 de trenuri. O calatorie cu trenul dureaza 35 minute, din care 20 minute pe sub fundul oceanic. Toate aceste servicii se asigura de catre un personal de 3.000 de angajatii ai ambelor parti, iar costul total al investitiei a fost estimat la aproape 20 de miliarde de dolari. Ar mai fi multe de spus despre Eurotunel, decenii la rand visul a doua popoare.
Va astept, insa, saptamana viitoare, ca sa descoperim impreuna si cea de-a 7 minune a lumii... moderne.