Cei care macar au rasfoit in copilarie sau adolescenta romane marinaresti stiu ce va sa zica acela "mus": este, pe corabie, un soi de ucenic bun la toate, la frecat puntea, la spalat vasele, la curatat cartofi, la lustruit cizmele ofiterilor s.a.m.d. E prima treapta in ierarhia severa a vietii pe mare. Mama si tata, idol si Dumnezeu pentru el e capitanul. Nu i-ar iesi din cuvant nici mort. In aceasta postura se afla, dupa umila mea parere, Emil Boc. Domnia-Sa nu conduce, de fapt, nava orgolioasa, dar cam buimaca a PD-ului, ci este mussul lui Traian Basescu. M-am bucurat cand a castigat, ca primar, Clujul, in fata lui Ioan Rus. Mi s-a parut ca are un discurs coerent, cu mare debit verbal, replica rapida si o notabila indemanare de a iesi din inevitabilele clinciuri pe care le presupune viata de catel de mare. M-am inselat. Tot ce rosteste in viteza Emil Boc nu este decat transcriptia fidela, printr-o portavoce minuscula, a gandirii mai lente, dar nu mai putin smecheresti, a capitanului sau. Merg pana acolo incat zic ca devotatului mus nici nu trebuie sa i se spuna in fata ce trebuie sa faca; el cunoaste atat de bine gandurile, intentiile sefului sau, incat nu e nevoie de prea multe vorbe pentru a le transpune impecabil, la virgula, in fapte.
Demonstratia cea mai clara (daca mai era nevoie de vreuna) a totalei sale slugarnicii a facut-o Emil Boc alaltaieri, in cazul votului din CNSAS. Absolut penibil. Mie mi-ar fi rusine ca la varsta Domniei-Sale sa mai raman mus. Inseamna ca n-am putut fi bun la nimic altceva.