Fondul Deschis de Investitii Oportunitati Nationale conserva castigul de 7,76% adus investitorilor de la inceputul anului, protejand investitia de fluctuatiile negative ale Bursei. "Dupa ce in lunile ianuarie-februarie expunerea semnificativa pe actiuni a permis fondului sa beneficieze de trendul pozitiv al Bursei, in luna martie portofoliul a fost restructurat pentru a evita diminuarea randamentului odata cu scaderea consemnata la BVB", se mentioneaza in comunicatul societatii. In prezent, expunerea pe actiuni este de 18,4%, iar cea mai mare parte a activului este investita in instrumente cu risc scazut - obligatiuni, titluri de stat, depozite bancare. FON a subscris in luna martie la emisiunea de obligatiuni Procredit Bank. Pe termen lung, strategia fondului are ca obiectiv obtinerea unui castig semnificativ peste dobanzile bancare, cu asumarea unui risc moderat, tradus prin oscilatii reduse ale valorii investitiei. Acest fond ofera investitorilor expunere pe piata bursiera in conditii de control al riscului, mizand pe termen mediu si lung pe un randament superior dobanzilor bancare. Valoarea unei unitati de fond FON la 29 martie 2006 este de 45,8991 RON. Activul net a ajuns la 3,12 mil. RON, ca urmare a subscrierilor realizate de investitori. Cel de-al doilea fond administrat de FDI Vanguard Protector a adus investitorilor un castig anual de 5,83 de procente, valoarea unitatii de fond ajungand la nivelul de 21.9186 RON. Activul net al fondului este la nivelul de 3,25 mil. RON. Fondul Vanguard Protector a subscris in cadrul emisiunii de obligatiuni Procredit Bank, investind astfel intr-un nou instrument cu risc scazut, care aduce un randament fix de 8,5% pe an.