Comisia parlamentara pentru controlul SRI va convoca la inceputul saptamanii viitoare o sedinta de bilant in care va dezbate Raportul SRI pe anul 2005, au declarat pentru ZIUA surse din cadrul forului parlamentar. Sursele citate au precizat ca reprezentantii Comisiei au respins solicitarea colegilor de la drepturile omului in care se cerea constituirea unei comisii de ancheta a interceptarilor telefoanelor omului de afaceri liberal Dinu Patriciu. "O astfel de comisie ar incalca Regulamentul Camerei Deputatilor. Acolo se precizeaza in mod clar ca nu se pot infiinta comisii parlamentare de ancheta a unor fapte care fac continutul unei anchete penale", ne-au declarat sursele. Acestea au explicat ca liberalii din Comisie, senatorul Radu Stroe si deputatul Titu Gheorghiof, nu au pledat nici ei in favoarea constituirii unui astfel de for. Pe de alta parte, Comisia SRI lucreaza la o analiza proprie referitoare la criteriile care permit eliberarea de autorizatii in vederea interceptarii convorbirilor telefonice. "Analiza pune in discutie respectarea drepturilor si libertatilor prevazute in Constitutie in procesul autorizarii restrangerii unor drepturi individuale. Studiul Comisiei va fi facut public peste doua saptamani", ne-au declarat sursele citate. (R.G.)
Comisia pentru telefoanele lui Patriciu respinsa
Comisia parlamentara pentru controlul SRI va convoca la inceputul saptamanii viitoare o sedinta de bilant in care va dezbate Raportul SRI pe anul 2005, au declarat pentru ZIUA surse din cadrul forului parlamentar. Sursele citate au precizat ca reprez
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Comisia pentru telefoanele lui Patriciu respinsa":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
